Politici și Strategii Globale de Securitate Alimentară

1. POLITICILE AGRICOLE

Politicile agricole şi de dezvoltare rurală au numeroase particularităţi naţionale şi zonale, se concep şi se aplică diferit la nivelul exploataţiilor agricole, a activităţilor economice şi sociale din mediul rural şi în raporturile pe care agricultura le are cu agenţii economici din amonte şi aval. Din punctul de vedere istoric, ca sferă de cuprindere, intensitate şi diversitate, ca resurse alocate şi ca rol în rezolvarea problemei alimentare, politicile agricole ocupă primul loc în preocupările statelor lumii. În ultimele decenii, politicile agricole se abordează tot mai mult în interdependenţă cu politicile de dezvoltare rurală şi de protecţie a mediului natural.

Politica Agricolă Comună (PAC) este printre primele politici comune adoptate de Uniunea Europeană – pe atunci, Comunitatea Economică Europeană. Geneza ei a fost o reacţie la problemele alimentare care au urmat celui de-al doilea război mondial. Trebuie precizat de la bun început că termenul de “politică comună” reflectă în mod fidel unandintre trăsăturile definitorii ale PAC, şi anume aceea că, pentru circa 90% din produsele agricole, decizia nu mai aparţine statelor membre, ci Uniunii Europene.

Sunt două motive care au condus la apariţia acestei politici:

• Primul, a fost nevoia unei “fluidizări” a comerţului european cu

produse si mai ales dorinta tarilor explotatoare de a se asigura de certitudine a plasamentului produselor lor.

• Al doilea motiv a fost o anumita temere fata de situatia in care forta de munca

eliberata din agricultura ca urmare a mecanizarii n-ar fi putut fi absorbita in acelasi ritm de celelalte sectoare ale economiei, caz în care veniturile agricole ar f iscăzut şi mai mult relativ la cele din industrie. Dezvoltarea unei viziuni comune,la nivel european, de protejare a veniturilor fermierilor ar fi putut preveni o astfel de situaţie.

1.1 Obiectivele PAC

Iată cum conjunctura economică, împreună cu voinţa politică, au dat naştere politicii agricole comune. Prima reflectare a acesteia se regăseşte în Tratatul de la Roma (1957).Reglementarile de politica agricola sunt cuprinse in articolele 38-46 ale Tratatului dela Roma (in prezent, articolele 32-38, dupa modificarile aduse de Tratatul de laAmsterdam). Articolul 38 (acum, articolul 32) stabileste ca: „piata comuna se va extindesi asupra sectorului agricol si comertului cu produse agricole” si ca „operarea sidezvoltarea pietei comune pentru produsele agricole vor fi insotite de crearea unei politiciagricole comune”, iar articolul 39 (articolul 33 din varianta consolidata a Tratatului)fixeaza obiectivele politicii agricole comune:

- Cresterea productivitatii agricole prin promovarea progresului tehnic,

prinasigurarea dezvoltarii rationale a productiei agricole, si prin utilizarea optima afactorilor de productie, in special a fortei de munca

- Asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populatia agricola, in special princresterea veniturilor individuale ale lucratorilor agricoli

- Stabilizarea pietelor

- Asigurarea sigurantei aprovizionarilor

- Asigurarea unor preturi rezonabile pentru consumatori

1.2 Principiile PAC

In 1958, ministrii agriculturii din cele sase state semnatare ale Tratatului s-au intâlnitla Stresa (Italia) unde au stabilit trei principii care sa guverneze PAC:

1)Principiul pietei unice: in interiorul Uniunii Europene, produsele agricole circulafara restrictii (acest lucru este posibil numai prin utlizarea in toata Europa aacelorasi mecanisme).

2)Principiul preferintei comunitare: este favorizat consumul produselor originaredin Uniunea Europeana. Produsele agricole din UE vor avea conditii maiavantajoase decat ale produselor importate (pret, asigurarea in fata fluctuatiilor de pe piata mondiala). De asemenea, produsele UE vor fi protejate in raport cu pretu-rile mai mici din alte tari nemembre.

3)Principiul solidaritatii financiare: masurile comune sunt finantate dintr-un bugetcomun. Altfel spus, bugetul Comunitatii va suporta toate cheltuielile rezultate dinaplicarea PAC.