Buruieni din Familia Ranunculaceae

INTRODUCERE

Buruienile sunt plante sălbatice fără valoare economică, care dăunează producţiei agricole, adaptate să trăiască împreună cu plantele cultivate, pe pajişti sau pe terenurile necultivate.

Pagubele produse de buruieni

Buruienile consumă apă şi hrana din sol în dauna plantelor cultivate. O serie de buruieni, cum ar fi pălămida, sulfina, folosesc de două ori mai multă apă decât grâul. Pălămida, pe un hectar consumă de trei ori mai mult azot, o dată şi jumătate fosfor şi de cinci ori mai mult potasiu decât un lan de grâu. Reduc spaţiul care revine plantelor cultivate, le umbresc, determină scăderea termperaturii la suprafaţa solului cu 2-4 grade C, sărăcesc atmosfera în bioxid de carbon de care plantele cultivate au nevoie. Într-un lan în care sunt buruieni, plantele cresc mai firave, au rezistenţă mai mică la cădere, fructifică mai slab şi devin sensibile la boli şi dăunători

Anumite buruieni şi seminţe de buruieni, consumate de animale pot provoca intoxicarea sau iritarea organelor interne ale animalelor şi pot imprima un gust neplăcut laptelului şi untului. Exemple de burieni ar fi: laptele cucului, brânduşa de toamnă, usturoiul sălbatic, pelinul, sulfina galbenă etc.

De asemenea buruienile îngreunează efectuarea lucrărilor agricole, încarcă costurile de producţie. Datorită coacerii eşalonate, în seminţele plantelor de cultură pot să rămână seminţe de buruieni cu umiditate mare, care pot produce alterarea cerealelor înmagazinate.

Sursele de îmburuienare

Cea mai importantă sursă de îmburuienare este rezerva de seminţe de buruieni din sol, provenite de la speciile care au invadat în anii precedenţi culturile şi care este, de obicei, de ordinul sutelor de milioane de seminţa la hectar. Gunoiul de grajd conţine seminţe de buruieni viabile. Seminţele folosite la semănat pot constitui o altă sursă de îmburuienare, dacă nu sunt curăţate de seminţe de buruieni. Transportul neatent al seminţelor şi produselor agricole pot contribui la răspândirea seminţelor de buruieni.

Particularităţi biologice ale buruienilor

Alături de sursele de îmburuienare acestea sunt necesare a fi cunoscute

pentru o combatere eficientă. Amintim câteva particularităţi mai importante:

a. Capacitatea mare de înmulţire, atât pe cale sexuală prin seminţe, cât şi vegetativ prin stoloni, rizomi, bulbi, lăstări etc. comparativ cu plantele cultivate;

b. Constituţia anatomică specifică, care favorizează răspândirea lor prin intermediul vântului, apei, animalelor;

c. Germinarea seminţelor are loc eşalonat, putând dura 2 ani;

d. Seminţele de buruieni se maturează în epoci diferite;

e. Buruienile sunt rezistente la ger, secetă, boli etc

Clasificarea buruienilor

Criteriul cel mai important de clasificare este cel care ţine cont de felul nutriţiei, durata vieţii şi particularităţi de înmulţire.

După felul nutriţiei, buruienile pot fi:

- buruieni neparazite;

- buruieni parazite;

- buruieni semiparazite.

După durata vieţii, buruienilor pot fi:

- buruieni anuale care se înmulţesc prin seminţe şi după timpul când apar şi se împart în: efemere cu o perioadă scurtă de vegetaţie; buruieni de primăvară cu germinaţie timpurie; buruieni de primăvară cu germinaţie târzie; buruieni umblătoare cu germinaţie din toamnă până în primăvară; şi buruieni de toamnă care frutctifică după ieranre.

- buruieni bienale – germinează primăvara

- buruieni perene - sunt cele mai periculoase

Combaterea buruienilor

Combaterea buruienilor este una dintre măsurile importante pentru obţinerea de producţii mari şi se bazează pe creşterea surselor de îmburuienare, a vegetaţiei existente pe terenul agricol, a rezervelor de seminţe şi alte organe de îmnulţire din sol, precum şi pe recunoaşterea particularităţilor biologice ale fiecărei specii, modului de viaţă, înmulţirea şi răspândire.