Organisme Modificate Genetic

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Agronomie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 6 în total
Cuvinte : 4190
Mărime: 47.72KB (arhivat)
Publicat de: Narcis Busuioc
Puncte necesare: 6

Extras din referat

Transformarea genetică a plantelor a cunoscut un progres spectaculos, de la obţinerea primelor gene himere, în anii şaptezeci ai secolului trecut, la regenerarea primelor plante transformate genetic purtând gene străine (Gasser şi Fraley, 1989). În ultimul deceniu, s-a ajuns la eliberarea în câmp şi cultivarea pe scară largă a plantelor transgenice, de la 1,7 ha în anul 1996 la 39,9 milioane ha în anul 1999. Metodele utilizate pentru transferul eficace al alogenelor în organisme vegetale receptoare au cunoscut, de asemenea, un progres nu mai puţin spectaculos, de la metode simple până la adevărate metode „războinice“, de împuşcare directă a ADN în ţesuturile ţintă. Odată cu dezvoltarea metodologiei de izolare şi clonare a genelor, respectiv a metodelor de transfer în celulele vegetale, un număr tot mai mare de plante au fost supuse transgenozei, incluzând grupele cu o mare importanţă economică: cerealele, leguminoasele, solanaceele, speciile pomicole sau forestiere. În literatura de specialitate, s-au publicat o serie de sinteze sau chiar cărţi referitoare la transformarea genetică a plantelor (Davey şi colab., 1989; Potrykus, 1991; Songstad şi colab., 1995; Potrykus şi Spangenberg, 1995).

Descoperirea structurii de dublu helix a ADN-ului uman de către Watson şi Crick la începutul anilor 1950 a dus la cunoaşterea fundamentului biologic al speciei umane dar şi a altor specii, iar dezvoltarea bio-tehnologiilor a făcut posibilă intervenţia în genom în cadrul tehnicilor de inginerie genetică. Aplicarea acestor tehnici la plante a făcut posibilă obţinerea unor specimene modificate genetic.

Odată cu începutul anilor 1970, o serie de tehnici ale geniului genetic(adică manipularea directă a genelor de către om) permit extragerea unei gene din genomul unui organism şi reimplantarea ei în genomul unui alt organism, aparţinând unei alte specii sau chiar altui regn. Acest transfer de gene este numit trasgeneză, pentru că el presupune traversarea barierelor care, până nu demult, împiedicau schimburile de gene între specii diferite, mai ales între cele aparţinând unor regnuri diferite.

Gena care codifică un caracter pe care dorim să-l transferăm unui alt organism se numeşte genă de interes, devenită în momentul transferului efectiv transgenă, iar organismul receptor va fi numit prgenism transgenic. Mai mult geniul genetic permite astăzi chiar crearea unor gene artificiale sau modificarea patrimoniului genetic al unei aceleiaşi specii, prin inactivarea, modifivarea sau prin adăugarea(adiţia) uneia din propriile sale gene.

Sigla OMG desemnează, aşadar, orice organism al cărui patrimoniu genetic a fost

modificat prin mecanismele specifice geniului genetic. Practic, obţinerea unui OMG implică următoarele etape principale: Identificarea şi pregătirea(multiplicarea) genei de interes;Introducerea ei(prin diverşi vectori) în celula gazdă; Selectarea celulelor gazdă care au integrat transgena în genomul lor;Obţinerea, în cazul organismelor pluricelulare, a unui nou organism pornind de la o singură celulă transgenizată;

Verificarea transmiterii ereditare a caracterului codat de transgenă, la descendenţii organismului transgenic.

Organismele modificate genetic – create şi cultivate pe scară largă în Statele Unite ale Americii – sunt acceptate de guvernele unor ţări ale lumii (care merg până la a le prezenta drept o rezolvare a problemei foametei), dar sunt privite, în schimb, cu neîncredere de nenumărate alte ţări şi respinse cu vehemenţă de organizaţiile ecologiste, devenind astfel un subiect foarte controversat. Unii specialişti chiar au ajuns să definească, mai în glumă, mai în serios, organismele modificate genetic ca o soluţie periculoasă la o problemă inexistentă.

Progresele realizate în ultimii ani în ştiinţă şi în tehnologie au avut un impact puternic asupra sectorului agricol şi asupra celui alimentar din întreaga lume. Metode „novatoare“ de producţie au „revoluţionat“ şi chiar au eliminat numeroase sisteme tradiţionale, afectând capacitatea de producere a hranei pentru o populaţie aflată în expansiune continuă.

Aceste evenimente au generat numeroase schimbări în economie şi în organizarea socială, dar şi în gestiunea resurselor planetei. Mediul natural a fost bulversat de „progresele“ tehnologice, care au permis nu doar obţinerea „ameliorărilor“ genetice prin selecţie, ci şi crearea de noi combinaţii genetice pentru a obţine vegetale, animale şi peşti cu rezistenţă şi productivitate teoretic mult mai mare.

