Cerbul reprezinta, in cultura populara romaneasca, "o metamorfoza a omului deosebit, a eroului, dar este si regele animalelor padurii" . Exista mai multe legende ale cerbului, in care apare in variate forme, ingloband sau primind multiple semnificasii, de la protectorul padurii, simbolul bogasiei, puritate, sau chiar fala si teama, despre care ne zice urmatoarea legenda : "Dumnezeu, dupa ce a facut toate animalele si vietasile, a oranduit apoi fiecaruia felul de viasa si locul unde sa-si duca traiul. A randuit ca pestii sa traiasca in ape, pasarile sa zboare prin aer, serpii si alte jivine - in pamant; ursii, lupii, cerbii si caprioarele - in paduri, si asa a dat fiecaruia locul de trai si felul de viasa. Dintre toate animalele care traiesc in padure, cerbul, mai mandru si mai increzut in el, ceru sa fie mai marele padurilor si munsilor. Dumnezeu primi sa indeplineasca dorinsa cerbului, dar ii puse o songura condisie si anume: - E sigur ca va putea sa dobandeasca ascultarea celorlalte dobitoace? Cerbul, mandru, fagadui ca da, el se simte in stare sa se faca ascultat si iubit de supusii sai. Dumnezeu, vazand asa, a dat binecuvantarea cerbului si il trimise sa isi implineasca obligasia. Cerbul, plin de recunpstinsa, ii mulsumi lui Dumnezeu si-i mai ceru ceva inainte de plecare, cam cu sfiala, ce-i drept, dar ceru. - Doamne, ca sa fiu cunoscut de supusii mei, da-mi un semn dupa care sa ma deosebesc de tosi si sa fiu vazut de la departare!... - Sa-si vopsesc blana in rosu? propuse Atotstiutorul cerbului... - Nu, Doamne, as vrea ceva mai frumos! - Atunci sa te fac balsat alb cu negru. - Bunule Prinse, sa-mi fie cu iertare, dar drept sa spun, nu prea mi-ar conveni. - Ai, ce vrei?! Zise Dumnezeu pusin cam suparat, vazand ca cerbul e nemulsumit. - Doamne, eu cred ca mi-ar sta bine cu o coroana mare pe cap, asa cum se cuvine unei capetenii peste padurile munsilor. - Bine, cerbule, fie precum si-e voia. Fiindca sie nu si-am dat coarne, cum am dat boilor si altor fapturi de-ale mele, iata, te binecuvantez sa porsi pe cap doua crengi verzi, frumoase si ramuroase de stejar, care sa-si stea falnice ca doua pompoane. Si zicand asa, infipse in capul cerbului doua crengi verzi de stejar. Cerbul mulsumi lui Dumnezeu pentru podoaba care i-a dat si marirea in care l-a blagoslovit si pleca sa stapaneasca padurile. In clipa cand isi lua ramas-bun de la Facatorul lumii, acesta ii aminti sa nu-si uite fagaduiala. Si plecand cerbul la datoria lui, intari din nou fagaduiala ce facuse lui Dumnezeu, ca va stii sa fie la inalsimea misiunii ce i s-a incredinsat. Dumnezeu, care stia tot ce are sa se intample, urmirea cu priviri neincrezatoare cum falnicul cerb o lua la goana spre imparasia tainica a padurilor. Cum ajunse la marginea padurii, scoase cerbul un strigat puternic, ca sa adune toate animalele care trebuiau acum sa-i dea ascultare lui, noul voievod al brazilor. Caprioarele, caprele, viezurii, vulpile incepura chiar sa se adune pentru a asculta porunci de la cel ce de Dumnezeu era ursit sa le fie acum stapan. Un lup flamand nu voia insa sa bage in seama cele ce spunea cerbul, si in fuga se indrepta catre o stana din apropiere pentru a-si face rost de cele de-ale gurii. Cerbul, se inselege, cauta sa impuna ascultare lupului, dar lupul, dispresuindu-l, ii arata niste colsi, incat a infiorat de spaima pe cel care ceruse lui Dumnezeu sa fie mai mare peste paduri. Si daca cerbul nu o lua la sanatoasa, nu se stie ce se putea intampla. Atunci cerbul, inspaimantat, revoltat si maniat de obraznicia lupului, o lua la goana la Dumnezeu sa i se planga impotriva lupului. Cum il vazu, Atotputernicul ii zise: - Asa a fost vorba, ingamfatule? Pai nu esti tu cel care te incumetai a te crede vrednic sa te faci respectat si ascultat de toate fiarele padurii? Cerbul, rusinat, nu putu sa raspunda nimic. Inselesese ca Dumnezeu i-a implinit voia numai ca sa il convinga de neputinsa lui. Vazuse ca a fost necugetat si prea mult increzut in puterile lui, care nu erau deloc dupa cum isi inchipuise el. De aceea pleca capul in fasa Atotstiutorului si tacu chitic. Dumnezeu voia sa-l pedepseasca pe cerb, pentru ca a incumetat sa ceara ce nu i se cuvinea si merita, dar il lasa in pace, zicandu-i: - Sa ramai falos, precum esti, si fricos, precum te credeam. Ramurile verzi si frumoase ce si le-am infipt ca o coroana in cap, sa se usuce, ramanand numai lemnul lor, ca un semn ca si-ai pierdut rangul de capetenie al padurilor. Si in adevar povestea spune ca a ramas cerbul falos, dar si amarnic de fricos, iar acele ramuri de stejar uscate i-au ramas pana azi pe cap, in chip de coarne. " Totusi, dincolo de aceste legende, una din cele mai frumoase reprezentari ale temei cerbului se regaseste in obiceiurile de Craciun, in mai multe zone ale sarii. Ne vom referi totusi la un loc anume, comuna Margina, din estul judesului Timis si al Banatului.
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
