Piața Agroturistică

PIAŢA AGROTURISTICĂ

1.1 Definirea şi caracteristicile pieţei agroturistice

Cea mai utilizată definire a pieţei turistice este aceea prin care se specifică: “Piaţa turistică reprezintă sfera economică de influenţă a ofertei turistice, materializată prin producţia turistică şi cererea turistică, considerată consum”.

În comparaţie cu piaţa mărfurilor, piaţa turistică are următoarele particularităţi:

- locul ofertei coincide cu locul consumului, dar nu şi cu locul de formare a cererii;

- oferta turistică este percepută de cerere sub forma unei imagini formate prin cumularea tuturor informaţiilor primite, direct sau indirect, de către fiecare turist potenţial. Totodată, oferta turistică este rigidă, neelastică în timp şi spaţiu, nu poate fi stocată sau transformată, consumul hotărându-se în acelaşi areal geografic;

- cererea turistică şi oferta turistică, componente ale pieţei turistice, se manifestă diferit; cererea turistică este foarte elastică şi supusă unei permanente fluctuaţii, datorate influenţei unei multitudini de factori politici, economici, sociali, conjuncturali etc.

Aceste particularităţi pot genera un decalaj potenţial între ele sau chiar apariţia unor combinaţii: ofertă bogată şi cerere redusă, cerere mare şi ofertă necorespunzătoare, ofertă dispersată şi cerere concentrată sau invers etc.

Determinările pieţei turistice se referă la următoarele:

- capacitatea pieţei turistice este reprezentată de necesitatea, pe o anumită piaţă, a unuia sau mai multor produse turistice; poate fi calculată după formula:

C=K•N,

unde:

C = reprezintă capacitatea pieţei turistice;

K = capacitatea medie de consum;

N = numărul consumatorilor potenţiali;

- potenţialul pieţei turistice, este reprezentat prin cererea tuturor consumatorilor pentru un anumit produs turistic, în funcţie de veniturile lor, de preţurile şi tarifele practicate pentru acel produs;

- cererea solvabilă pentru un produs turistic, desprinsă din capacitatea pieţei, excluzând acele categorii de consumatori care nu au posibilitatea financiară de a cumpăra produsul (sau produsele) turistic ori nu se manifestă efectiv ca atare (lipsa de timp, incapacitate fizică etc.);

- volumul pieţei produsului turistic cuprinde totalitatea tranzacţiilor încheiate pentru un anumit produs turistic, într-o perioadă de timp dată;

- locul pe piaţă al unui anumit produs turistic se referă la acea parte a volumului pieţei, acoperită prin vânzările refuzate pentru produsul respectiv.

Activitatea turistică, ca şi celelalte ramuri din circuitul economic intern şi internaţional, şi-au constituit în timp şi spaţiu o piaţă proprie. Această piaţă este caracterizată prin influenţa acţiunii unor factori cu manifestare specifică şi determinaţi de natura economică, socială, politică, culturală, geografică şi mai ales, motivaţională, a unei zone teritoriale, cu posibilităţi relativ limitate de cunoaştere aprofundată, fapt ce măreşte, în principiu, riscul pătrunderii ofertanţilor pe anumite pieţe.

În principiu, turismul, ca activitate economică, face parte din categoria produselor abstracte, relativ “invizibile”, a căror definiţie cantitativă şi calitativă nu poate fi făcută decât parţial şi indirect. Din aceste considerente şi abordarea conceptului de “piaţă turistică” a fost asimilată de către specialiştii ce definesc noţiunea de piaţă.

În practică, cererea turistică este permanent confruntată cu oferta turistică (privită ca “totalitatea capacităţilor de producţie puse în acţiune pentru a oferi un anumit produs turistic pe piaţă”), ambele componente contribuind împreună cu alte elemente la constituirea pieţei turistice. Privită în ansamblu dar, şi în, complexitatea (structura), acesteia, piaţa turistică include o multitudine de elemente constitutive, care trebuie luate în considerare următoarele:

• Ofertantul de produse turistice, ce încadrează o mare diversitate de agenţi economici (de la societatea comercială specializată, la agentul economic individual etc.), cu activităţi de transport, alimentaţie, agrement, excursii etc., toate acestea alcătuind, de fapt, “produsul turistic”;

• Cererea de produse turistice, alcătuită din masa largă a consumatorilor, fie interni (locali), fie externi (din afara localităţii, inclusiv turiştii străini);

• Actele normative în vigoare, sub forma celor mai diferite reglementări privind regimul de circulaţie turistică, durata concediului de odihnă, condiţiile de mişcare în teritoriu, transportul în comun etc.;

• Canalele de distribuţie a produselor turistice, care îmbracă o gamă foarte variată de forme;

• Mijloacele de informare necesare “sensibilizării” şi transmiterii la consumator a tuturor produselor turistice oferite de firmele specializate;

• Mijloacele de transport, de la cele mai simple şi tradiţionale, la cele mai complexe şi sofisticate, ocupă un loc de seamă în cadrul pieţei turistice;

• Concurenţa de produse turistice - pusă în evidenţă de totalitatea altor produse turistice pe piaţă, prin intermediul altor societăţi, firme, agenţi economici etc. de turism (din ţară şi străinătate), care apar pe piaţă simultan cu oferta proprie;

• Mediul turistic, care în spaţiul rural se constituie, de asemenea, ca un element de bază al pieţei turistice, fiind alcătuit din totalitatea factorilor de ordin social, economic, cultural şi chiar politic, în care să-şi desfăşoare activitatea agenţii economici sau organizaţiile turistice.

Acţiunea simultană a tuturor elementelor constitutive ale pieţei turistice, implicit agroturistice, corelaţiile de interdependeţă şi intercondiţionare reciprocă ce există între acestea, reprezintă pentru agenţii economici şi toate organizaţiile turistice obiectivul de bază al activităţilor de management şi marketing, concretizate, cu precădere, în elaborarea unor cercetări retrospective şi prospective permanente.

1.2 Rolul studierii pieţei agroturistice în profil teritorial

În condiţiile tranziţiei la economia de piaţă, datorită creşterii complexităţii mediului endogen şi exogen al unităţilor economice, cât şi a importanţei valorificării optime a resurselor materiale şi umane de care dispun acestea, se amplifică necesitatea fundamentării riguroase a deciziilor adoptate de conducerea societăţilor comerciale, a tuturor agenţilor economici.