Impactul crizei globale asupra economiei sectorului public

Extras din referat Cum descarc?

In prezent, economiile tarilor se confrunta cu dificultati de cele mai multe ori mai putin anticipate, ca urmare a schimbarilor si efectelor acestora din mediul natural, tehnologic, cultural, social, informational si, mai ales, economic. De aceea, sectorul public se afla intr-o situatie dificila in raport cu asteptarile populatiei din partea institutiilor si factorilor responsabili. Uneori, este necesara redefinirea strategica atat la nivel microeconomic, context in care se ridica problema innoirii pietei si identificarea de noi oportunitati oferite de piata, dar si la nivel macroeconomic, dar perspectiva imbunatatirii managementului public. 
Efectele crizei financiare internationale s-au extins si asupra economiei Romaniei. Totusi, din punct de vedere al impactului direct, sistemul bancar a fost putin afectat intrucat nu a fost expus la active toxice, precum si datorita masurilor prudentiale si administrative adoptate de-a lungul timpului de catre Banca Nationala a Romaniei. Indirect insa, criza financiara internationala si mai ales consecinta ei evidenta - recesiunea din tarile dezvoltate - se extinde asupra economiei romanesti pe mai multe canale: comercial, financiar, cursului de schimb, increderii si in cele din urma pe canalul efectelor de avutie si bilant.
Din cauza crizei economice globale, guvernul poate contribui la ameliorarea perceptiei investitorilor straini prin masuri precum imbunatatirea capacitatii de absorbtie a fondurilor europene si inlocuirea astfel, intr-o anumita masura, a finantarii externe private cu finantare externa publica sau prin crearea de noi locuri de munca in domenii insuficient valorificate (infrastructura, turism, agroalimentar), care sa preia, treptat, rolul de motor al cresterii economice. In general, incheierea unor acorduri de finantare cu organisme internationale, incepand cu Comisia Europeana si Banca Europeana de Investitii, care sa compenseze diminuarea sensibila a intrarilor de capital privat este binevenita.
Integrarea economica exprima construirea unui spatiu economic unic capabil sa genereze o functionare omogena si unitara in baza cresterii interdependentelor economice dintre tari cu scopul de a promova schimburile economice. Aceasta integrare economica se realizeaza atat la nivel regional cat si la nivel global. Integrarea la nivel global este amplificata de cooperarea multilaterala si favorizata de tendinta de reducere a nivelului taxelor vamale, integrarea la nivel regional bazandu-se pe formarea gruparilor regionale interesate si pe admiterea deciziilor politice la nivelul spatiului geografic determinat.
La nivel global, se inregistreaza inegalitatea veniturilor, salariul fiind principalul venit al oamenilor. La baza diferentelor veniturilor se afla atat factori obiectivi (calificare, eficienta muncii angajatului, locul de munca, institutia, nivelul instruirii si educatiei reflectate in diplome si atestate) cat si factori subiectivi. Din pacate acestia din urma intervin din ce in ce mai des in procesul detrminarii salariului, in special atunci cand rezultatele muncii colective nu pot fi cuantificate proportional cu munca individuala, iar aprecierea managerilor cu privire la contributia personala a fiecarui salariat nu corespunde cu realitatea. 
Zece dintre factorii ce determina inegalitatea veniturilor sunt:
-Diferentele de abilitate
-Productivitatea marginala
-Structura pietei
-Raportul dintre cererea si oferta de munca
-Distributia avutiei
-Inclinatia fata de risc
-Norocul, sansa si relatiile
-Sistemul fiscal si raportul cu nivelul veniturilor
-Educatia si instruirea
-Discriminarea pe piata muncii
Din pacate exista si multe situatii de inegalitate totala a distributiei veniturilor, adica 1% din populatie inregistreaza 100% din venituri, iar restul, 99%, niciun venit. Aceste situatii sunt cele mai triste, pentru ca unii oamenii au totul iar altii nu au nimic si sunt dezavantajati si de cele mai multe ori sunt priviti cu dispret de catre cei ce ,,conduc lumea", cei bogati ce


Fisiere in arhiva (1):

  • Impactul crizei globale asupra economiei sectorului public.docx

Imagini din acest proiect Cum descarc?

Descarca gratuit aceast referat (0 €)

Completezi numele, prenumele și adresa de email. După aceea primesti prin email link-ul pentru descărcare. Completeaza o adresă de email validă.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

Daca nu gasesti email-ul, verifica si directoarele spam, junk sau toate mesajele.



Hopa sus!