Noțiuni Legislative privind Protecția Consumatorilor în România

Protectia consumatorilor – teorie si realitate

Protectia consumatorilor apare ca reactie la imperfectiunile pietei. Programele guvernelor în domeniu urmaresc realizarea unei calitati corespunzatoare a bunurilor si serviciilor oferite pietei, asigurarea unor preturi în concordanta cu veniturile populatiei, informarea eficienta a consumatorilor si apararea acestora împotriva unor politici economice agresive.

Implicarea statului în procesul de protectie a consumatorilor se concretizeaza în elaborarea unei legislatii corespunzatoare si în organizarea unor institutii specializate însarcinate sa aplice legile respective.

Prima organizatie de protectie a consumatorilor a fost înfiintata în 1898 în SUA sub denumirea de Liga Nationala a Consumatorilor si, odata cu constituirea unor organe administrative competente, autoritatile americane încep sa emita o serie de reglementari în sensul protejarii sanatatii consumatorilor.

Abia dupa cel de-al doilea razboi mondial miscarea consumatorilor începe sa-si faca simtita prezenta si în Europa. În Marea Britanie, Asociatia Consumatorilor este înfiintata cu un sprijin de 2000 de dolari din partea americanilor si are primul sediu într-un garaj. Alte asociatii ale consumatorilor apar în Franta (Union Federale des Consummateurs), în Gelgia (Test Achats), în Olanda (Consumentenbond) si în Germania (Federatia AgV).

Începând cu anii ’50, miscarea consumatorilor se raspândeste în Australia, în Asia, în unele tari din Africa, precum si în America Latina.

În 1960 se înfiinteaza la Londra o federatie de organizatii nationale de consumatori, Consumers International, care ajunge sa detina o pozitie importanta în cadrul organizatiilor finantate de ONU (Organizataia Nationala de Standardizare, Organizatia Mondiala a Sanatatii sau FAO).

Consumers International a stabilit ziua de 15 martie ca fiind Ziua Mondiala Drepturilor Consumatorilor, deoarece la 15 martie 1962, presedintele american J.F. Kennedy adreseaza un mesaj americanilor în care sunt exprimate clar drepturile consumatorilor: dreptul la sanatate, dreptul la informare, dreptul la alegere si dreptul de a fi ascultat.

În cadrul blocului comunist, numai în Polonia si Ungaria s-au putut organiza grupuri de consumatori, în celelalte tari acestea s-au dezvoltat abia dupa prabusirea regimului.

În prezent Consumer International numara peste 200 de membri, reprezentând peste 80 de tari.

Astfel, se evidentiaza o categorie de consumatori, consumatorii perfect informati – o postura pur teoretica, care achizitioneaza produsele dupa niste criterii de optim. O a doua categorie de consumatori sunt acei consumatori care culeg informatiile de pe etichetele produselor si cumpara în cunostinta de cauza. O alta grupa de consumatori achizitioneaza produsele conform impresiilor pe care le lasa diferitele mesaje publicitare (consumatori din tarile nordice). Sunt si consumatori care cumpara toate produsele care sunt comercializate pe piata, acestia sunt consumatori din fostele tari comuniste). Desigur, sunt si consumatori irationali, care cumpara pe baza primului impuls sau consumatori care nu au posibilitatea alegerii produselor datorita situatiei de monopol de pe pietele produselor respective.

De asemenea, consumatorii se diferentiaza si dupa modul în care reactioneaza atunci când se confrunta cu probleme privind calitatea produselor cumparate. În timp ce unii consumatori îsi cunosc drepturile si dau în judecata firma producatoare, alti consumatori considera ca statul este cel care trebuie sa le rezolve toate problemele. Desigur, exista si consumatori care nu se plâng deloc.

Clasificarea consumatorilor în functie de disponibilitatile lor financiare este mai simpla, consumatorii împartindu-se în consumatori bogati, consumatori din clasa de mijloc si consumatori saraci. Paradoxal, consumatorii bogati sunt cei care fac si cele mai multe reclamatii. Consumatorii din clasa de mijloc reprezinta modelul de consumatori în functie de care se construiesc si se fundamenteaza directivele Uniunii Europene în domeniul protectiei consumatorilor. Consumatorii saraci sunt nevoiti sa cumpere marfa contrafacuta la preturi mari, ei fiind usor de amagit de catre comerciantii care nu îsi asuma responsabilitati sociale, legale si economice.

Desi aceste observatii au fost facute în 1960, ele îsi pastreaza valabilitatea si astazi, exprimând chiar foarte fidel realitatea din foarte multe tari aflate în curs de dezvoltare sau în curs de tranzitie catre economia de piata.

Protectia consumatorilor în România

Desi reglementari privind protejarea sanatatii publice sau a intereselor economice ale consumatorilor existau si înainte de 1989, acestea erau prea putin respectate, iar despre organizatii specializate nici nu putea fi vorba.

Astfel, începutul miscarii consumeriste în România îl putem considera momentul înfiintarii Asociatiei pentru Protectia Consumatorilor, în februarie 1990. În urmatorii doi ani, aceasta a luat atitudine fata de importatorii care, atrasi de mirajul unor afaceri la care nici nu visau cu putin timp în urma, aduceau în tara si comercializau produse de o calitate îndoielnica, produse periculoase pentru sanatatea populatiei. Aceasta asociatie a editat si o publicatie proprie numita „23 de milioane”.

În august 1992 este publicata Ordonanta Guvernului nr. 21 privind protectia consumatorilor si se înfiinteaza Oficiul pentru Protectia Consumatorilor (OPC), organism cu responsabilitati în aplicarea politicii guvernului în domeniul protectiei consumatorilor.

Începând cu anul 1992, apar numeroase grupuri de consumatori, ajungându-se în 1996 la un record european, peste 140, dar nici o organizatie nationala puternica. Aceste grupuri aveau o putere redusa si întâmpinau numeroase piedici în activitatea lor. Le lipsea personalul de specialitate: expertii în domeniul juridic, economic sau social. Implicarea tinerilor si a femeilor era minora. Cei care au timp liber prefera sa îl foloseasca pentru a face bani si nu munca voluntara. În anul 1995, aceste asociatii au fost finantate de la buget, dar datorita birocratiei, jumatate din fonduri au fost returnate. Multe din initiativele acestor asociatii privind noi reglementari în domeniu au fost respinse la nivelul ministerelor de resort.