Feniculul sau molura (Foeniculum vulgare) este o specie de planta perena comestibila din genul Foeniculum, familia Apiaceae (Umbelliferae), al carei areal natural cuprinde regiunea mediteraneeana si sud-vestul Asiei (de la est la vest din Maroc si Portugalia pana in Pakistan). Patria plantei este considerata Marea Mediterana. Fenicul era cunoscut de om in Grecia antica si Egiptul antic, chiar si atunci a fost folosit ca un condiment si medicament. Prima mentiune a utilizarii fenicului si a proprietatilor dateaza din secolul al XVIII-lea. In salbaticie, fenicul creste pe pante uscate stancoase, in santuri si pe marginea drumului. Putem intalni fenicul salbatic in Crimeea, in Asia Centrala si in Transcaucazia. Cele trei tipuri principale cunscute de fenicul: Feniculul comun, Chimionul - Foeniculum dulce - , si Feniculul bulb - Foeniculum azoricum1. In functie de tipul de fenicul este o planta erbacee cu tulpina dreapta, cilindrica, fin striata longitudinal,inalta pana la doi metri si ramificata incepand de la baza. Frunzele, prevazute la baza cu o teaca dezvoltata, sunt alungit-triunghiulare si multipenat-partite. Partea cea mai utilizata fiind bulbii, care pot fi de culoare alba si verde deschis. Sunt comestibile atat mugurii, cat si frunzele, florii si fructele, care se mai numesc - incorect - seminte, datorita dimensiunilor mici. In tara noastra feniculul este zonat astfel: Cimpia Dobrogei, Cimpia Olteniei, Cimpia Timisului, Cimpia Crisurilor ca zone foarte favorabile si Cimpia Baraganului, Cimpia Burnazului, Cimpia Moldovei (jud. Botosani), Cimpia Covurlui (partea de est a judetului Galati) - ca zone favorabile. Compozitia chimica Fructele de fenicul, numite si fructe de anason dulce, contin 2-7% ulei volatil format din anetol, transanetol si cisanetol, limonen, alfa-pinen, fencona, metilcarvicol, extragol; lipide, aleurona, derivati cumarinici, flavonoide (cvercitin, camferoglicozid, flavonol-3-glucuronid), zaharuri, substante minerale, ceruri, mucilagii, stigmasterina. Tehnologie de cultura: Feniculul se seamana pe terenurile unde s-au cultivat plante prasitoare sau griu de toamna. Pe un teren unde s-a cultivat fenicul, in anul urmator nu se mai insaminteaza aceasta planta; poate reveni pe acelasi teren numai dupa 5 ani. Terenul se ara adinc, paralel cu recoltarea plantei premergatoare si se intretine fara buruieni pina la insamintare. Deoarece planta nu suporta a fi ingrasata direct cu gunoi proaspat, acest ingrasamint se da la cultura premergatoare. Odata cu aratura adinca, pamantul se ingrasa si cu 50 kg s.a. fosfor la hectar. In primavara anului al doilea de cultura, in sol se introduc, cu cultivatorul, in doua etape, 300 kg/ha cenusa si 400 kg/ha gunoi de pasari. In anii III, IV si V, inainte de prima prasila, se mai dau 50 kg/ha s.a. fosfor, 50-60 kg/ha s.a. azot si 30-40 kg/ha s.a. potasiu. Insamintarea se executa primavara de timpuriu cu semanatoarea SU-20 in rinduri, la distanta de 70 cm intre rinduri si la adincimea de 2-3 cm. Pentru un hectar de cultura este necesara o cantitate de 8 kg saminta, care sa fie curata si in mod special sa nu contina cuscuta. Imediat dupa rasarire, terenul se grapeaza pentru a sparge eventuala crusta sau se praseste intre rinduri, avind grija a nu se acoperi cu pamint tinerele plante. In primul an de cultura se executa doua-trei prasile si se pliveste o data sau de doua ori, dupa caz. Planta fiind sensibila la ger, odata cu ultima afinare. care se executa cu cultivatorul, se face si bilonarea. In cazul feniculului, bilonarea se executa in asa fel incit tulpinile ramase dupa recoltare sa fie acoperite cu un strat de pamint de 7-10 cm. In regiunile secetoase tulpinile se taie la recoltare la inaltimea de 20-30 cm de la suprafata pamantului, pentru a retine zapada. In anul doi de cultura si urmatorii, primavara foarte devreme, se trece cu tavalugul si grapa in lung si in lat, apoi, pina la inflorire, se executa doua, maximum trei prasile. De mentionat ca prin scuturarea fructelor se indeseste cultura. Plantele rasarite trebuie ferite in timpul prasilei. In acest caz, asemenea culturi nu se vor opri pentru obtinerea materialului de inmultire. Primavara terenul se tavalugeste pentru a se distruge tulpinile vechi si se grapeaza de-a curmezisul rindurilor pentru a sparge crusta si a distruge buruienile. Feniculul produce inca din primul an de cultura, cu conditia sa fie insamintat primavara devreme, iar lucrarile de intretinere sa se aplice la timp. Din anul II si pina in anul V se obtin recolte mari si constante de 1 300-1 800 kg/ha. Deoarece fructele de fenicul se scutura usor si trebuie sa aiba o culoare verzuie cu usoare nuante brune pentru a corespunde necesitatilor de consum, ele se recolteaza in doua faze.Astfel, umbelele superioare, care ajung la maturitate cu circa o saptamina inaintea celorlalte, sint recoltate manual cu foarfeci de vie; ulterior, la maturarea in masa a celorlalte umbele, se face recoltarea mecanica. Pe suprafete mari se recolteaza cu combina C-12 atunci cind 60% din umbele au ajuns la maturitate.Evaluarea productiei la fenicul se face cu o saptamina inainte de recoltare, cind cca. 50-55% din fructe sint ajunse la maturitate fiziologica.Pentru determinarea productiei medii, se stabilesc numarul mediu de plante pe m2, numarul mediu al fructelor la o planta si umiditatea peste normal (care de obicei este de circa 22%).
Balacs, T., Aromatherapy, 5, 1993, p. 18. Barros, L., Heleno, S.A., Carvalho, A.M., Ferreira, I.C., Food Chem. Toxicol., 47 (10), 2009, pp. 2458 2464. Bajan, M., Aprotosoaie, A.C., Cioanca, O., Spac, A., Gille, E., Stanescu, U., Hancianu, M., Medicine in Evolution, XVII (3), 2011, pp. 150 155. Teleuta A., Coltun M., Mihalcescu C., Ciocirlan N., Plante medicinale, Chisinau, editura Litera international, 2008. ISBN 978-9975-74-009-8 CZU 615.322 P70 Florentin Craciun, Mircea Alexan, Carmen Alexan - Ghidul plantelor medicinale uzuale, Editura stiintifica, Bucuresti 1992, pag. 130-1
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).
