GTVH și Teoriile Nelingvistice în Bancuri, Glume și Caricaturi

În lucrarea de faţă mi-am propus să pun în evidenţă modul în care funcţionează una dintre teoriile lingvistice ale umorului (GTVH) împreună cu teoriile non-lingvistice (teoria superiorităţii,teoria eliberării,teoria incongruenţei şi cea a rezolvării şi nu în ultimul rând, disocierea scenariilor) în raport cu unele texte umoristice,cum ar fi bancurile sau glumele.

Scopul meu este acela de a analiza şi de a desluşi motivele care îi fac pe oameni să radă atunci când aud o glumă sau un banc şi în egală măsură, de a pune în lumină scopul acestei particularităţi umane(umorul) care ne face să ne distingem între celelalte specii.

Cu toţii ne-am întrebat ,măcar o dată în viaţă ,,Ce este umorul ,ce îl declanşează şi la ce ne ajută?”.Ei bine,deşi fiecare dintre noi râde atunci când se spune o glumă bună,la întrebările de mai sus nu este uşor de răspuns şi puţini sunt cei care au încercat să găsească o soluţie.Cu toate acestea există teorii nelingvistice elaborate în diverse domenii,precum sociologie,psihologie şi chiar filosifie care încearcă să explice acest fenomen atât de misterios.

Printre aceste teorii,cele mai vechi sunt:teoria superiorităţii,a eliberării şi a incongruenţei.

• Originile teoriei superiorităţii se găsesc la Platon,Aristotel şi Socrate,acesta din urmă afirmând încă din Antichitate că „defectele altora ne produc bucurie,mai ales dacă persoanele în cauza nu îşi dau seama de defectele lor”.

• Teoria eliberării(relief theory) îl are ca reprezentant pe Sigismund Freud care susţine faptul că râsul poate să apară chiar şi în situaţii în care ne simţim încărcaţi de energie negativă,umorul reprezentând,de fapt,o modalitate de eliberare a acestei tensiuni interioare.

• Teoria incongruenţei este cea mai bine conturată şi explică faptul că râsul provine din perceperea bruscă a nepotrivirii dintre un anumit concept şi obiectul real despre care receptorul credea că se află în armonie cu acel concept.

• O altă teorie,derivată din cea de mai sus este teoria incongruenţei şi a rezolvării care presupune două fenomene: descoperirea incongruenţei şi rezolvarea ei.

• Mai puţin discutată este teoria lui A.Koesler- disocierea scenariilor- care combină într-o oarecare măsură teoria incongruenţei şi a eliberării. Acelaşi Koesler este de părere că cel care spune o glumă trebuie să fie original şi să ştie cum să îşi valorifice cele spuse prin cuvinte puţine,dar cu o mare însemnătate.

Atunci când se discută despre teorii nelingvistice,acestea sunt puse în paralel cu teoriile lingvistice,însă mă voi opri numai la teoria generală a umorului verbal (The General Theory of Verbal Humor - GTVH). Aceasta a fost descrisă de către Raskin şi Attardo în 1991,având la baza teoria scenariilor semantice ale umorului(SSTH). GTVH aduce în discuţie şase parametri din care rezultă următoarele resurse ale cunoaşterii:

1. scenariul opus (script opposition)- presupune faptul că o glumă este bine făcută dacă există două scenarii ce se opun.

2. mecanismul logic (the logical mechanism)- cu ajutorul acestuia se încearcă apropierea scenariilor opuse dintr-o glumă;

3. situaţia(the situation) -include persoanele care participa la glumă,împrejurările în care aceasta are loc,obiectele existente în realizarea glumei,etc ;

4. ţintă(the target)- se referă la persoană sau persoanele vizate de glumă;

5. strategia narativă(the narrative strategy) -reprezintă stilul folosit pentru realizarea glumei (de exemplu,dialogul,naraţiunea,situaţii de tip întrebare-răspuns);

6. limbajul (the language)- reprezintă cuvintele folosite în textul glumei.

Pentru ca o glumă să fie bine realizată,această trebuie să îndeplinească mai multe condiţii(maxime):maximă calităţii,a cantităţii,a relevanţei şi a manierei. De asemenea,Attardo pune accentul pe noutatea glumei,care pentru a nu-şi pierde efectul amuzant,nu trebuie să mai fie auzită în alte contexte de receptor.