1 INTRODUCERE Ca si cea mai mare parte a cuvintelor unei limbi, verbul a comunica si substantivul comunicare sunt ambele polisemantice, altfel spus comporta o pluralitate de semnificatii. Cei care se ocupa de domeniile comunicatiei si comunicarii, intalnesc astfel, de la bun inceput, o dificultate majora: acestia nu au de a face cu o operatiune bine determinata, ci cu o multitudine de operatiuni, despre care este greu de spus cu certitudine in ce masura se aseamana. Dictionarul enciclopedic vol. I" ofera termenului ,,comunicare" o definitie deosebit de complexa, acoperind aproape toate domeniile in care acest termen este folosit: 1. Instiintare, stire, veste. 2.(DR) Aducere la cunostiinta partilor dintr-un proces a unor acte de procedura (actiune, intampinare, hotarare) in vederea exercitarii drepturilor si executarii obligatiilor ce decurg pentru ele din aceste acte, in limita unor termene care curg obisnuit de la data comunicarii. Prezentare intr-un cerc de specialisti a unei lucrari stiintifice. 3. (SOCIOL) ,,Mod fundamental de interactiune psiho-sociala a persoanelor, realizata in limbaj articulat sau prin alte coduri, in vederea transmiterii unei informatii, a obtinerii stabilitatii sau a unor modificari de comportament individual sau de grup." ,,In sensul cel mai general, se vorbeste de comunicare de fiecare data cand un sistem, respectiv o sursa influenteaza un alt sistem, in speta un destinatar, prin mijlocirea unor semnale alternative care pot fi transmise prin canalul care le leaga" (Charles E. Osgood, A vocabulary for Talking about Communication). ,,Cuvantul comunicare are un sens foarte larg, el cuprinde toate procedeele prin care un spirit poate afecta un alt spirit. Evident, aceasta include nu numai limbajul scris sau vorbit, ci si muzica, artele vizuale, teatrul, baletul si, in fapt, toate comportamentele umane. In anumite cazuri, este poate de dorit a largi si mai mult definitia comunicarii pentru a include toate procedeele prin care un mecanism (spre exemplu, echipamentul automat de reperaj al unui avion si de calcul al traiectoriei acestuia) afecteaza un alt mecanism (spre exemplu, o racheta teleghidata in urmarirea acestui avion)" (Shannon si Weaver). In societatea contemporana, putine domenii de studiu sunt atat de stimulatoare si promitatoare ca domeniul comunicarii. Cele mai diverse discipline concura la studierea transmiterii informatiilor, a matricelor de procesare a informatiei, a propagarii, distorsionarii si amplificarii acesteia. Comunicarea a ajuns sa fie considerata "miezul culturii, cunoasterii si comportamentului social". Unul dintre cei mai autorizati teoreticieni americani ai comunicarii, John Fiske, scria in celebrul sau studiu din 1982, Introduction to Communication Studies: "Comunicarea este o dimensiune centrala a vietii noastre culturale; fara ea, orice tip de cultura moare. In consecinta, studiul comunicarii presupune studiul culturii in care este integrata". Cand vorbim despre comunicare este important de notat ca nu avem de-a face cu un obiect de studiu, ci cu o arie de studiu multi-disciplinara. Acest mod de a privi obiectul de studiu (ca arie multi-disclipinara) sugereaza ca dificultatea vine (in parte) din faptul ca ceea ce spun psihologii si sociologii despre comunicarea umana si despre comportamentul uman are prea putin de-a face cu ceea ce spun specialistii din alte domenii - spre exemplu, din critica literara. Pentru a clarifica aceasta confuzie, vom pleca de la cateva presupuneri pe care le inventariaza John Fiske: i. domeniul comunicarii poate fi abordat si inteles, dar este necesara o abordare dinspre mai multe discipline; ii. orice comunicare include si implica semne si coduri. Semnele sunt acte sau fapte (de arta) ce se refera la altceva decat ele insele (constructii ce semnifica). Codurile sunt sisteme in care semnele sunt organizate si care determina modul in care pot fi legate intre ele semnele; iii. aceste semne si coduri sunt facute sa fie la indemana celorlalti. Transmiterea sau receptarea de semne sau coduri, comunicarea, este practica relatiilor sociale. O definitie generala a comunicarii are meritul de a surprinde toate aceste presupuneri: Comunicarea este interactiune umana prin mesaje . Semnele sunt acte sau fapte de arta care se refera la altceva decat ele insele; prin aceasta, ele sunt structuri care semnifica (adica transmit informatii despre o realitate). Sistemele in care sunt organizate aceste semne, precum si modalitatile de corelare dintre semne in cadrul sistemelor sunt codurile .Comunicarea poate fi considerata ca "transmitere de mesaje", dar si ca transmitere si schimb de sensuri, precum si ca activitate de decupare, distorsionare si creare de sensuri (intelesuri). Ca transmitere de mesaje, comunicarea dintre oameni poate fi studiata ca proces, interesandune modul in care emitatorul (receptorul) codifica (decodifica) mesajul, modul in care emitentii folosesc mijloacele si canalele de comunicare, precum si eficienta mesajului transmis (evaluata prin intermediul feedback-ului). Dar aceasta abordare a comunicarii nu este singura posibila. Dupa John Fiske in studiul comunicarii exista doua scoli: scoala "proces" si scoala semiotica. i) Scoala "proces" considera mesajul drept ceea ce se transmite prin procesul de comunicare. Mesajul este ceea ce s-a transmis de la A la B, ambalat corespunzator si pregatit pentru a afecta starea sau/si modul de gandire al receptorului. Aceasta orientare considera comunicarea drept transmisie de mesaje. Este preocupata de modul in care emitatorul si receptorul codifica si decodifica, de felul in care transmitatorii folosesc canalele si media. Se intereseaza de aspecte cum ar fi eficienta si acuratetea. Considera comunicarea ca pe un proces ce afecteaza comportamentul sau modul de gandire (starea intelectuala) a altcuiva.
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
