Un primar (din latinescul primarius, insemnand primul, principalul) este un politician care are rolul de autoritate executiva oficiala a municipalitatii. In lume exista o varietate de legi locale si obiceiuri in ceea ce priveste puterile si responsabilitatile primarului, cat si in privinta metodelor de a ajunge primar. Astazi, primarul este autoritatea executiva a administratiei publice locale care indeplineste in acelasi timp si rolul de reprezentant al statului in relatiile cu persoane fizice si juridice din tara si din strainatate, precum si in justitie, in unitatea administrativ teritoriala in care a fost ales. Functia de primar este o functie traditionala in administratia locala romaneasca, ea avandu-si sorgintea in Legea comunelor din 1864. Prin aceasta lege s-a impus solutia alegerii consiliului comunal si a primarului de catre locuitorii comunei, in baza votului cenzitar. Primarul era ,,magistratul comunal", cel caruia legea ii incredinta intreaga administratie a comunei, dar si delegatul puterii centrale la acea vreme. In mediul rural, el trebuia confirmat de prefect, iar in mediul urban, el era numit de domn, dintre primii trei consilieri care au intrunit cele mai multe voturi. Prin modificarile care au survenit, Legea comunala din 1904 a statuat ca ,,Primarul era ales de catre consilierii dintre membrii cu stiinta de carte" si confirmat de prefectul judetului. Astfel, primarul isi desfasura activitatea sub controlul direct al Consiliului, facand acte de administratie propriu-zisa si acte de politie comunala. Orice actiune care depasea competenta primarului sau leza comuna, putea fi reclamata de catre orice cetatean, prefectului. Prefectul avea competenta de a-l sanctiona disciplinar pe primar prin anularea actelor acestuia, ,,suspendare" sau ,,revocare" din functie. 1. Dispozitii generale. Potrivit art. 77 din Legea nr. 215/2001 legea administratiei publice locale, republicata: ,,Primarul, viceprimarul, secretarul unitatii administrativ-teritoriale si aparatul de specialitate al primarului, constituie o structura functionala cu activitate permanenta, denumita primaria comunei sau orasului, care duce la indeplinire hotararile consiliului local si dispozitiile primarului, solutionand problemele curente ale colectivitatii locale." Comunele, orasele si municipiile au cate un primar cu exceptia municipiilor resedinta de judet si a sectoarelor Municipiului Bucuresti care au cate doi viceprimari, iar Municipiul Bucuresti are un primar si 4 viceprimari. Primarii sunt alesi in conditiile legii privind alegerile locale nr. 70/1991 si a legii administratiei publice locale nr. 69/1991. Mandatul primarului este de 4 ani si incepe in momentul depunerii juramantului in fata consiliului local, incepand in conditii normale la momentul depunerii juramantului noului primar ales dupa 4 ani. El poate fi prelungit in caz de situatie de razboi sau catastrofa prin lege organica. Primarul este o autoritate administrativa executiva, ce reprezinta comuna sau orasul in relatiile sale exterioare, inclusiv cu cetatenii, persoane fizice sau juridice, romane sau straine. Primarul si primarul general al capital sunt sefii adiminstratiei publice locale si raspund in fata Consiliului de buna functionare a acestuia. Semnul distinctiv al primarului este o esarfa in culorile drapelului national, purtarea acestuia la solemnitati, receptii, ceremonii publice si oficierea casatoriei este obligatorie.
Antonie Iorgovan, Tatat de drept administrativ, vol.I, Editura All Beck, editia aIII-a, Bucuresti, 2001 Daiana Maura Vesmas, Drept administrativ. Teoria generala. Organizarea administratiei publice, volumul I, editura Universitatii Lucian Blaga, Sibiu, 2005 Gabriel Moinescu, Drept administrativ, Editura Sitech, Craiova, 2009 Iordan Nicola, Drept administrativ, editura Universitatii Lucian Blaga, Sibiu, 2007 Santai Ioan, Drept administrativ si stiinta administratiei, Editura Alma Mater, Sibiu, 2009 Valentin I. Prisacaru, Tratat de drept administrativ, Editura All, 1996
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).