Extras din referat
Introducere
Analiza senzorială reprezintă examinarea făcută cu ajutorul organelor de simţ (vizual, gustativ, olfactiv, tactil, auditiv), de către persoane calificate, instruite şi experimentate, urmată de aprecierea statistică a impresiilor înregistrate.
Analiza senzorială se efectuează cu ajutorul analizatorilor senzoriali (organelor de simţ şi a simţurilor), care se folosesc ca instrumente de analiză şi măsură. Analizatorii senzoriali sunt sisteme de percepţie, conducere şi transformare a percepţiilor în senzaţii sau impresii, care pot fi exprimate prin cuvinte şi redate în cadrul analizei senzoriale în valori numerice, pentru evaluarea unei caracteristici organoleptice.
Înainte de analiza senzorială se controlează capacitatea reală de apreciere a organelor de simţ şi precizia raţionamentului degustătorului.
Simțurile participante la analiza senzorială conduc la înregistrarea cantitativă și la interpretarea cerabrală a impresiilor precum și la compararea lor cu alte impresii analoage. Acest proces în special fiziologic, poate fi redat destul de obiectiv și reproductibil în stadiul actual al metodelor de examinare senzorială, cu condiția că senzația înregistrată de simțul degustătorului să nu fie umbrită și modificată de altă apreciere psihică, provocată de o solicitare concomitentă.Analiza senzorială reprezintă o parte componentă şi, totodată, obligatorie în cercetarea şi controlul calităţii produselor alimentare (în special, ceai, cafea, vin, şampanie, lichioruri, unt, brânzeturi etc.).
Rolul şi importanta analizei senzoriale
Analiza senzorială este foarte importantă deoarece cu ajutorul ei se poate determina:
- aprecierea şi evaluarea calităţii mărfurilor alimentare;
- îmbunătăţirea calităţii acestora;
- proiectarea şi realizarea produselor noi;
- testarea preferinţelor consumatorilor faţă de produsele realizate;
- recepţia calitativă a mărfurilor alimentare etc
Analiza senzoriala are la baza capacitatea organelor de simţ de a analiza senzaţiile percepute, senzaţii ce încep în organele de simţ şi se termina în scoarţa emisferelor cerebrale; întregul sistem care participa la analiza senzaţiilor este denumit analizor.
Alimentele constituie suportul material al vieţii umane. Prin ele se asigură aspectele esenţiale ale sănătăţii-creşterea, dezvoltarea, capacitatea de muncă, de gândire şi de creaţie, puterea de adaptare şi de reacţie la schimbările mediului ambiant. Verificarea şi garantarea calităţii produselor alimentaţiei publice se realizează prin examene senzoriale şi fizico-chimice de laborator.
Calitatea produselor alimentare este reprezentată prin totalitatea însuşirilor concrete şi
caracteristice, care determină utilitatea în raport cu scopul pentru care au fost create precum şi eficienţa lor economică.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Rolul si Importanta Analizei Senzoriale - Domenii de Aplicare.doc