Intr-o perspectiva istoriografica, geopolitica cunoaste trei perioade importante in evolutia ei, de la un domeniu al cunoasterii cu o sfera limitata de interes la o disciplina stiintifica cu o larga deschidere . Prima perioada care cuprinde sfarsitul secolului XIX si prima jumatate a secolului XX, pana in 1945, reprezinta etapa aparitiei primelor idei, concepte, teorii si a formarii primelor scoli de gandire geopolitica si a cristalizarii disciplinei stiintifice de mai tarziu, intr-un cuvant o perioada de clarificari si acumulari. Sub o alta formula aceasta etapa se poate constituii ca perioada clasica a geopoliticii. Dupa 1945, geopolitica cunoaste o perioada de declin, datorata in special evolutiei negative a gandirii geopolitice in perioada premergatoare celui de-al doilea razboi mondial, in cadrul scolii geopolitice germane. Pentru o lunga perioada de timp asupra geopoliticii s-a asternut linistea academica. O a treia perioada a evolutiei geopoliticii, cea a ,,renasterii", debuteaza la inceputul anilor `80, sub forma reluari ideilor in discursurile politice, pentru a cunoaste dupa 1990, un reviriment si o larga acceptare, inclusiv academica. Geopolitica este ,,stiinta care studiaza raportul intre geografia statelor si politica acestora". Primele scoli geopolitice, se formeaza mai mult sau mai putin independent unele de altele in Germania, Franta, Anglia, SUA, Rusia si Romania. Scoala geopolitica germana In cadrul scolii germane, geograful Friedrich Ratzel (1844-1904), creatorul ,,antropogeografiei", acorda o importanta deosebita raporturilor dintre grupurile umane si mediul inconjurator, completand conceptia determinista cu idei organiciste. Inspirat din naturalismul si scientismul epocii sale, doua lucrari majore cuprind esentialul gandirii lui Ratzel: Antropogeographie (1882 si 1891, primul si respectiv al doilea volum), subintitulata Principii de aplicare a geografiei asupra istoriei, in care prin analiza evolutiei populatiei Terrei pune bazele geografiei umane si Politische Geographie (Geografia politica, 1897), care prin analiza statelor, a relatiilor dintre ele si a razboaielor, fundamenteaza geografia politica, creand in acelasi timp baza de cercetare a unei alte discipline - geopolitica. Un moment definitoriu in aparitia geopoliticii este anul 1899, cand juristul si politologul suedez Rudolph Kjellen (1864-1922) foloseste intr-o prelegere publica termenul Geopolitik. In conceptia lui Kjellen, ), geopolitica reprezinta un capitol al stiintei politice, anume acela care studiaza asezarea, forma si teritoriul statului, deci geografia statului, care trebuie privit ca un organism viu. Ulterior, atat ideile lui Kjellen cat si a lui Ratzel, au fost preluate si dezvoltate de catre generalul german Karl Haushofer (1869-1946) si colaboratorii sai, adepti ai aceluiasi curent organicist, in viziunea carora geopolitica va capata nuantari si diferentieri semnificative privind sensul si pozitia acesteia in raport cu celelalte stiinte. Astfel, problemele geopolitice ale Extremului Orient au constituit prima tema majora tratata de Haushofer. Scoala geopolitica franceza Constituita in contextul sfarsitului de secol XIX scoala de geografie politica si geopolitica franceza, se identifica, in cadrul acestei prime perioade, prin studiile vizand problematica interna a spatiului francez, revendicandu-se din geografia umana. Puternica criza identitara, pierderea provinciilor Alsacia si Lorena in urma razboiului francoprusac din 1870-1871, deficitul demografic exprimat in imposibilitatea popularii coloniilor, fapt ce creeaza sentimentul pierderii definitive a destinului planetar, cresterea expansionismului german sunt cateva din conditiile care au stat la baza formarii curentului gandirii geopolitice in Franta. Paul Vidal de la Blache (1845-1918), geograf cu o puternica orientare istorica, observa, spre deosebire de Ratzel, raportul intim care exista intre pamant, oameni si istoria lor, si mai ales faptul, ca diversitatea umana se traduce in diversitatea peisajelor aflate in continua innoire. Teza centrala a intregii conceptii vidaliene, interactiunea oamenilor cu spatiul geografic care-l populeaza, este prezentata pe larg in lucrarea Principes de Geographie humaine (publicata postum in 1922, sub ingrijirea lui Emmanuel de Martonne). Un alt cercetator de marca al primei perioade a geopoliticii franceze, este Jacques Ancel (1879- 1943) a carei formare a fost inspirata in cea mai mare parte de scrierile lui Friedrich Ratzel si de conceptiile lui Vidal de la Blache. Principala preocupare a geopoliticianului francez este reprezentata de problematica frontierei, intr-un cadru oferit de propria viziune geopolitica in care realitatile geopolitice trebuie analizate plecand de la relatiile biunivoce existente intre grupurile umane si teritoriile pe care le ocupa. Fixarea unei frontiere, sustine Ancel, are la baza un criteriu natural, atunci cand o discontinuitate geografica (munte, fluviu, mare) se opune expansiunii unei populatii, fie un criteriu antropic in care doua grupuri umane diferite, locuind un spatiu continuu ajung la un echilibru social-politic si isi delimiteaza propriile teritorii.
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).
