Discurs și Simbol

În cea mai mare parte sub influenta lui Jung, ultimele decenii au constituit pentru cercetarea din domeniul simbolismului un numar mare de abordari care faceau inventare ale temelor simbolice din antropologie, religie si neuropsihiatrie. Inventarul acesta, desi descriptiv, de cele mai multe ori lipsit de sistemicitate, a avut totusi un merit important: a vizualizat o serie de modele, de invarianti simbolici care se repeta în diverse timpuri, locuri sau domenii. Dar meritul incontestabil este ca metoda analogica n-a produs niste scheme de interpretare, poate cu exceptia unor sectiuni ale psihanalizei). Lucrarile asupra simbolismului sunt inventarii de "traduceri" ale simbolismului, unde nu se remarca decât ingeniozitatea autorului si poate imaginatia lui recreativa. Nu s-au degajat reguli de interpretare sau macar rudimente ale unei paradigme interpretative. Însa toate acestea sunt rezultatul unei erori începute la baza acestui demers asupra simbolicului: se confunda functia psihologica a imaginarului cu functia sociala a simbolului, care este întotdeauna expresia indirecta a unei structuri formale ce se impune în discurs si nu poate fi analizata fara acesta. Reducerea simbolicului la imaginar face sa apara o serie de lucrari, care se vând foarte bine, dar care aduc un progres substantial în domeniul analizei simbolicului. Toate cercetarile subiectului sunt un mozaic sincretic de teme, interpretari, citate din anumiti autori etc.

În primul rând, cum remarca E. Ortigues32, "simbolismul este legat de psihologia imaginarului", în sensul ca vocabularul curent rezerva nume de simboluri figuratiilor vizuale care sunt emblemele sau fetisurile. În al doilea rând, trebuie sa observam ca "faptele sociologice (institutii, ierarhii, practici comune) sunt simbolice prin excelenta". În al treilea rând, "functia simbolica este inseparabila de discurs", în sensul ca implica tot timpul reguli sociale, interdictii, adeziuni, reprezentari sau credinte. Daca simbolismul s-ar reduce la psihologia imaginarului, atunci ar dispare orice functie simbolica, pentru ca simbolicul este prin excelenta o functie de comunicare, de socialitate. Se degaja ideea ca functia simbolica trebuie cautata în omologia dintre faptul social si faptul lingvistic sau faptul de comunicare, în discursul semnificant. Nu putem cu siguranta oferi explicatii sociologice univoce pentru aceasta serie de fapte, însa nu suntem obligati astfel sa ne cantonam în problemele originii unor simboluri, interpretare care pune doar false probleme: putem invoca în acest fel la infinit tot felul de cauze. Dupa cum remarca E. Ortigues, ramâne de studiat "problema structurii inteme a acestui discurs simbolic si conditiile de sens". De asemenea, un element care defineste aprecierea sociologica a lui G. Dumezil este ceea ce remarca el în cadrul metodei sale comparative la faptul social religios: pluralitatea nivelelor de expresie. Putem decela astfel, în cadrul faptului social simbolizant, un sistem de valori semnificante, structuri formale cu caracter "ideologic" si o serie de elemente specifice exterioritatii expresiei discursului în sine.

Un alt aspect interesant al definirii simbolului ar fi faptul ca, în general, este vazut ca un fel de intermediar între semn si imagine. Ar aparea, în acest fel, ca o sinteza a contrariilor, caci "imaginea este inversul semnului". Semnul manifesta o referinta intentionala, pe când în imagine continutul reprezentat disimuleaza intentia.

Trebuie sa mai remarcam urmatoarele: exista o diferenta între simbol si discurs. Într-un simbol, forma si sensul sunt inseparabile. Exista câteva elemente care se definesc prin valoarea lor formala, prin functionalitatea lor si toate îsi definesc sensul general printr-o regula a jocului. Simbolul este deci un sistem de raporturi formale care, contrar discursului, nu contin în sine propria reflectare. În discurs, orice regula a jocului poate deveni, la rândul ei, obiect al simbolismului de gradul al doilea, un metalimbaj. În al doilea rând, simbolismul este conditia necesara de existenta a oricarui discurs. În fond, valorile simbolice sunt valori formale sau relative, având un raport cu alte functii opozitionale, diferentiale. Ele corespund unei functii generale de negativitate sau selectivitate, gratie careia un sistem de limbaj se distinge de datul natural sau de faptul brut (de ceea ce este).