Combaterea ecologică a buruienilor

CAPITOLUL I

Importanță și necesitate

Agricultura ecologică trebuie administrată într-o manieră prudentă și responsabilă, pentru a proteja sănătatea și bunăstarea generațiilor actuale și vitoare precum și a mediului. Agricultura ecologică este un sistem viu și dinamic, care răspunde cerințelor și condițiilor interne și externe. Cei care practică agricultura ecologică pot spori eficiența și productivitatea, însă nu cu riscul de a pune în pericol sănătatea și bunăstarea organismelor vii. Ca urmare, trebuie să fie evaluate noi tehnologii, iar metodele existente trebuie revazute

Agricultura ecologică se bazează pe o serie de principii și idei, cum ar fi conservarea sistemelor naturale de transformare ciclică, utilizarea resurselor regenerabile în sistemele de producție și prelucrare, protecția habitatelor vegetale și animalelor sălbatice, sporirea biodiversității, utilizarea rațională a apei, susținerea conceperii unui sistem integrat de cultivare care să contribuie la crearea unei filiere de prelucrare și distribuție echitabilă din punct de vedere social, și responsabilă în ceea ce privește mediul natural.

Printre principiile de bază ale agriculturii ecologice/organice un rol foarte important îl joacă combaterea ecologică a dăunătorilor, bolilor și buruienilor.

Sistemul de agricultură ecologică utilizează metode biologice și culturale pentru a preveni pierderile inacceptabile datorate dăunătorilor, bolilor și buruienilor. Aceste sisteme utilizează culturi agricole și soiuri bine adaptate mediului, cu un program de fertilitate echilibrat, în scopul de a menține fertile solurile cu o activitate biologică intensă, rotații ale culturilor adaptate la condițiile locale, culturi asociate, îngrășăminte verzi și alte practici ecologice recunoscute, așa cum sunt descrise în standarde.

Controlul buruienilor, bolilor și dăunătorilor se realizează prin metode de control integrate, precum și prin lucrările solului, rotația culturii, împrăștierea insectelor utile pentru a crea un echilibru între prădători și insectele dăunătoare, promovând diversitatea biologică

Buruienile sunt considerate, că fac parte din primii factori care contribuie la micșorarea producției și uneori la înrăutățirea calității acesteia.

Activitatea de combatere a buruienilor are o vechime de 10 - 11 mii ani, de când omul a început să cultive plantele necesare pentru existența sa.

Îmburuienarea duce la micșorarea eficienței și a celorlalte verigi tehnologice și nu sunt rare cazurile când producția scade cu 30 - 40 %, dar pierderile pot fi și mai mari, contribuind la mărirea prețului de cost al produsului și la diminuarea beneficiului.

Buruienile dăunează pe diferite căi:

- începând cu concurarea plantelor de cultură la aprovizionarea optimă cu substanțe nutritive, apă, lumină, prin crearea de condiții favorabile înmulțirii factorilor provocători de boli;

- ciuperci, bacterii, virusuri, insecte și alți dăunători îngreunând efectuarea lucrărilor de în-grijire a culturilor, de recoltare etc.

În general oricare plantă care apare în cultură provenind din semințele sau din părțile plantelor existente în sol, din sămânța folosită, din gunoiul împrăștiat sau fiind introdus în parcelă cu vehicule, mașini, animale, apa de irigație sau aduse de vânt. Terenurile rămase necultivate, pârloagele, răzoarele, marginile de drum, șanțurile neîngrijite reprezintă focare de infecție cu buruieni.

În loturile semincere sunt considerate buruieni și plantele de cultură din alte specii sau soiuri decât cele semănate iar in pajiștile naturale pășuni sau fânețe, este considerată buruiană orice plantă care nu contribuie la îmbogățirea masei verzi cu un component valoros, ci concurează plantele utile care alcătuiesc pajiștea deranjându-le în dezvoltare sau împiedicând pășunatul, cositul, ca de exemplu cele spinoase, respectiv pot fi toxice.

Complexitatea activității de combatere a buruienilor, care depinde în mare măsură și de condițiile de climă și sol, de variația speciilor de buruieni, care uneori diferă și de la o parcelă la alta, precum și de procedeele de combatere elaborate (mult diversificate în acest secol), a influențat apariția unei ramuri științifice complexe, herbologia, care are ca sarcina : organizarea controlării și reglării îmburuienării, bazată pe cunoașterea particularităților biologice și a posibilităților de îngrădire a răspândirii buruienilor, respectiv menținerea frecvenței acestora la un nivel unde daunele produse sunt minime.

În vedera adoptării unei strategii eficiente de combatere a buruienilor și realizării unei armonii în utilizarea integrată a metodelor de combatere, este importantă cunoașterea răspândirii și ponderii speciilor de buruieni pe un anumit areal (teritoriu, regiune, fermă, solă, cultură). Aceasta se poate realiza prin operațiunea de cartare a buruienilor.