Biotehnologia modernă oferă „noi posibilităţi de dezvoltare“ în sectoare foarte diverse, de la agricultură la producţia farmaceutică, iar dezbaterile la nivel mondial asupra organismelor modificate genetic sînt fără precedent în ultima perioadă şi au polarizat atât atenţia oamenilor de ştiinţă, cât şi pe cea a producătorilor de bunuri alimentare, a consumatorilor, a grupurilor de apărare a interesului public, a instituţiilor publice şi a factorilor de decizie.Punerea la punct a organismelor modificate genetic este astăzi, fără îndoială, un subiect care ridică numeroase probleme de etică referitoare la domeniul agriculturii şi al alimentaţiei.

Plantele modificate genetic sînt create prin utilizarea tehnicilor ingineriei genetice. În ultimii ani, alături de metodele clasice de încrucişare a soiurilor sau de utilizare a îngrăşămintelor, au apărut metode noi, care presupun folosirea unor tehnici specifice ingineriei genetice. Toate aceste plante nou create de către om nu există în natură, iar impactul lor asupra mediului şi asupra fiinţei umane nu este pe deplin cunoscut şi scapă cu totul sferei de control a „specialiştilor“.Definiţii ale organismelor modificate genetic:

În legislaţia din România privind regimul de obţinere, testare, utilizare şi comercializare a organismelor modificate genetic, acestea sînt definite ca reprezentând orice organism, cu excepţia celui uman, al cărui material genetic a fost modificat altfel decât prin încrucişare şi/sau recombinare naturală sau orice entitate biologică capabilă de reproducere sau de transferare de material genetic( definitie conform Legii nr. 214/2002).

Preview document

Organisme Modificate Genetic - Pagina 1
Organisme Modificate Genetic - Pagina 2
Organisme Modificate Genetic - Pagina 3
Organisme Modificate Genetic - Pagina 4
Organisme Modificate Genetic - Pagina 5
Organisme Modificate Genetic - Pagina 6

Conținut arhivă zip

  • Organisme Modificate Genetic.doc

Alții au mai descărcat și

Influența factorilor interni asupra creșterii

In timp ce metabolismul ofera energia si substantele de constitutie pentru viata plantei,hormonii regleaza viteza de crestere a partilor...

Construcții destinate producției horticole - răsadnițe, solarii, sere

Rasadnitele sunt constructii simple, care se folosesc pentru cultura plantelor legumicole si, mai ales, pentru producerea rasadurilor. Ele sunt...

Heterozisul

Hetrozisul este fenomenul opus consagvinizarii, care reprezinta expresia genetica care se exteriorizeaza practice prin cresterea considerabila a...

Complexul de Boli Foliare la Cartof

Cele mai importante boli care impun sistemul de tratamente in culturile de cartof sunt: • Alternarioza (Alternaria solani) • Fainarea (Erisiphe...

Tehnologia Creșterii Cabalinelor

1.Importanta cresterii cabalinelor Munca sau forta de tractiune este principala productie de economica realizata de cabaline in conditii de...

Ecotehnica cultivării tutunului și hameiului

TIPUL DE SOL DIN REGIUNEA BUCURESTI Soluri de tip hidromorf si brun-roscate Caracteristici : soluri predominant lutoargiloase cu continut...

Lepidoptere

FLUTURELE ALB AL VERZEI - PIERIS BRASSICAE Fluturele alb al verzei este raspandit in majoritatea tarilor din Europa, in Asia (Japonia) si in...

Te-ar putea interesa și

Influența organismelor modificate genetic

Introducere Transformarea genetică a plantelor a cunoscut un progres spectaculos, de la obţinerea primelor gene himere, în anii şaptezeci ai...

Influența Matricei și a Calității ADN asupra Detecției Organismelor Modificate Genetic în Diferite Produse Agricole și Alimentare

Introducere Transformarea genetică a plantelor a cunoscut un progres spectaculos, de la obţinerea primelor gene himere, în anii şaptezeci ai...

Organisme Modificate Genetic

Omul s-a preocupat dintotdeauna de ameliorarea si selectionarea acelor specii, vegetale sau animale, pe care le-a socotit a raspunde cel mai bine...

Organismele modificate genetic și aplicațiile acestora asupra stării de sănătate a consumatorilor în alimentația publică

1. Organismele modificate genetic 1.1. Definitie Omul s-a preocupat dintotdeauna de ameliorarea si selectionarea acelor specii, vegetale sau...

Implicarea Greenpeace România în Problema Organismelor Modificate Genetic

CAPITOLUL 1 PREZENTARE GENERALĂ GREENPEACE 1.1 SCURT ISTORIC Greenpeace este o organizaţie non-guvernamentală, non-profit, prezentă în 41 de...

Organisme Modificate Genetic - Riscuri vs Beneficii

Dr. George Wald, laureat al Premiului Nobel, Profesor de biologie la Universitatea Harvard a afirmat "Pana in prezent, organismele vii au evoluat...

Analiza Riscului Consumului de Alimente Obținute din Organisme Modificate Genetic

1. Analiza riscului. Generalităţi Dr. George Wald, laureat al Premiului Nobel, Profesor de biologie la Universitatea Harvard a afirmat "Până în...

Efectele Negative ale Organismelor Modificate Genetic asupra Sanantatii Oamenilor și a Mediului

Partea I Greenpeace – pentru ca exista doar un pamant "Doar cand ultimul copac a fost taiat, ultimul rau a fost otravit si ultimul peste omorat,...

Ai nevoie de altceva?