Importanța capitalului social pentru dezvoltarea comunității

Comunitatea reprezintă un grup de oameni care au credințe, interese, obiceiuri sau norme de viață comune (DEX 09 2009), precum și totalitatea locuitorilor unei localități (MDA 2 2010). Profesorul de sociologie, Phil Bartle, vede comunitatea ca pe o „construcție sociologică” formată nu din oameni, având credința că există dinainte de a ne naște, ci din comportamente, acțiuni fundamentate pe așteptări, valori, credințe și înțelesuri comune între indivizi. De cealaltă parte Mercer vede comunitatea ca pe un grup, o adunare de oameni dintr-un anumit loc. privita din exterior și împreună cu aceste caracteristici, o comunitate ar putea părea ca fiind un grup armonios, însă realitatea este de cele mai multe ori la celălalt pol. Există numeroase conflicte datorate nivelului de educație, diferențelor religioase, venit, diferențelor lingvistice, nivelul ierarhiei pe scara socială, resurse etc. Toate aceste cauze pot fi grupate sub denumirea de capital: social, educațional, simbolic, biologic, economic. Astfel, un subiect intens dezbătut în ultimii ani, îl reprezintă capitalul social și importanța, gradul de influențare al acestuia asupra dezvoltării unei comunități.

Dezvoltarea comunitară reprezintă un sinonim pentru nivelul de trai al oamenilor, precum și capacitatea acestora de a-și îmbunătăți condițiile de viață folosindu-se de resursele interne și externe de care dispun. O astfel de resursa poate fi considerat și capitalul social, un important factor de producție. Fondatorii acestei sintagme sunt recunoscuți a fi J. Coleman, P. Bourdieu si R. Putnam. Din perspectiva lui Coleman „ capitalul social este creat când relațiile dintre oameni se schimbă în așa mod încât facilitează acțiunea, Bourdieu îl definește ca fiind „ suma resurselor actuale și virtuale care se acumulează la nivel individual și de grup în virtutea implicării într-o rețea durabilă de relații de cunoaștere reciprocă”, iar Putnam consideră că este mai degrabă reprezentat de „ rețelele sociale, normele, și încrederea, care facilitează coordonarea și cooperarea pentru beneficiu mutual”. Se poate observa cum indiferent de persoana care construiește definiția, înțelesul pare a fi același, și anume importanța relațiilor, cooperării dintre cetățeni pentru bunul comun. Și totuși, cum putem contribui la dezvoltarea comunității doar prin intermediul acestor relații, socializări cu diverse persoane, diverși actori sociali? Este posibil într-adevăr dar, trebuie luate în considerare și celelalte resurse ca încrederea, ajutorul reciproc, onestitatea, implicarea, solidaritatea si existența rețelelor sociale care facilitează existența acestor relații într-un sens mai larg. Dacă noi, ca și membrii ai unei comunități mai slab dezvoltate de exemplu, nu interacționăm unul cu celălalt sau cu alte comunități vecine, atunci si resursele noastre sunt limitate, putând accesa doar resursele proprii. În schimb, prin relaționare, încredere și acceptare, în caz de nevoie putem dispune atât de cunoștințele noastre cât și de cele ale rudelor, prietenilor, vecinilor, a tuturor celor cu care interacționăm, crescând astfel șansele dezvoltării comunității, cât și a noastră ca individ, ajungând mai ușor la rezultatul dorit acela al bunăstării comune și implicit a bunăstării individuale. Un alt aspect important este frecvența cu care ne folosim de acest capital social. Cu cât îl utilizam mai des cu atât componentele lui cresc, se întăresc, se diversifică. Este important ca atunci când participarea la generarea capitalului social este inegală, unii contribuie mai mult decât alții, să nu se instaleze marginalizarea sau chiar izolarea indivizilor mai puțin participativi. Aici intervine solidaritatea, acceptarea și încurajarea pentru a persevera, sporind astfel și încrederea în forțele proprii.