Piața financiară - bursă

1.1 Piaţa financiară. Concept şi forme

Piaţa financiară (piaţa capitalurilor) reprezintă ansamblul operaţiunilor de vânzare – cumpărare a acţiunilor, obligaţiunilor, titlurilor publice şi a incursiunilor financiare. Mai poate fi definită şi ca fiind piaţa a activelor financiare ce cuprind depozitele monetare şi nemonetare inclusiv hârtiile de valoare pe termen scurt şi lung.

Piaţa financiară cuprinde: operaţiunile financiare şi capitalurile disponibile pe termen mediu şi lung.

Are ca obiect şi activitatea de finanţare a programelor de investiţii ale agenţilor economici.

În principal piaţa financiară vizează vânzarea şi cumpărarea acţiunilor şi obligaţiunilor în scopul finanţării unor noi societăţi comerciale, a extinderii celor existente precum şi lansarea împrumutului de stat.

Pentru a cunoaşte şi înţelege piaţa financiară se impune şi cunoaşterea conceptului de active prin care înţelegem: bunuri care au capacitatea să genereze fluxuri de venituri în viitor.

Există două categorii principale de active: fizice şi financiare.

Activele fizice cuprind: bunurile de capital fix (echipamente, clădiri, construcţii, maşini şi utilaje, animale de muncă şi de producţie etc.); suprafeţe de teren, bunuri constituite sub formă de locuinţe. Aceste active fizice generează venituri sub formă de profit, rentă, chirii etc. sau generează fluxuri de servicii de consum (în cazul bunurilor de folosinţă îndelungată).

Activele financiare cuprind: depozitele monetare şi semimonetare inclusiv hârtiile de valoare pe termen scurt şi lung.

Pentru agenţii economici aceste hârtii de valoare pot reprezenta:

a) alternative pentru plasarea unor economii băneşti;

b) instrumente prin intermediul cărora se asigură acoperirea unor necesităţi de finanţare (emiterea de acţiuni sau obligaţiuni).

Acţiunile şi obligaţiunile sunt instrumentele principale de suplimentare a resurselor de finanţare.

Hârtiile de valoare pot fi:

a) pe termen scurt, atunci când se facilitează finanţări pe perioade mai mici de un an;

b) pe termen lung, atunci când se mijlocesc finanţări, pe perioade mai mari de un an.

Subiecţii care apar ca purtători ai cererii şi ofertei pe piaţa financiară şi care acţionează ca operatori sunt: gospodăriile familiale, întreprinderile productive, sectorul public, întreprinderile străine.

În faţa agenţilor economici, a populaţiei, stau posibilităţi diferite de plasare a disponibilităţilor băneşti, fiecare posibilitate având avantaje şi dezavantaje. Aceste disponibilităţi băneşti pot fi plasate sub formă de:

a) depuneri la bănci şi case de economii cu o anumită dobândă;

b) afaceri imobiliare (cumpărarea de locuinţe şi închirierea acestora – plasament ce imobilizează aceste resurse băneşti pe un timp îndelungat);

c) cumpărarea de hârtii de valoare (acţiuni sau obligaţiuni care aduc dividende sau venit fix, pot fi uşor revândute dar supuse riscului etc.).

Mobilizarea şi distribuirea resurselor financiare şi ale capitalurilor se realizează pe mai multe canale:

a) emiterea de acţiuni şi obligaţiuni şi plasarea lor prin intermediul băncilor;

b) casele de economii şi alte instituţii financiare specializate care îndeplinesc rolul de a colecta şi apoi a repartiza aceste venituri;

c) instituţiile financiare care plasează economiile populaţiei sau ale agenţilor economici în investiţii pe termen lung.

În cadrul pieţei financiare se disting:

a) piaţa primară;

b) piaţa secundară.