O data cu cresterea interesului fata de justitia restaurativa din partea guvernelor si comunitatilor, pana in prezent s-au dezvoltat si au fost puse in practica numeroase programe ce au la baza principiile justitiei restaurative. Printre acestea se numara si conferintele familiale (family group conferencing) in care sunt implicate toate persoanele afectate de infractiunea comisa - victima si infractorul, familiile acestora si persoane de sprijin din comunitate pentru ambele parti - pentru a decide cum anume se va rezolva incidentul creat. Pornind de la aceasta definitie, principalele elemente, cu caracter restaurativ, ale conferintelor familiale, pe care le-am identificat sunt urmatoarele: 1. Faptuitorul are posibilitatea de a-si asuma responsabilitatea pentru fapta comisa Spre deosebire de sistemul clasic (procesul penal), in care responsabilitatea faptuitorului este minmalizata deoarece acesta, incercand sa-si demonstreze nevinovatia, are in vederea doar propria-i persoana, ignorand victima, in cadrul conferintei familiale, faptuitorului nu i se anuleaza responsabilitatea fata de fapta comisa. Asumandu-si responsabilitatea, faptuitorul este implicat in luarea deciziilor, si realizarea planului care il priveste in mod direct, fiind mai predispus de a urma acest plan. Astfel, acesta isi ia angajamentul de a realiza o schimbare in comportamentul sau. Un aspect deloc de neglijat este reprezentat de faptul ca notiunea de raspundere se poate extinde si in cazul altor persoane, respectiv sisteme, dorindu-se si o responsabilizare a celor care au creat conditii, intr-un fel sau altul, care au condus la comiterea faptei. De asemenea, in cadrul conferintei familiale, nu se lucreaza cu categoria de vinovatie, ci cu termenele de responsabilitate, responsabilizare, auto-responsabilizare. Prin urmare, raspunderea definita ca pedeapsa in sistemul clasic, se transforma in responsabilitate in cadrul conferintei familiale, unde faptuitorul este incurajat sa-si asume in mod activ aceasta responsabilitate prin fapte precum scuzele adresate victimei si reprezentantilor comunitatii, munca in folosul comunitatii, sa-si imbunatateasca frecventa scolara, in cazul in care este un minor cu probleme de absenteism, si alte masuri stabilite de comun acord intre partile participante, avand ca scop repararea raului si a pagubelor generate. Astfel, o a doua caracteristica restaurativa a conferintei familiale este reprezentata de: 2. Repararea prejudiciilor rezultate in urma comiterii faptei In cadrul conferintei familiale, infractiunea nu este inteleasa ca o fapta indreptata impotriva statului, ci ca un prejudiciu produs unor persoane, relatiilor dintre acestea sau comunitatii. Astfel, unul dintre principalele obiective ale conferintei familiale este de a repara prejudiciile rezultate in urma comiterii faptei. Acest lucru se realizeaza prin discutii despre incidentul care s-a intamplat, despre consecintele comportamentului faptuitorului asupra celorlalti, fara a decide daca acesta este bun sau rau, prin identificarea problemelor cu nevoile care nu sunt acoperite, si desigur prin rezolvarea problemelor, care pot conduce si la ameliorarea suferintei victimei, cauzata de infractiune. Modalitatea prin care sunt identificate problemele, tangibile sau non-tangibile, materiale sau non-materiale si sunt rezolvate este reprezentata de colaborarea dintre partile implicate. Un alt aspect important al repararii prejudiciilor rezultate in urma comiterii infractiunii este faptul ca se incearca redefinirea unei stari de echilibru pentru victima, persoanele implicate, precum si pentru sistemele care au fost perturbate. Solutiile propuse pentru repararea prejudiciului cauzat victimei, familiei acesteia, comunitatii, precum si familiei infractorului se adopta prin consens, toate partile participante trebuie sa fie de acord cu hotararea luata pentru ca planul realizat sa fie pus in practica. Pentru a se putea ajunge la consens, toate partile participante trebuie sa fie implicate in proces. Astfel, o alta caracteristica restaurativa a conferintelor familiale este reprezentata de: 3. Implicarea tuturor partilor, afectate direct sau indirect de comiterea infractiunii, precum si membrilor comunitatii, intr-un mod activ In cadrul conferintei familiale sunt create conditiile necesare participarii personale a celor afectati in cea mai mare masura, in special infractorul si victima, dar si familiile acestora si reprezentantii comunitatii. Conferinta familiala este coordonata in mod non-directiv de catre un facilitator (mediator), spre deosebire de sistemul formal care depinde de actori specializati (judecatori, procurori, avocati). Prin urmare, procesul este deschis spre intelegerea tuturor participantilor. Astfel, toate partile interesate in conflict participa, asumandu-si un rol activ, fiind implicate la negocierea normelor adaptate nevoilor si particularitatilor acestora si oferind solutii de rezolvare a incidentului, spre deosebire de sistemul clasic, unde asumarea rolului este facuta de normele statului. Participantii la conferinta, in special membrii familiei, detin toate informatiile personale si ii cunosc cel mai bine pe cei apropiati lor, fiind de cele mai multe ori, cele mai potrivite persoane pentru a analiza situatia si a stii ce trebuie facut. Astfel, solutiile si deciziile apartin participantilor, deoarece acestia isi cunosc cel mai bine nevoile. Solutiile sunt individualizate si potrivite pentru situatia creata si pot raspunde intr-o mai mica sau mai mare masura nevoilor victimei (materiale, financiare, emotionale si sociale), inclusiv nevoilor celor apropiati victimei, ale faptuitorului, precum si familiei acestuia. Prin implicarea tuturor partilor, atat victima, cat si infractorul, precum si persoanele lor de sprijin pot sa-si exprime liber gandurile, sentimentele in legatura cu ceea ce s-a intamplat, acest lucru fiind incurajat in cadrul conferintei familiale. Astfel victima poate povesti felul in care s-a simtit, consecintele pe care incidentul le-a avut asupra ei, iar infractorul poate relata adevaratele sale motive, ce a gandit in momentul incidentului, contextul social in care s-a produs infractiunea, ce a facut dupa incident. Prin intermediul acestor discutii deschise si sincere se pot obtine informatii precise care stau la baza unor decizii corecte luate la sfarsitul conferintei familiale de catre partile implicate. De asemenea, un alt rol al acestor discutii este reprezentat de faptul ca infractorului i se aduce la cunostinta si impactul emotional pe care comportamentul sau si incidentul creat l-au avut asupra victimei, asupra celor apropiati victimei, precum si asupra familiei si prietenilor apropiati ai acestuia. Un alt avantaj al participarii active a tuturor partilor este reprezentat de cresterea nivelului de competente a celor care sunt in conflict, iar pe viitor in cazul unor conflicte asemanatoare au posibilitatea de a utiliza aceste cunostinte pentru a face fata cu succes situatiilor neplacute. De asemenea, este favorizata dezvoltarea relatiilor bazate pe respect intre faptuitor, persoanele care au suferit prejudiciul si membrii comunitatii, precum si intre faptuitor si familia acestuia, rude sau prieteni, care il vor putea sprijini, odata cu incheierea conferintei familiale, de a respecta acordul realizat. Prin participarea activa a infractorului la definirea solutiei, respectiv solutiilor si masurilor pentru fapta comisa se asigura o reusita mai mare in ceea ce priveste prevenirea recidivei.
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.