Managementul organizațional

Abstract:

Omul prin natura lui este o ființă socială. În epoca modernă, progresul tehnico-științific a adus la o strictă specializare a muncii omului, ceea ce-l obligă să-și desfășoare activitatea în colectiv, să coopereze cu alții pentru realizarea bunurilor și serviciilor necesare satisfacerii nevoilor lui materiale și spirituale. Activitatea în colectivități umane organizate presupune îndrumare, dirijare, coordonare, organizare și control din partea conducătorului, denumit generic manager, pentru a putea obține rezultate maxime cu cheltuieli minime.

Cuvinte cheie: manager, omul, organizare, colectiv

Keywords: manager, man, organization, collective.

Conform unei definiții simple, o organizație reprezintă combinarea și utilizarea de resurse - umane, financiare și materiale - în vederea atingerii unor obiective. Toate organizațiile includ într-o formă sau alta un set de obiective proprii, distribuirea puterii și autorității, așteptările cu privire la funcții sau îndatoriri, canale de comunicare și anumite metode de asigurare a atingerii obiectivelor. Natura universală a organizațiilor a făcut ca ele să fie atât subiectul admirației, cât și al glumelor sau povestirilor negative. Pe de o parte, despre unele organizatii se spune faptul că “merg ca unse”, în timp ce în altele oamenii se plâng că sunt tratați ca niște numere, iar nu ca indivizi sau că se pierd în marea birocratie.

Termenul actual de management provine din englezescul „to manage” care înseamnă a administra, a conduce, a struni, dar etimologic, își are originea în latinescul „manus” (mână ) și exprimă acțiunea de mânuire, manevrare, pilotare, deci conducere. În această accepție, noțiunea de management și derivatul manager, au fost utilizate, se pare, mai întâi în domeniul sportului, în cel militar, politic, jurnalistic, al administrației publice, și s-a impus în sfera economică în perioada postbelică, ca urmare a apariției lucrării lui James Burnham „The Managerial Revolution” în 1941 la New York, care a produs o adevărată revoluție în teorie și practica de conducere a organizației.

Managementul ca activitate practică reprezintă un complex de acțiuni desfășurate cu scopul de a asigura funcționalitatea normală, eficientă a colectivităților umane organizate (întreprinderi economice, organizații politice, unități de învățământ etc.) în ansamblul lor, cât și a fiecărei verigi structurale componente.

Activitatea de conducere are un dublu scop:

- folosirea rațională a resurselor de care dispune organizația,

- înfăptuirea obiectivelor stabilite cu maximă eficiență.

Premizele sau condițiile esențiale care au generat apariția și dezvoltarea activității de conducere sunt:

- activitatea în grup (colectiv) a oamenilor, încă din zorii societății omenești, pune problema coordonării componenților, conexarea acțiunilor acestora, asigurarea ordinii și disciplinei, îndrumarea lor către atingerea unor obiective;

- diviziunea socială a muncii și adâncirea ei, ca urmare a progresului tehnico-științific, a condus la apariția unor activități distincte și specializarea producătorilor, ceea ce impune cooperarea în muncă pentru obținerea rezultatelor finale, îndrumarea, dirijarea și controlul activității participanților.

- concentrarea activității în unitățile mari de producție la sfârșitul secolului al XIX- lea, ce reuneau un mare număr de lucrători și un capital tehnic important, a necesitat schimbări esențiale în activitatea de coordonare, dirijare și control. Astfel, marea corporație (societate pe acțiuni) impune distincție clară între proprietar - depășit de complexitatea activității de conducere - și conducător, care își asumă responsabilitatea conducerii, devenind manager ce trebuie să conducă activitatea în așa fel încât să realizeze profit.

În concluzie, activitatea de management este un element esențial ce asigură echilibrul în cadrul societății și trebuie privită ca o funcție obiectiv necesară a existenței și evoluției societății omenești.

Ca știință economică, managementul apare la începutul secolului XX, iar întemeietorii ei sunt considerați: inginerul american Frederick Winslow Taylor care în 1911 publică „Principiile managementului științific” și inginerul geolog francez Henri Fayol care în 1916 publică la Paris „Administrație industrială și generală”.

Managementul apare ca o știință economică, ce face parte din grupa științelor economice funcționale și de măsurare. Ca orice știință socială, are ca obiect de studiu relații și procese, ce se transpun în practică prin activitatea fiecărui individ.

Obiectul de studiu al managementului îl constituie „studierea proceselor și relațiilor de management, în vederea descoperirii legăturilor și principiilor care le guvernează, a conceperii de noi sisteme, metode, tehnici și modalități de conducere, de natură să asigure ridicarea eficienței” .

Procesul de management este acea latură a procesului de muncă (economic sau de producție) ce exprimă modul în care o parte a factorului muncă acționează asupra celeilalte, a majorității în scopul obținerii unei eficiențe sporite.

Relațiile de management reflectă legăturile ce apar între membrii unui colectiv, între aceștia și membrii altor colective în activitatea de dirijare a proceselor de previziune, organizare, coordonare, antrenare și control din cadrul organizației.

Ca relații interumane, relațiile de conducere sunt influențate de o serie de variabile precum:

-dimensiunea și gradul de specializare al organizației;

-complexitatea activității și gradul de dotare tehnică;

-dispersia teritorială;

-potențialul uman;

-filozofia conducerii;

-legislația etc.

De aceea, are importanță cunoașterea triplei lor determinări:

socio-economică, ce constă în dependența lor de natura proprietății care impune principii, metode și tehnici de conducere specifice formei de proprietate a organizației;

tehnico-materială, ce impune dependența față de caracteristicile factorilor de producție, imprimând particularitățile pe domenii de activitate și ca urmare specializarea managementului (industrial, agricol, turistic, financiar etc.) ;

umană, ce constă în faptul că, întotdeauna, componența colectivității, calitatea factorului de muncă, personalitatea managerilor etc. influențează esența actului conducerii.