Consultanța Agricolă

Consultanţă managerială în agricultură, ţinând cont de particularităţile acestei ramuri se poate caracteriza ca fiind un serviciu profesional de consiliere şi, la cerere, de implicare, realizat gratuit sau pe baza unui onorariu, de către specialişti sau organizaţii autorizate, având ca scop sprijinirea managerilor exploataţiilor agricole sau altor persoane interesate în realizarea unor obiective sau rezolvarea unor probleme din sfera agriculturii.

Consultanţa managerială în agricultură reprezintă, în primul rând o profesie. Ea s-a ivit din necesitatea de a asigura asistenţă de specialitate (tehnică, tehnologică, economică, managerială, juridică sau cu caracter social). Pentru obţinerea statutului de consultant, mai mult ca în cazul altor profesii, este nevoie de înalt profesionalism, obţinut prin instrucţie şi experienţă practică. În mare măsură, această profesie are similitudini cu cea de medic, având însă dezavantajul unor diagnosticări mai anevoioase întrucât informaţiile sunt mai greu de obţinut de la fiinţe (plante şi animale) care „nu cuvântă“.

În al doilea rând, consultanţa în agricultură constituie şi o metodă de lucru, care poate fi folosită de orice întreprinzător agricol care doreşte să-şi rezolve problemele cu care se confruntă şi care apelează la „tehnologia“ folosită de consultant. Această activitate o desfăşoară şi anumite persoane (profesori universitari, cercetători ştiinţifici, diferiţi manageri), care deţin competenţa profesională într-un anumit domeniu, dar care oferă consultanţă în mod ocazional.

Conţinutul şi cadrul structural de desfăşurare a activităţiilor agricole

Producţia agricolă poate fi caracterizată ca un ansamblu de procese complexe de transformare a unei multitudini de forme de substanţe şi energie (fosilă, chimică, biochimică, solară etc.) - desfăşurate sub impactul muncii şi a factorilor naturali prin intermediul organismelor vii a plantelor şi animalelor - într-o categorie specifică de bunuri materiale, având ca destinaţie prioritară alimentaţia omului.

În prezent există mai multe tipuri de exploataţii:

• exploataţii private individuale;

• exploataţii de producţie asociative simple;

• exploataţii de producţie societare.

Exploataţia poate fi privită ca un sistem în care procesele de producţie au loc ca urmare a unor „intrări“ de resurse, care, în urma unor acţiuni de procesare, determină, în final, o serie de „ieşiri“, a căror parametri trebuie să corespundă cantitativ şi calitativ standardelor stabilite iniţial.

Mediul ambiant al structurilor organizatorice în care se desfăţoară consultanţă agricolă

Prin mediu ambiant, în sens larg, se înţelege totalitatea elementelor, exogene exploataţiei, de natură economică, tehnică, politică, demografică, ştiinţifică, culturală, organizatorică, juridică, psiho-sociologică, educaţională şi ecologică, ce marchează stabilirea obiectivelor acesteia, obţinerea resurselor necesare, adoptarea şi aplicarea deciziilor de realizare a lor. Un loc aparte pentru exploataţia agricolă îl reprezintă mediul natural.

De asemenea, multe aspecte ale procesului de transformare a „intrărilor“ în produse şi servicii sunt reglate de factori de mediu.

Factorii care acţionează în cadrul mediului ambiant

Întrucât se condiţionează reciproc, iar intensitatea legăturilor ce îi unesc este puternică, aceşti factori trebuie abordaţi într-o viziune sistemică.

Factorii naturali care fac parte din mediul ambiant al exploataţiilor sunt reprezentaţi de relief, condiţiile pedoclimatice, apa, vegetaţia, fauna. Utilizarea raţională a acestora, luarea unor măsuri de protecţie şi conservare în paralel cu păstrarea echilibrului ecologic trebuie să constituie o preocupare permanentă pentru producătorii agricoli.

Factorii economici constituie un grup de factori deosebit de importanţi care structurează mediul economic. Ei includ ansamblul elementelor de natură economică a acestui mediu. Din grupa respectivă, cei mai importanţi sunt: piaţa internă, piaţa externă şi pârghiile economico-financiare.

Mediul economic influenţează direct sau indirect piaţa exploataţiei agricole, determinând volumul şi structura ofertei de produse şi servicii. Exploataţia trebuie să producă şi să ofere pieţei ceea ce se cere, piaţa fiind principala legătură dintre producţie şi consum.

Factorii demografici reprezintă o altă categorie de factori reprezentaţi prin: numărul populaţiei; structura acesteia pe categorii de vârstă, calificare şi sex; ponderea populaţiei ocupate; navetismul; rata natalităţii şi mortalităţii etc. Importanţa acestor factori este de necontestat, întrucât de calitatea şi eficienţa activităţii umane depinde, în mod hotărâtor, eficienţa economică a exploataţiei.

Factorii socio-culturali, în structura cărora intră: starea sănătăţii şi modul de ocrotire a ei, învăţământul, cultura, obiceiurile şi tradiţiile, ştiinţa, influenţează atât direct cât şi indirect rezultatele de producţie şi economice ale exploataţiilor. În funcţie de aceştia se formează mentalitatea, atât a celor care conduc activitatea din agricultură, cât şi a celor care realizează produsele şi serviciile agricole. Un rol aparte îl are învăţământul care, alături de instruire şi educaţie, poate influenţa structura socio-profesională a populaţiei, prin oferta de opţiuni profesionale pe care o avansează.

Factorii manageriali provin din mediul managerial exterior exploataţiei. Din această categorie fac parte metodele şi tehnicile manageriale, mecanismele de control ale suprasistemelor din care face parte exploataţia (în special cele financiare), asigurarea unor corelaţii între indicele preţurilor şi cel al salariilor, proiectarea unui sistem de protecţie socială.