Sisteme de lucrări minime ale solului

Pornindu-se de la faptul că datorită numeroaselor lucrări ce se practică în actualele tehnologii, solul se tasează, se deteriorează structura, scade conţinutul în humus, iar în cazul terenurilor în pantă se accentuează eroziunea, s-a conturat ideea aplicării unui număr mai redus de lucrări pe aceeaşi suprafaţă. Primele cercetări în această direcţie s-au făcut la începutul deceniului cinci al veacului nostru în statul Ohio din S.U.A., la cultura de porumb. Acest sistem a fost numit “minimum tillage” şi s-a răspândit şi în alte state.

Acest sistem prezintă o serie de avantaje atât din punct de vedere agrotehnic cât şi economic şi anume: se înmagazinează şi se conservă mai bine apa în sol, solul se tasează în mai mică măsură ca urmare a reducerii numărului de lucrări, structura se menţine mai bună, se conservă mai bine humusul în sol, iar în final se reduc cheltuielile de producţie şi agricultura devine mai rentabilă.

Folosirea acestui sistem este condiţionată de existenţa unor agregate de maşini complexe care să permită executarea combinată a mai multor operaţii, de folosirea unor cantităţi mai mari de îngrăşăminte, insecto-fungicide, erbicide, de cunoaştere a particularităţilor plantelor de cultură şi a condiţiilor pedoclimatice locale.

În funcţie de condiţiile pedoclimatice, de planta cultivată, de sistemul de fertilizare şi combatere a buruienilor, s-au elaborat mai multe variante ale sistemului de lucrări minime dintre care cele mai folosite sunt:

Sistemul arat-semănat se caracterizează prin aceea că lucrările de arat şi semănat se execută într-o singură operaţie. Agregatul poate fi prevăzut şi cu dispozitiv de administrat îngrăşăminte, erbicide şi de tasat solul pe rândul semănat. În perioada de vegetaţie se efectuează una sau două lucrări de cultivaţie, cu care ocazie se face şi fertilizarea suplimentară cu azot. Acest sistem se foloseşte în zonele mai umede şi reci.

Sistemul cultivat-semănat, în cadrul căruia arătura se execută separat, iar pregătirea patului germinativ, semănatul, aplicarea îngrăşămintelor, a insecticidelor şi a erbicidelor se efectuează concomitent folosindu-se agregate complexe.

Sistemul de agricultură fără arătură, care este cunoscut şi sub numele de “zero lucrări”. Acest sistem nu prevede nici o lucrare mecanică a solului, cu excepţia prelucrării unor fâşii înguste de teren în care se introduc seminţele şi îngrăşămintele. Deschiderile se execută de către brăzdarele semănătorii sau cu ajutorul unor piese speciale ataşate la brăzdarele semănătorii. Metoda se foloseşte la însămânţarea porumbului după diferite premergătoare, inclusiv după cele care lasă terenul înţelenit (lucernă, trifoi, etc.) Buruienileşi ţelina se distrug cu erbicide, iar covorul vegetal rămas la suprafaţă constituie un mulcicare asigură protecţia solului împotriva eroziunii, fapt pentru care această metodă poate fi folosită cu succes pe terenurile în pantă.

Cercetări privind sistemul minim de lucrare a solului s-au efectuat şi se efectuează şi în ţara noastră. Până în prezent s-au obţinut rezultate promiţătoare în tehnologia culturii porumbului, florii soarelui, soiei şi altor plante, prin efectuarea unei lucrări de toamnă, iar în primăvară printr-o singură trecere a agregatului pe teren se realizează concomitent pregătirea patului germinativ, aplicarea îngrăşămintelor, a erbicidelor şi semănatul. (C. Pintilie şi col., 1985).

Silvostepa ocupă suprafeţe importante în Câmpia Moldovei, în Câmpia Transilvaniei şi Podişul Bârladului.

Solurile caracteristice stepei sunt cernoziomurile, iar pentru zona mai aridă solurile bălane (brun deschis sau castanii de stepă). Zonei de silvostepă îi sunt caracteristice cernoziomurile cambice.

În stepă şi silvostepă se mai întâlnesc lăcovişti, psamosoluri, soluri saline, soluri aluvionare, nisipoase etc.

Cea mai favorabilă zonă pentru cultura plantelor de la noi din ţară este zona de silvostepă. În structura culturilor ponderea cea mai mare o deţine porumbul şi grâul care ocupă cca. 70% din suprafaţă. Spre deosebire de stepă, în silvostepă sunt condiţii favorabile şi pentru cerealele de primăvară.

Cernoziomurile care predomină în această zonă prezintă însuşiri fizice, chimice şi biologice bune, având un conţinut normal de humus şi substanţe nutritive.

Deşi fertilizarea acestor soluri este în general ridicată, cernoziomurile reacţionează favorabil la aplicarea gunoiului de grajd şi a îngrăşămintelor cu azot. În aceste soluri cantitatea de fosfor accesibilă plantelor este, în general, scăzută, din cauza reacţiei neutre sau slab alcaline a solului, cât şi prezenţei CaCO3 la suprafaţă. Eficacitatea îngrăşămintelor cu fosfor creşte dacă acestea sunt administrate împreună cu îngrăşămintele cu azot şi dacă regimul precipitaţiilor este favorabil.

Cât priveşte îngrăşămintele cu potasiu, nu sunt folosite de către plante în mod eficient, deoarece aceste soluri sunt formate pe loess şi conţin minerale bogate în acest element.