Analiza procesului de tranziție și integrare în Europa Central-Rasariteană - Studiu de caz Cehia

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Alte domenii
Conține 1 fișier: pdf
Pagini : 7 în total
Cuvinte : 2356
Mărime: 610.70KB (arhivat)
Publicat de: Titus Sandor
Puncte necesare: 5
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Ciocan Magdalena
Facultatea de Studii Europene
Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca
Prezentul referat prezinta istoria trecerii de la comunism la UE in cadrul Cehiei si descrie cateva caracteristici ale statului postcomunism.

Extras din referat

1. Introducere

Republica Cehă este un stat democrat cu o constituție liberală și sistemul politic multipartid. Șeful de stat este președintele republicii, iar organul legislativ — parlamentul bicameral. Cehia este membru al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) și a Uniunii Europene.

Cehia este un stat situat în Europa Centrală care a cunoscut o istorie tumultoasă, cu schimbări majore ce o plasează în rândul fostelor tări comuniste și în rândul celor membre ale Uniunii Europene de astăzi. Vorbind de la 1969 încoace, vom vedea că Republica Socialistă Cehă a cunoscut o serie de evenimente ce au transformat-o ulterior în Republica Cehă, în anii ‘90. Cehia este una dintre cele mai dezvoltate țări postcomuniste, are o economie bazată pe industrie ce concentrează aproape 40% din populația activă și asigură tot atât din PIB.

După eliberarea Cehoslovaciei de către Armata Roșie, în urma celui de-al Doilea Război Mondial, aceasta cunoaște o surpriză în ceea ce privește rezultatul alegerilor din 1946 când Partidul Comunist din Cehoslovacia a obținut votul majoritar. Ulterior a avut loc în 1948 lovitura de stat cehoslovacă, iar Cehoslovacia a devenit un stat comunist. A urmat apoi o tentativă de reformare rezultată din nemulțumirea cetățenilor față de regimul comunist, însă vom vedea că a eșuat. Ulterior, timp de 41 de ani, Cehoslovacia a fost stat comunist în spatele Cortinei de Fier.

2. Instaurarea regimului comunist (1948)

La 4 aprilie 1945 este proclamat primul guvern oficial al Cehoslovaciei eliberate, care a fost rezultatul negocierilor din martie 1945 de la Moscova dintre cele două centre ale mișcării de rezistență de la Londra și Moscova. Guvernul format sub patronaj sovietic este un guvern de coaliție în care comuniștii acaparează treptat toată puterea. Se ajunge la un conflict de principiu între comuniștii care țineau sub control cele mai importante pârghii de putere și miniștrii democrați care la 20 februarie demisionează. La 25 februarie 1948 președintele Beneš acceptă demisia miniștrilor democrați și numește un guvern format aproape în exclusivitate din comuniști. După puciul din februarie comuniștii au început să construiască un sistem politic totalitar și Cehoslovacia devine componentă a blocului sovietic. În 1953 are loc naționalizarea

și reforma monetară, iar în 1960 noua constituție consfințește noua denumire oficială a statului de Republica Socialistă Cehoslovacă.1

Ulterior Republica Socialistă Cehoslovacă cunoaște tentative de liberalizare treptată condusă de dorința de ieșire de sub regimul comunist. Deși societatea republicii experimenta comunismul de peste 12 ani, aceasta își exprima în permanență înclinația spre ideile europene, democrație și occcidentalism.2 Toate acestea s-au materializat după anii 1960, când a început un proces de liberalizare, cu apogeul lui 1968 când are loc celebra Primavară de la Praga. Cele mai importante măsuri luate la momentul respectiv pentru a trece la democrație au numărat: desființarea cenzurii, formarea spontană de consilii ale oamenilor muncii, apariția unor organizații și asociații noi, activarea bisericii și a organizațiilor de cult.3 Toate aceste acte și mișcări, alături de deciziile de la nivel politic au determinat intervenția armată a trupelor sovietice în Cehoslovacia, cu scopul înlăturării tendințelor de liberalizare.

Preview document

Analiza procesului de tranziție și integrare în Europa Central-Rasariteană - Studiu de caz Cehia - Pagina 1
Analiza procesului de tranziție și integrare în Europa Central-Rasariteană - Studiu de caz Cehia - Pagina 2
Analiza procesului de tranziție și integrare în Europa Central-Rasariteană - Studiu de caz Cehia - Pagina 3
Analiza procesului de tranziție și integrare în Europa Central-Rasariteană - Studiu de caz Cehia - Pagina 4
Analiza procesului de tranziție și integrare în Europa Central-Rasariteană - Studiu de caz Cehia - Pagina 5
Analiza procesului de tranziție și integrare în Europa Central-Rasariteană - Studiu de caz Cehia - Pagina 6
Analiza procesului de tranziție și integrare în Europa Central-Rasariteană - Studiu de caz Cehia - Pagina 7

Conținut arhivă zip

  • Analiza procesului de tranzitie si integrare in Europa Central-Rasariteana - Studiu de caz Cehia.pdf

Ai nevoie de altceva?