Agroturism

Turismul in Banat

Cercetătorii din mai multe domenii ale ştiinţei au acordat Munţilor Banatului o importanţă deosebită; geologia zonei muntoase bănăţene e binecunoscută astăzi, ceea ce nu surprinde, întrucît ştim cît de bogat e subsolul său în elemente de primă importanţă pentru economia ţării; speologii au depus şi ei eforturi susţinute în vederea cunoaşterii carstului acestei zone care oferă cea mai întinsă cuvertură calcaroasă a ţării; atraşi de flora şi fauna excepţional de interesante, silvicultorii, botaniştii şi zoologii şi-au îndreptat încă de multă vreme atenţia asupra Munţilor Banatului.

Regiune cu un trecut foarte frămîntat, atît de apropiată de centrul statului dac, peste care au trecut legiunile romane, reprezentînd o parte din teritoriul cnezatului lui Glad-voievod al valahilor în secolul al X-lea, păstrînd încă semnele îndelungilor ciocniri între Imperiul otoman şi cel habsburgic.

Banatul muntos a constituit în acelaşi timp obiectul cercetărilor întreprinse de arheologi şi etnografi. Un impuls au primit şi cercetările ştiinţifice complexe prin construirea Sistemului hidro- energetic şi de navigaţie Porţile de Fier, realizîndu-se, sub egida Academiei R.S.R., o serie de monografii asupra zonei afectate. Cum stau lucrurile sub aspect strict turistic ? Nu au trecut decît 8 ani de cînd ne arătam tentaţi să vedem în Munţii Banatului „cenuşăreasa turismului românesc".

O asemenea caracterizare era desigur îndreptăţită de insuficienta literatură turistică privind aceşti munţi (şi mai ales munţii bănăţeni centrali, calcaroşi, bogaţi în obiective turistice de prim ordin care nu fuseseră niciodată descrise); de insuficienta bază materială turistică (kilometrajul redus al drumurilor modernizate sau cel puţin practicabile cu automobilul, numărul de asemenea redus al cabanelor şi altor amenajări turistice şi lipsa lor efectivă din zone de considerabilă valoare). Pînă acum cîţiva ani practicarea turismului se făcea aproape exclusiv de către bănăţeni, pentru restul ţării cea mai însemnată parte a Munţilor Banatului fiind o mare necunoscută.

Ne exprimam atunci nădejdea că lucrarea noastră, rod al unor îndelungate cercetări de teren, va însemna şi pentru acei pasionaţi ai turismului pentru care nu există alte chei decît ale Bicazului, alt abrupt decît al Coştilei, alte vîrfuri decît cele de peste 2000 m, un îndemn de a porni şi spre meleagurile bănăţene, îndemnam în special la drumeţie, cu piciorul mai ales şi nu neapărat pe trasee marcate, în căutarea unora dintre peisajele cele mai pitoreşti şi mai neîmblînzite — deşi în general umanizate - ale naturii Carpaţilor noştri; speram că vom contribui la cunoaşterea şi înţelegerea a ceea ce este adevărat specific în aceşti munţi lipsiţi de căldările cu lacuri glaciare ale Retezatului, de imensa creastă alpină a Făgăraşului sau de nesfîrşitele păduri ale Rodnei şi Călimanului, adică: vraja întinselor poieni; albeaţa imaculată a pereţilor de calcar împodobiţi de o admirabila floră şi ciuruiţi de nenumărate peşteri; pitorescul sălbatic al defileelor şi cheilor Banatului, indiferent dacă autorul lor e un fluviu ca Dunărea, un rîu ca Neargănul (Nera), Caraşul sau Cerna, un rîuleţ ca Minişul, sau ogaşele ca Şuşara sau Globu Craiovei; lumea pe care încă o mai descoperim poposind în aşezările uneori modeste dar totdeauna primitoare ale ţăranului bănăţean de la munte — sălaşe sau stîne pierdute pe întinsul platourilor, tîlvelor şi cioacelor, sate răsfirate în depresiunile intramontane sau pe văi — în care ceea ce numim folclor e încă un element constitutiv al vieţii oamenilor.

