Potențialul Agricol în Județul Timiș

Introducere

Solurile din Zona Timişoara sunt preponderent soluri calitative pentru dezvoltarea agriculturii. În Timişoara, tipurile predominante de sol sunt:

• cernoziomuri cambice - 38,39%;

• lacovişti şi soluri gleice - 21,74;

• soluri brune eumezobazice - 15,45%;

• balti şi gropi de împrumut - 4,60%;

• cernoziomurile (tipice, gleizate) - 3,8%.

Depunerile de praf din aerul poluat cu cenuşa, emisiile de sulf de la coşurile termocentralei şi infiltraţiile de ape din halda în canalele de desecare limitrofe au favorizat apariţia poluării apelor de suprafaţă, care au un pH (8,62), o creştere a conţinutului total de săruri şi concentraţii peste limita considerată toxică în cazul sulfaţilor şi ionilor de Ca2+ şi Mg2+. Toate acestea determina o mai slabă dezvoltare a vegetaţiei, ca urmare a micşorării intensităţii procesului de fotosinteză, apariţia în plante a unor concentraţii toxice, de metale grele, respectiv Fe şi Cu, existenţa unor concentraţii critice de cobalt şi mangan.

În teritoriul administrativ al municipiului Timişoara din total suprafaţa de 13.003,87 ha, 8.229,51 ha, respectiv 63% sunt destinate agriculturii. Din totalul terenurilor agricole, terenul arabil reprezintă 87%, restul terenului fiind ocupat cu păşuni şi fâneţe (12%), vii (1%). Islazul comunal se întinde pe o suprafaţă de 290 ha.

În ultimii ani s-a înregistrat o situaţie de declin în domeniul agriculturii, provocată în special de tranziţia de la un sistem etatist la cel privat. Potenţialul economic, tehnic, financiar redus al micilor producători a contribuit la această criză.

La aceasta se adăugă situaţia neclară încă a proprietăţii asupra terenurilor, precum şi degradarea mediului

Condiţiile geoclimatice sunt în general favorabile activităţilor agricole, dar trebuie avute în vedere aspectele caracteristice ale condiţiilor hidrologice ale zonei.

Astfel, se constată alternanta anilor secetoşi şi a celor excesiv de umezi, iar în condiţiile unor precipitaţii excesive şi a prezenţei apelor freatice la adâncimi mici, se înregistrează băltiri. Datorită diferenţei de nivel scăzute, viteza de curgere a apei principalului emisar - Bega - nu permite o oxigenare naturală a cursului.

În Timişoara, se înregistrează stagnarea agenţilor poluanţi emişi de unităţile industriale şi de autovehicole, datorită aşezării şi a unei insuficienţe ventilaţii a maselor de aer deasupra oraşului.

Fertilitatea ridicată a solului determina un potenţial ridicat de producţie agricolă. În ultimii ani, la nivel naţional acest sector al economiei s-a aflat într-o restructurare puternică, prin retrocedarea terenurilor agricole către foştii propietari şi privatizarea fostelor Întreprinderi Agricole de Stat.

Principalele aspecte negative rezultate din analiza activităţii agricole în zonă sunt: dezechilibrul existent între costurile de producţie şi preţurile de valorificare, incertitudinea valorificării produselor agricole, fărâmiţarea marilor exploataţii şi inexistenţa unei voci autorizate, care să-i reprezinte pe producători în impunerea unei strategii pe termen lung, instabilitatea în diversitate-orientarea spre anumite culturi făcându-se în funcţie de un empirism primar. Dispariţia din structura culturilor a unor plante (de interes economic major) a avut ca efect extinderea practicării monoculturii, ceea ce a generat creşterea rezistenţei la tratamentele de combatere a bolilor şi dăunătorilor, a creşterii gradului de îmburuienare a culturilor.

Potenţialul agricol al Regiunii Vest se bazează pe terenurile agricole fertile, în special pe existenţa molisolurilor care datorită conţinutului ridicat de humus sunt cele mai fertile soluri pentru cultura plantelor. Răspândirea mare a acestui tip de soluri în Regiunea Vest, cât şi fertilitatea ridicată a acestuia a transformat Câmpia Banato-Crişană în cea de-a doua mare zonă agricolă a ţării.

Fig 1. Fondul funciar în Regiunea de Vest în anul 2007