Parlamentul European și evoluția rolului său instituțional

1. Instituirea Parlamentului European

Vocea cetatenilor europeni este reprezentata prin Parlamentul European (Europarl sau PE) . Acesta este o institutie a Uniunii Europene care a fost infiintata pentru prima data prin Tratatul de instituire a Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului, avand denumirea de Adunarea Comuna sau Adunare, insa in prima faza aceasta nu beneficia de putere. Rolul Adunarii era sa apere interesele statelor membre in calitate de organ de control al factorului executiv, adica al Inaltei Autoritati.

De la crearea lor, Comunitatile au dispus fiecare, de cate o Adunare. Prin Conventia din martie 1957, de la Roma, referitoare la unele institutii comune ale Comunitatilor Europene, s-a decis ca in locul celor trei Adunari sa existe o singura Adunare comuna. Astfel prin Rezolutia din martie 1958, acesta a luat denumirea de Adunare Parlamentara Europeana. Denumirea oficiala de Parlament European a fos instituita prin rezolutia Adunarii parlamentare europene, 4 ani mai tarziu, in 30 martie 1962. Noua denumire a fost consemnata si in Actul Unic European, in articolul 3.

Pana in 1979, Parlamentul European, era desemnat de parlamentele statelor membre. Din iunie 1979, acest rol a fost incredintat votului universal. Pana la aceasta data, delegatii Adunarii erau desemnati dupa procedurile specifice fiecarui stat membru. Astfel, in raport cu modul de desemnare, Germania, Belgia si Tarile de Jos fixau delegatii proportional cu marimea grupurilor parlamentare, in timp ce Franta, Italia si Luxemburgul aplicau regula majoritatii absolute, cu consecinte asupra reprezentativitatii.

Initial, forul parlamentar european era format din 78 de reprezentanti ai parlamentelor nationale, delegati de statele membre pentru a participa la sedintele de lucru, potrivit procedurilor interne. Odata cu adoptarea Tratatelor de la Roma numarul reprezentantilor era de 142 de membri.

Autorii Tratatului de instituire a Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului au stipulat posibilitatea alegerii membrilor institutiei parlamentare prin sufragiu direct de catre cetateni. Continutul textelor din tratatele constitutive contine prevederi privind elaborarea proiectelor de catre Adunare in scopul alegerii membrilor institutiei prin vot universal si direct in conformitate cu o procedura uniforma, valabila pentru toate statele membre.

Istoria evolutiei Parlamentului European este istoria afirmarii rolului sau in cadrul institutional comunitar. De la un simplu organ consultativ, PE si-a marcat treptat statutul in raporturile interinstitutionale prin revizuirile succesive ale tratatelor institutive. Cresterea insemnatatii sale ca for de reprezentare populara a redus deficitul de democratie al sistemului comunitar. Intre altele, a sporit competenta bugetara a Parlamentului care, impreuna cu Consiliul, exercita autoritatea bugetara. In 1975 a fost convenita o procedura de conciliere intre cele doua institutii in scopul adoptarii legislatiei bugetare.

Parlamentul European a beneficiat apoi, in urma Tratatului de la Maastricht, de crearea procedurii de codecizie; daca organul legiuitor traditional al Comunitatilor era Consiliul, acum Parlamentul European dobandea functia de colegislator. Totodata, s–a extins procedura de cooperare si aria de manifestare a avizului conform. In acelasi timp, sporea functia de control asupra Comisiei si Bancii Centrale Europene. Tratatul de la Amsterdam a simplificat procedura codeciziei si a extins-o la noi domenii, conferind astfel Parlamentului European un statut major in sistemul institutional comunitar.

Incepand cu anul 1979, membrii Parlamentului European – for unicameral – sunt alesi prin vot universal si direct de catre cetateni pentru un mandat de 5 ani. Mandatul deputatilor europeni este reprezentativ el neputand fii cumulat cu un mandat national.

La data de 9 mai 1950, Jean Monnet si Robert Schumann declarau ca daca toti cetatenii europeni vor fi uniti si vor actiona intocmai, folosindu-se de capacitea creatoare precum si inteligenta, bunastarea acestora va fi foarte mult imbunatatita, iar Europa va prospera.

Valorificand experienta acumulata pe parcursul anilor, in timpul egocierilor de la Lisabona7 s-au facut unele precizari privind rolul Parlamentului European. In Tratatul de Reforma se stipuleaza ca Parlamentul European exercita – impreuna cu Consiliul – functiile legislativa si bugetara. S-a convenit ca Parlamentul European sa exercite functii de control politic si consultativ, in conformitate cu conditiile prevazute in tratate.

Legitimitatea directa a Parlamentului European nu-l autonomizeaza absolut, ca putere primara autoinstituita, totusi membrii PE nu pot fi mandatati de guvernele statelor cu indeplinirea anumitor instructiuni; ei reprezinta popoarele lor si, pe masura formarii grupurilor de partide p olitice la nivelul UE, tind sa reprezinte optiuni politice concentrice la nivelul popoarelor Comunitatii.