În anii din urma, interesul pentru turism în această zonă a sporit considerabil: s-a ameliorat reţeaua de drumuri; capacităţile de cazare au crescut mult, atît în Semenic, în zona Reşiţa-Anina- Oraviţa, cît şi în Băile Herculane; se remarcă o sporire a interesului acordat marcajelor; există un interesant proiect de amenajare şi utilizare turistică - pe plan naţional şi internaţional — a zonei carstice din centrul Munţilor Banatului care ar urma să capete statutul de Parc Naţional.

Pentru ca lucrurile să meargă mai departe pe făgaşul acesta, turismul în creştere neluînd vreodată caracterul de factor poluant şi degradant al mediilor naturale - protejate sau nu — din Munţii Banatului, s-ar putea ţine seama de faptul că vocaţia majoră a turismului în Banat rămîne drumeţia; desigur, apropierea de punctele de interes se face pe drumuri modernizate, dar cel puţin în imediata apropiere a Rezervaţiilor sau pe teritoriul Parcului Naţional ele ar trebui să se oprească la o distanţă judicioasă de obiective, nepătrunzînd în „sanctuare".

Apoi, ameliorarea potecilor existente e într-o serie de cazuri realmente necesară, însă ele n-ar trebui extinse în unele sanctuare ale naturii şi nici „amenajarea lor complexă" nu e totdeauna de dorit (porţiunea din Cheile Caraşului cuprinsă între Peştera Ţolosu şi Gura Comarnicului ar trebui să rămînă fără potecă; poteca de-a lungul Cascadelor Beuşniţei putea să rămînă nemarcată). Şi pentru că a venit vorba de marcaje, se ştie că acestea, judicios distribuite, discrete, reduse la minimum (ca frecvenţă a semnelor), sînt de o reală utilitate pentru drumeţ; însă un marcaj ce duce kilometri întregi de-a lungul unui drum, unei cai ferate sau unui curs important de apa. e inutil, iar cînd numărul marcajelor într-o zonă restrînsă depăşeşte o anumită limită, se poate ajunge la o poluare vizuală a mediului.

Entuziasmul bine dirijat al pionierilor s-ar putea canaliza nu numai în direcţia executării unor marcaje atent coordonate ci şi în alte direcţii utile: menţinerea în stare de curăţenie a zonelor mai frecventate, întreţinerea dotării (tăbliţe indicatoare, diverse amenajări pe trasee). Dacă telefericul şi telescaunul sînt pe alocuri amenajări realmente de dorit (ne gîndim de pildă la un nou teleferic spre Semenic, sau la unul între Borlova şi Muntele Mic), apoi şi în distribuirea acestora îşi vor spune cuvîntul imperativele protejării naturii Patriei noastre.

Frumoasele realizări obţinute pînă acum pe linia construirii de cabane, moteluri, hoteluri, campinguri, judicios amplasate şi arhitectonic reuşite, îndreptăţesc speranţele de viitor în această direcţie; în legătură cu proiectul viitorului Parc Naţional al carstului bănăţean, desigur că amplasarea corectă a acestor construcţii va fi permanent în atenţia organelor de resort, esenţial fiind ca toate aceste dotări să fie chibzuit şi civilizat gospodărite, ceea ce în bună măsură depinde de educarea personalului.

Vom încheia aceste note cu menţiunea că în vizitarea şi amenajarea peşterilor, orice acţiune — fără excepţie — este supravegheată şi avizată — conform legii— de cele două foruri competente: Institutul de Speologie „E. Racoviţă" şi Comisia Monumentelor Naturii a Academiei R.S.R.

O veche vorbă spune că „Banatu-i fruncea"; însemnările de mai sus le-am făcut cu gîndul că acela care a scos vorba s-a gîndit şi la natură, şi la turism. Pornim şi acum de la premiza că noţiunile de cultură şi turism (citeşte: îmbogăţire spirituală, acumulare de cunoştinţe noi) nu pot fi despărţite, că turistul nu poate fi acel om cu rucsacul în spate, al cărui unic scop este escaladarea unui vîrf, noaptea petrecută în cabana confortabilă şi coborîrea a doua zi, într-un timp record şi trecînd prin hornul prin care n-a mai trecut nimeni în ultimii zece ani. De aceea, evitînd să dăm acestei cărţi un caracter tehnicist, ferindu-ne totodată de a-i imprima o prea puternică amprentă beletristică, nu vom pierde nici un prilej pentru a prezenta şi unele noţiuni cu caracter ştiinţific. Pentru că în natură fiecare vede ceea ce a învăţat să vadă.