Reforma agrară

Obiective: Deşi reforme agrare în ţara noastră au mai fost făcute şi anterior anului 1945, ne oprim a analiza doar reformele agrare de după 1945, fiind perioadele care şi-au pus cel mai mult accentul asupra agriculturii româneşti.

Prin reforma agrară din perioada 1945-1989 s-a urmărit distrugerea proprietăţii private şi concentrarea întregii proprietăţi în mâna statului. organele de partid controlau întreaga activitate desfăşurată. Prin concentrarea proprietăţii în mâna statului s-a distrus şi dreptul de iniţiativă a tuturor cetăţenilor români.

Pe de altă parte, prin reforma agrară din această perioadă, s-a urmărit implementarea

sistemului sovietic în legislaţia românească, sistem care a funcţionat timp de aproape 50 ani,lăsând grave urmări în economia României.

Reforma agrară din anul 1945

1. Legea pentru înfăptuirea reformei agrare nr. 187/1945

Legea nr. 187/1945 a fost adoptată în condiţii politice deosebite deoarece cel de-al doilea război mondial nu se încheiase iar în România tocmai se instaurase în 6 martie 1945 primul Guvern considerat democratic condus de Dr. Petru Groza, lege ce a fost publicată în Monitorul Oficial din 23 martie 1945.

Scopul declarat al acestei reforme, conform art.2 din lege era:

- mărirea suprafeţelor gospodăriilor ţărăneşti existente care au mai puţin de 5 ha pământ;

- înfiinţarea în apropierea oraşelor şi localităţilor industriale a unor grădini de zarzavaturi pentru aprovizionarea muncitorilor, funcţionarilor şi meseriaşilor;

- rezervarea de terenuri pentru şcolile agricole şi fermele experimentale în vederea ridicării nivelului culturilor agricolei producţiei de seminţe şi dezvoltării industriei agricole, terenuri care vor fi sub administrarea statului;

- crearea de noi gospodării ţărăneşti individuale pentru muncitorii agricoli de pământ; Reforma agrară din 1945 reprezintă temeiul juridic al formării proprietăţii de stat în România. Potrivit art. 3 al Legii nr. 187/1945 au fost confiscate şi trecute în proprietatea Statului fără nici un fel de despăgubire:

- pământurile şi proprietăţile agrare de orice fel, aparţinând cetăţenilor germani şi cetăţenilor români, persoane fizice sau juridice de naţionalitate (origine etnică) germană care au colaborat cu Germania hitleristă;

- pământurile şi alte proprietăţi agricole ale criminalilor de război şi a celor vinovaţi de dezastrul ţării;

- pământurile celor care s-au refugiat în ţările cu care România este în stare de război ori s-au refugiat în străinătate după data de 23 august 1944;

- terenurile şi toate bunurile agricole ale absenteiştilor;

- terenurile celor care în ultimii 7 ani consecutiv nu şi-au cultivat pământurile în regie proprie, cu excepţia loturilor până la 10 ha;

- bunurile agricole de orice fel ale cetăţenilor români care s-au înscris voluntari pentru a lupta împotriva Naţiunilor Unite;

- bunurile de mână moartă;

- prisosul terenurilor agricole constituind proprietăţi ale persoanelor fizice care depăşesc suprafaţa de 50 ha, şi anume: pământul arabil, livezile, fâneţele, bălţile şi iazurile artificiale, fie că servesc sau nu pentru pescuit, mlaştinile şi terenurile inundabile.

Pe lângă bunurile sau terenurile menţionate mai sus, au mai trecut în proprietatea Statului, tractoarele, batozele, secerătorile şi combinele precum şi celelalte unelte agricole şi animale de tracţiune, proporţional cu suprafaţa de teren agricol expropriat şi care urmau a fi date ţăranilor împroprietăriţi. Pe lângă aceasta, Statul îşi lua angajamentul să creeze centre judeţene de închiriat maşini agricole aflate la dispoziţia agricultorilor. Potrivit art. 8 din aceeaşi lege, au fost exceptate de la expropriere şi lăsate în proprietateaactualilor titulari în general toate bunurile făcând parte din patrimoniul Statului, cum ar fi:

bunurile agricole aparţinând mănăstirilor, mitropoliilor, episcopiilor, bisericilor, parohiilor şi aşezămintelor bisericeşti, bunurile Domeniilor Coroanei precum şi cele ale Academiei Române. Cota de 50 de ha ca limită maximă a proprietăţii funciare s-a considerat a fi o singură proprietate care cuprindea terenurile agricole ale aceluiaşi proprietar, aflate în diferite zone ale ţării.

O altă parte importantă a Legii 187/1945 se referă la procedura exproprierii şi împroprietăririi, ordinea de înscriere pe tabelele de împroprietărire fiind următoarea:

a. ostaşii concentraţi şi toţi cei care au luptat împotriva Germaniei hitleriste;

b. orfanii, văduvele şi invalizii din războiul antihitlerist;

c. ţăranii fără pământ;

d. ţăranii cu pământ sub 5 ha.