Agroturismul în Europa

1 APARIŢIA TURISMULUI RURAL ŞI AGROTURISMULUI EUROPEAN

Turismul în mediu rural are o lungă istorie în Europa. De când lumea călătoreşte,

există o tradiţie a celor care trăiesc în zonele rurale de a asigura turiştilor hrană şi adăpost

în drumul lor spre diferite destinaţii.

În era turismului modern, dezvoltarea turismului rural este legată de marele val al

urbanizării. În această perioadă, noile modele ale industrializării şi mecanizării fermelor

au determinat o mare parte a populaţiei să se deplaseze din zonele rurale în oraşele şi

localităţile europene în extindere. Doar în Franţa, între anii 1945 şi până în prezent

aproximativ şase milioane oameni şi-au vândut pământurile şi populaţia participantă la

agricultură s-a redus la 35% în 1939 la 8% în prezent.

Cum vacanţele devin disponibile pentru marea majoritate a muncitorilor

(angajaţilor) o proporţie substanţială a clientelei turismului rural se compune din

locuitorii oraşelor noi care se reîntorc să viziteze propriile lor locuinţe la ţară pe care leau

lăsat în urma lor. Vizitatorii sunt cel mai adesea cazaţi de prieteni şi de familie şi în

cea mai mare parte din cazuri activităţile din timpul lor liber se rezumă la a ajuta la ferme

şi la a sta de vorbă în sat.

Din 1970, în Europa, turismul rural a simţit tot mai mult impactul unor importante

schimbări în atitudinile şi cerinţele consumatorilor, rezultând un ritm accelerat al

schimbării în acest domeniu. Schimbările în preferinţele modului de petrecere a

vacanţelor ca şi importanţa acordată mediului au condus la creşterea interesului pentru

sporturi, sănătate şi plimbări, vizitarea obiectivelor turistice, căutarea de autentic, toate

acestea fiind favorabile dezvoltării turismului rural. Schimbările în atitudini au fost

paralele cu schimbările în stilurile europene de luare a vacanţelor, conducând spre

vacanţe scurte luate mai des în timpul anului.

La mijlocul anilor 1980, 25% din populaţia Europei îşi petrecea principala

vacanţă la ţară, iar din acest procent 23% îşi petreceau vacanţele în zonele montane.

Popularitatea zonelor rurale şi montane în special, ca posibilitate de petrecere a celei dea

doua vacanţe şi a pauzelor scurte (shortbreaks) a crescut în cele mai multe ţări.

Operatorii în turismul european rural au trebuit să recunoască că asigurarea

locuinţelor (cazarea) nu e suficientă pentru a satisface cerinţele clientului lor. Turul

fermelor, studierea naturii, ciclismul şi plimbările, activităţile culturale şi de redare asănătăţii precum şi alte sporturi (de apă sau de uscat) ajută în atragerea clienţilor în

zonele de ţară europene. Facilităţile sunt la fel de importante ca şi cazarea şi cele mai

mari succese în turismul rural au fost obţinute acolo unde cele două au fost luate

împreună.

În Austria au apărut încă din deceniul trecut, două noţiuni: „satul turistic de

recreaţie” şi „staţiunea de odihnă”, prin aceasta mărindu-se simţitor mişcarea turistică.

Locurile de odihnă trebuie să îndeplinească cerinţele cerute şi au fost ajutate în

dezvoltarea lor pentru primirea vizitatorilor.

„Satele turistice de recreaţie” din Austria au un caracter predominant ţărănesc,

turistul putând să-şi petreacă concediul în izolare şi linişte şi în acelaşi timp să cunoască

obiceiurile şi bogăţia folclorică a zonei. Pentru ca o localitate să fie recunoscută ca sat

turistic trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: aşezarea să fie oarecum izolată de

stresul urban, să fie într-o zonă pitorească, departe de căile de comunicaţie (şosele, căi

ferate), aşezarea să corespundă prin numărul şi structura populaţiei caracterului unui sat.

Pentru cazarea vizitatorilor sunt de preferat unităţi modeste, arhitectura trebuind să se

integreze în stilul ţinutului. Se pune accent şi pe păstrarea datinilor şi a portului popular,

pe asigurarea îngrijirii localităţii.

„Turismul la fermă” a luat o mare amploare în ultimii 25 de ani şi a izvorât din

necesitatea găsirii unor venituri extraagricole pentru ţărani. Pentru modernizarea şi

extinderea caselor, ţăranii au avut acces la credite pentru investiţii agrare prevăzute în

„PLANUL VERDE” astfel au fost acordate împrumuturi pe termen lung (15 ani), cu o

dobândă mică (3-5%).

De menţionat că Austria este o ţară cu tradiţie în practicarea turismului rural şi

agroturismului. A sărbătorit în 1989 100 de ani de activitate agroturistică, această

activitate fiind considerată o tradiţie cu care Austria se mândreşte. Una din trei gospodării

se ocupă de agroturism.

În Germania sejurul citadinilor la sate a început în 1965, când, două mari

asociaţii care reprezintă interesele agricultorilor au cules adresele celor care doreau să

primească turişti. Organele competente din Germania acordă o atenţie deosebită

valorificării din punct de vedere turistic a unor zone rurale unde există sate şi ferme

ţărăneşti bine întreţinute. Pe plan naţional s-a lansat acţiunea „Vacanţa la ferme

ţărăneşti”, statul oferind împrumuturi speciale gospodăriilor care asigură condiţii

corespunzătoare turiştilor.

În Germania agroturismul este practicat în mai bine de 2/3 din spaţiul rural,

fermele nemţeşti fiind extrem de cointeresate să investească şi să se dedice acestei

activităţi.

Franţa este o ţară cu vechi tradiţii în organizarea şi promovarea la cote maxime a

agroturismului. Casele rustice sunt controlate, omologate şi rezervate prin Federaţia

Naţională Gites Ruraux ce cuprinde 37.000 de aşezăminte. În 1970 ia naştere „Tourisme

en espace rural”(TER) şi cuprindea 4.000 de sate turistice, dispersate în 80 de

departamente.

În Elveţia în ultimul timp s-a studiat şi s-a încurajat transformarea unor sate în

sate turistice. În transformarea acestor sate s-au respectat nişte etape: s-au selectat zonele

cu potenţial turistic şi care ofereau posibilitatea de a practica sporturi de iarnă şi drumeţii.

Aceste zone nu aveau industrie şi localnicii doreau să-şi sporească veniturile lor modeste

cu câştiguri din turism. S-a dezvoltat sistemul de aprovizionare iar mai apoi s-a realizat construirea unui cartier nou de vile respectând stilul specific, tradiţional al regiunii.

Apartamentele au fost vândute persoanelor particulare, administraţia având grijă de ele

când proprietarii nu-şi petrec timpul liber în satul respectiv. În Elveţia doi ţărani din trei

îşi obţin veniturile din agroturism, acesta având o contribuţie anuală de 5,6% în PIB şi

asigurând 300.000 de locuri de muncă.