Alternative la Utilizarea Antibioticelor ca Promotori de Creștere la Animale

REZUMAT

În ultimii ani există tot mai mult o tendinţă de înlocuire a antibioticelor furajere datorită posibilelor riscuri antrenate de folosirea acestora în hrana animalelor, respectiv remanenţa reziduală şi apariţia fenomenului de antibiorezistenţă la consumatori. Cu toate că antibioticele furajere se dovedesc a fi un bun biostimulator de creştere şi că efectele lor pozitive sunt foarte evidente, de la 1 ianuarie 2006, în ţările membre ale UE a fost interzisă complet folosirea acestora în hrana animalelor deoarece un accent deosebit se pune pe siguranţa alimentară şi impactul acesteia asupra consumatorilor. O serie de alternative de înlocuire a antibioticelor furajere cu alţi aditivi furajeri pot fi probioticele, prebioticele, enzimele furajere sau “aditivii botanici” (fitogenici). Folosirea acestora trebuie să ofere avantaje similare antibioticelor, fără a se obţine efecte nedorite privind statusul sanitar sau productiv al animalelor.

În ultimii ani există tot mai mult o tendinţă de înlocuire a antibioticelor furajere datorită posibilelor riscuri antrenate de folosirea acestora în hrana animalelor, respectiv remanenţa reziduală şi apariţia fenomenului de antibiorezistenţă la consumatori. Astfel prin Directiva C.E.E. nr 524/1970 au fost interzise uzului furajer tetraciclinele, penicilinele şi cefalosporinele, sulfamidele, eritromicina etc. (Pop, 2006).

Antibioticele furajere sunt substanţe bacteriostatice sau bactericide care, folosite în doze de zeci/sute de ori mai mici decât cele terapeutice, acţionează la nivelul florei digestive, contribuind la menţinerea stării de sănătate a animalelor şi la îmbunătăţirea valorificării hranei, realizând un efect promotor al creşterii acestora. Este bine cunoscut faptul că antibioticele de uz furajer folosite ca şi promotori de creştere au efect biostimulator. Acestea exercită influenţe pozitive asupra organismului animal, pe mai multe căi:

- măresc permeabilitatea peretelui intestinal pentru nutrienţi;

- influenţează pozitiv metabolismul proteic, vitaminic şi cel bazal;

- împiedică înmulţirea unor germeni patogeni cu localizare intestinală;

- favorizează dezvoltarea unor bacterii utile în tractusul digestiv. (Pop, 2006)

În cazul animalelor monogastrice s-a urmărit ca, prin utilizarea antibioticelor, să se producă inhibarea dezvoltării unor germeni cu potenţial patogen şi, implicit, prevenirea secreţiei de toxine microbiene în tractusul gastro-intestinal, respectiv împiedicarea apariţiei unor afecţiuni digestive care pot afecta negativ productivitatea animalelor. De asemenea, s-a dorit diminuarea efectelor negative ale unor factori de stres, îmbunătăţirea utilizării digestive a substanţelor nutritive din hrană, uniformizarea dezvoltării corporale animală şi, peransamblu, îmbunătăţirea performanţelor productive (Pop, Halga şi T. Avarvarei, 2006). În cazul rumegătoarelor, s-a urmărit modificarea cantităţii şi proporţiei acizilor graşi volatili produşi în rumen şi reducerea pierderilor de energie la nivel ruminal, reducerea proporţiei de degradare în rumen a fracţiunilor proteice cu valoare ridicată; îmbunătăţirea absorbţiei şi a randamentului de valorificare a substanţelor nutritive din hrană în producţia animală şi favorizarea menţinerii stării normale de sănătate a animalelor, prin evitarea apariţiei unor tulburări metabolice de natură nutriţională.