Rolul Dimensiunii Culturale în Constituirea Politicului

Extras din referat Cum descarc?

Analiza dimensiunii culturale a politicului inseamna mai indeaproape investigarea naturii si dinamicii discursurilor, ideologiilor, ritualurilor, miturilor (intelese ca forme culturale si actiuni simbolice producatoare de sensuri), prin care actorii politici se autoconstituie si construiesc realitatea sociala in situatii concretei. In acest proiect voi dezvolta, pas cu pas, cadrul conceptual al unei astfel de analize: pornesc de la notiunea discursului (definindu-l ca mod de vorbire in sensul cel mai general al cuvantului), apoi tratez legaturile sale cu celelalte forme si practici culturale. In acest punct al lucrarii, accentuez doar faptul ca ele sunt intotdeauna folosite/ produse de catre actori sociali concreti, implicati in contexte spatio-temporale concrete; si ca dimensiunea culturala a politicului este constituita si constitutiva in/ prin praxisul social, inainte de toate in/ prin aspectul politic al tuturor actiunilor umane (cel al pozitionarii sociale). 
Pentru a descifra rolul dimensiunii culturale in constituirea politicului pornesc de la constatarea conform careia existenta fiecarui sistem politic depinde intr-o oarecare masura de capacitatea puterii politice de a exercita control asupra limbii (in sensul restrans si larg al cuvantului), caci prin ea - una din mijloacele de construire simbolica a realitatii - puterea poate defini, si prin aceasta controla realitatea in functie de interesele sale. 
Sensul si puterea simbolica sunt strans legate intre ele: puterea fiind interioara sensului, se obtine, se mentine si se delegitimeaza prin construirea in anumite sensuri a realitatii, ordinea categoriala si ordinea social-politica sprijinandu-se reciproc. Aceasta interdependenta devine evidenta mai ales in perioade istorice cand sensurile vechi, cunoscute ale lucrurilor si fenomenelor isi pierd valabilitatea, si astfel se denaturalizeaza: devine transparenta natura lor creata, construita, precum si valabilitatea lor limitata la un anumit context social. In astfel de perioade, numite si "tranzitii", se incearca construirea unor noi interpretari ale realitatii, se redefineste ordinea sociala, toate acestea petrecandu-se in si prin lupte culturale intense, miza acestora fiind dobandirea puterii simbolice, aspect atat de necesar al puterii politice. 
In socialism, in Romania, controlul asupra limbii a avut o importanta specifica din perspectiva partidului comunist unic care tindea spre o putere totala. Deoarece acesta - in numele unei imagini de viitor care treptat n-a mai functionat ca un tratat social mobilizator - a construit o realitate "oficiala" distincta ce in ce mai mult de experientele traite in, legitimitatea puterii sale se producea permanent in si prin discursul socialist (care prescria regurile riguroase ale folosirii limbii in reprezentarea "societatii socialiste multilateral dezvoltate", repeta, fixa cine suntem, ce facem, incotro ne indreptam). Aceasta dominare simbolica a modului de gandire, de vorbire si de comportament a oamenilor venea in sprijinul si in completarea celorlalte tehnici ale mentinerii puterii (ale celor economice si celor de forta). 
In acea perioada, importanta pe care sfera simbolica a politicului a dobandit-o a fost una din consecintele naturii statului roman socialist. Acesta, in ciuda autoritarismului si paternalismului sau - deoarece nu putea trata ruptura de "societatea cotidiana", si fiindca nu reusea sa transforme in practica ideologia dezvoltarii socialist/ comuniste - era un stat "slab". Ca atare, avea nevoie de permanenta reaccentuare a definitiilor oficiale ale realitatii . Ordinea categoriala si in acest caz mentinea ordinea politica, care, la randul ei, o producea pe prima. 
Definitiile amintite nu se fixau, repetau doar in limbajul politic, ci si prin alte mijloace, cum ar fi ritualizarea realitatii prezente si mitologizarea acesteia, precum si a trecutului. Ceremoniile publice organizate si controlate "de sus" - care sistematizau si ordonau timpul si dadeau semnificatie colectiva spatiilor publice - aveau menirea sa ordoneze spontaneitatea societatii, sa omogenizeze diversitatea, sa alinieze "Poporul" in jurul "Partidului" si al "Conducatorului". Miturile, la randul lor (cum ar "mitul agresiunii si conspiratiei externe impotriva patriei sfante"; miturile lui Ceausescu, care il reprezentau ca "lider curajos, care tine piept colosului sovietic", ca "salvator al patriei", care se identifica intr-u totul cu poporul sau 106 ; mitul luptei pentru unitate si independenta nationala ca lupta milenara a poporului roman etc.) , naturalizau ordinea social-politica ca una de-la-sine-inteleasa, reificau, sacralizau eroii acestor mituri - si astfel garantau legitimitatea acestora. 
Toate aspectele amintite, ideologizarea, ritualizarea, mitologizarea - efectuate sub controlul discursului ceausist - aveau menirea sa construiasca

Fisiere in arhiva (1):

 Rolul Dimensiunii Culturale in Constituirea Politicului.doc