Înmulțirea Vegetativă a Plantelor Floricole

Înmultirea vegetativa a plantelor floricole

Înmultire vegetativa se bazeaza pe însusirea unor parti sau fragmente de planta de a reface întreaga planta. Puse în cpnditii optime de înradacinare, acestea formeaza radacini si reproduc caracterele ereditare ale plantei mama.

Un prim avantaj al înmultirii vegetative este obtinerea unor plante identice cu plantele mama atât din punct de vedere genotipic cât si fenotipic.

Un alt avantaj este obtinerea de plante mature într-in timp mai scurt comparativ cu înmultirea prin seminte.

Posibilitatea înmultirii unor plante decorative originare din zonele tropicale si subtropicale care, în conditiile de la noi nu formeaza seminte sau acestea nu ajung la maturitate, Ficus, Dracaena, Ferigi, Philodendron, Monstera.

Dezavantajele acestui tip de înmultire sunt coeficientul mic de înmultire, posibilitatea mare de transmitere a bolilor criptogamice, a virozelor si degerarea în timp, în cazul înmultirii exclusiv pe cale vegetativa.

Acest ultim dezavantaj se poate înlatura prin înmultirea periodica prin seminte, urmata de un proces de selectie, iar materialul selectionat înmultit pe cale vegetativa.

În cazul înmultirii vegatative se acorda o atentie deosebita olantelor mamaa de la care se vor recolta partile sau fragmentele folosite la înmultirea vegetativa. Plantele mama folosite trebuie safie tipice solului sau speciei, sanatoase si obtinute în conditii de agrotehnica superioara.

Metodele utilizate la înmultirea vegetativa a plantelor floricole sunt prin despartirea sau divizarea tufelor, prin marcotaj, prin butasi, prin aktoire, prin organe vegetative modificate, bulbi, tuberobuli, radacini tuberizate, tuberculi, rizomi. La aceste specii se pot folosi mai multe metode de înmultire, Gerbera se poate înmulti prin seminte, despartirea tufei, butasi sau prin meristeme, Freesia se poate înmulti prin seminte, prin despartirea pseudobulbilor, despartirea tufelor, orhidee terestre sau prin meristeme.

Înmultirea prin despartirea sau divizarea tufelor

Înmultirea prin despartirea tufei se întâlneste la speciile perene la care lastari se formeaza din muguri aflati în zona coletului. Aceste specii cresc sub forma de tufa a caror parte aeriana este alcatuita din lastari Chrisanthemum, Delphinium, Aster sp. Rudbekia, sau frunze gerbera, Peperomia, Saintpaulia. Metoda se aplica la aproape toate speciile perene cultivate în câmp si se poate reaiza toamna la sfârsitul perioadei de vegetatie sau primavara înainte de pornirea în vegetatie.

Toamna despartirea tufelor se face la speciile care înfloresc primavara sau vara si îsi continua vegetatia si dupa înflorire cum sunt Chrisanthemum, Diantus, Rudbekia, Papaver.

Primavara devreme se înmultesc prin despartirea tufei speciile care înfloresc vara si toamna, Phlox, Dianthus. Speciile cu înflorire timpurie, prumula, Aquilegia, Paeonia se vor diviza dupa trecerea florilor, când au deja formati mugurii pentru anul viitor, în lunile iunie- august.

Operatia se realizeaza prin fragmentarea cu o cazma sau o unealta taioasa a plantei mama din portiuni, care trebuie sa posede mai multi muguri, lastari si radacini.

Divizarea tufelor se poate executa anual la plantele floricole cu crestere intensa Aster, Chrisanthemum, la 2-3 ani Delphinium si la 5-6 ani la cele cu crestere lenta sau sensibile la separare Paeonia.

Metoda se aplica si la plantele cultivate în ghivece cum sunt Asparagus, Aspidistra, Sansevieria, Saxifraga. În acest caz plantele se scot din recipienti, se fragmenteaza si se planteaza în ghivece de marime corespunzatoare.

În cazul inor culturi în solul serei, cum este de exemplu Gerbera, epoca optima de divizare este în lunile august-septembrie. Se separa prin taiere aportiunile periferice ale plantei mama, care se scot si se planteaza separat sau se lasa pe loc pâna la cicatrizare si înradacinare, dua care se scot si se planteaza la loc definitiv.

La Anthurium despartirea tufelor se face în perioada de repaus august- septembrie, plantarea fragmentelor rezultate din despartirea tufei se face imedeat, cu coletul la 2-3 cm deasupra solului.

La Straelutzia despartirea tufelor se face când plantele au 10-15 lastari fragmentelen rezultate la despartrea se planteaza la aceeasi adâncime într-un sol bine pregatit.

Înmultirea prin marcotaj

Marcota este un lastar t’nar al unei plante care în contact cu pamântul produce radacini, fara a fi despartit de planta mama. Dupa înradacinare, se sectioneaza de planta mama si se pbtin plantule de sine statatoare, cu aceleiasi calitati ca planta mama. Acest tip de înmultire se poate folosi la plante perene cultivate în câmp, Phlox, Gipsophilla, Lavandula, dar si la plante cultivate în spatii adapostite, Ficus, Philodendron, Hoia, Passiflora.

Marcotajul poate fi terestru sau aerian, iar cel terestru poate fi simplu, serpuit sau chinezesc.