Piața Bumbacului

Bumbacul

Bumbacul este fibra naturală, cea mai utilizată în lume, reprezentând jumătate din industria textilă mondială. Egiptenii cunoșteau firul de bumbac și se presupune că îl foloseau la confecționarea veșmintelor de acum 12 000 de ani. Arheologii au găsit fragmente de pânză de bumbac, într-o peșteră din Mexic, vechi de 7 000 de ani, iar în India, bumbacul se cultivă de cel puțin 3000 de ani. Bucăți de bumbac, în culori naturale, s-au găsit și în peșteri de pe coastele nordice din Peru. Industria bumbacului s-a dezvoltat, în Europa, începând cu secolul al XIV-lea.

În 1764, inventatorul englez James Hargreaves a revoluționat industria bumbacului, construind prima mașină de țesut, cu mai multe fuse. În secolul al XIX-lea, francezul Joseph Jacquard a pus la punct o mașină automată, care a contribuit enorm la creșterea productivității, în acest domeniu. Primele filaturi au fost înființate la Bombay (India), dar dezvoltarea acestei industrii a fost curând frânată de faptul că, la vremea respectivă, coloniștii britanici preferau să trimită bumbacul brut în Anglia și să îl prelucreze la filaturile din Lancashire. India și-a relansat producția de bumbac după ce și-a recâștigat independența, adică după 1947. În prezent, în această țară, anual, se produc 12 metri de bumbac pe cap de locuitor, ocupând locul trei in lume (după SUA și China).

În prezent, cele mai mari producătoare de bumbac sunt Statele Unite ale Americii, China, India, Sudan, Brazilia, Egipt etc. Bumbacul cultivat în Africa este de cea mai bună calitate (cu fibre lungi). În India și China se cultivă, în special, bumbacul cu fibră scurta. Dintre țările europene, cea mai importantă producătoare de bumbac este Grecia, cu o suprafața cultivată de peste 400 000 de hectare.

Marile culturi de bumbac creează, însă, o problemă majoră, în privința mediului, deoarece cultivatorii folosesc mari cantități de pesticide care tind să distrugă, pe termen lung, suprafețe de teren semnificative. Mai mult, semințe de bumbac, ajunse accidental în hrana animalelor, alterează calitatea alimentelor (carne, lapte). Bumbacul bio, cultivat în ultimii ani, este de o calitate superioară, foarte sănătos pentru confecționarea hainelor, dar prețul unei asemenea culturi este foarte ridicat, de aceea nu se bucură încă de interesul marilor producători.

1. Cultura de bumbac

Deși este o cultură specifică zonelor ecologice din Mexic, America Centrală , Asia Centrală, China, India, bumbacul a fost introdus în România, unde s-a adaptat bine. Este cea mai valoroasă plantă textilă având întrebuințări multiple: textile fine, mătase artificială, accesorii pentru industria electronică, industria de mobilă, industria de covoare și de celuloză. Uleiul din semințe (20 – 27 %) este slab sicativ și se folosește în industrie.

Zonarea ecologică - Cele mai favorabile condiții pentru satisfacerea cerințelor biologice ale bumbacului se găsesc în sudul Câmpiei Române, de la Izvoarele Mehedinti până la Fetești – Ialomița, cu un centru de referință în Teleorman la Brânceni precum și în partea de sud – vest a Dobrogei. Se cultivă pe solurile nisipoase, cernoziomice și bălane de stepă, cu fertilitate mijlocie și ridicată, profunde, permeabile, luto – nisipoase. Sunt contraindicate luncile râurilor, Lunca Dunării cu soluri grele și moi, lacovistele. Preferă terenurile cu expoziție sudică, sud – estică, însorite.

Particularitati ecologice. Este o plantă iubitoare de căldura și vegetează – fructifică la o temperatură optimă de +20…+28o C. Încolțește la temperatura de +12…+14oC în stratul arabil pentru semănat. Este foarte sensibilă la brume și înghețurile de primăvară și toamnă. Planta este rezistentă la secetă, deși este mare consumatoare de apă. Preferă o nutriție ridicată, mai ales în timpul formării fructelor și multa radiație solară.

Locul în asolament. Din cercetările făcute rezultă că productii timpurii de bumbac brut, până la venirea brumelor timpurii de toamnă, se obțin după porumb, cereale, sfeclă, ricin, tutun, floarea soarelui. Trebuie ținut seama că bumbacul se încadrează în tipul de asolament cerealier sau cerealier-plante tehnice. Se evită terenurile îmburuienate.

Pregătirea terenului este asemănătoare ca la toate culturile prășitoare; fertilizarea cu gunoi de grajd 20 t/ha și îngrășăminte cu fosfor și potasiu încorporate în toamnă la arătura.

Azotul se aplică în primavară 40 – 80 kg/ha înainte de semănat. Arătura se execută vara, după culturile recoltate în iulie – august și toamna după cele târzii (porumbul), la adâncimea de 25 – 30 cm.

Patul germinativ se lucrează în martie cu grapa cu discuri, cu care ocazie se aplică erbicide preemergente de tip Cosatrin.