Identitatea constituțională românească

1. Introducere in problematica identitatii constitutionale nationale

Constitutia reprezinta o norma fundamentala in istoria unei natiuni, care marcheaza intemeierea poporului, prin care sunt stabilite pricipiile generale de guvernare, drepturile si libertatiile cetatenilor.

Identitatea constitutionala, reprezinta o “arma”, atunci cand este interpretata in mod adecvat, putand fi folosita in impiedicarea anumitor agresiuni ori contestari interesate, precum uniformizarea juridica , in timpul procesului de intregrare europeana. Astfel, in urma admiterii faptului ca normele juridice emise de Uniunea Europeana sunt promordiale fata de normele interne, statele nationale depun eforturi de a-si mentine intr-o oarecare masura , ipseitatea constitutionalitatii nationale.

Conceptul de identitate constitutionala a aparut in urma manifestarii la scara mondiala a uniformizarii. In prezent, ne putem astepta la o accentuata revenire la reflexele nationale, datorita ultimelor evenimente, precum noua administratie Americana si Brexit, evenimente ce marcheaza puternic atat istoria mondiala cat si istoria Uniunii Europene. Daca, in momentul discutiilor privitoare la crearea Uniunii, identitatea constitutionala , nu prezenta un aspect prea important urmarindu- se dezvoltarea unei identitati comune in cadrul Uniunii, in prezent datorita aparitiei tot mai dese a scepticismului in ceea ce priveste Uniunea, identitatea constitutionala constituie o reevaluare a priciupiului dreptului UE referitoare la legislatiile nationale ale statelor membre.

Potrivit tratatului de la Maastricht (Tratatul privind Uniunea Europeana), respectarea identitatii constitutionale, in cadrul Uniunii, reiese din art. 4, alin. (2) : “Uniunea respecta egalitatea statelor membre in raport cu tratatele, precum si identitatea lor nationala, inerenta structurilor lor fundamentale, politice si constitutionale.”.

In conditiile in care Curtea de Justitie a Uniunii Europene intervine tot mai des in deciziile curtilor constitutionale nationale, in ceea ce priveste aplicarea dreptului European, problematica identitatii constitutionale nationale a devenit extrem de importanta. Privind modul de formare a statului modern, independent si European, putem observa faptul ca statul s-a nascut printr-un act constitutional din dorinta de unitate, creat pe institutii solide si liberale, dand nastere la o multime de particularitati.

Pentru a putea evidentia principiile constitutionalismului modern si pentru a intari consistenta identitatii nationale romanesti, Romania trebuie sa-si defineasca foarte bine identitatea nationala. Iar in raporturile ordinii constitutionale romanesti cu cele europene, este nevoia de definirea limitelor, folosindu-se de prevederile art 1.3 ale CR.

2. Scurt istoric al constitutionalismului romanesc

Inceputul constitutionalismului romanesc este dat de adoptarea si intrarea in vigoare a Constitutiei din iunie 1866. Fundamentul juridic initiator a fost realizat prin “Conventia pentru organizarea definitiva a Principatelor Unite Romane” din august 1858 de la Paris, un act preconstitutional care stabilea procesul de formare a statului modern roman, la care au luat parte marile puteri europene, act consacrat juridic in 1877. La 24 ianuarie 1859, au fost unite cele doua principate romanesti, ceea ce a condus la un avant in constitutionalismul European, avand ca model Constitutia Belgiei din 1831.

Constitutia din 1866 a reprezentat democratia liberala, prin textul modern, cu termeni directi si la obiect, care nu lasau loc de interpretari si cu interventii minime pentru a a-si pastra calitatile. In aceasta constitutie, toate elementele si normele se imbinau in deplina concordanta cu restul normelor juridice, in special cu cele care vizau codul civil si penal, precum si cele de procedura civila si penala. Avand in vedere ca majoritatea elementelor au fost verificate in practica inaintea introducerii acestora in noua Constitutie, a dus la circulatie a ideilor si implicit la dezvoltare a jurisprudentei, si ulterior la dezvoltarea unei doctrine proprii.

Constitutionalismul romanesc in evolutia statului roman a cunoscut o perioada indelungata de consacrare, suspendare si chiar eclipsare, apoi din nou de dezvoltare in perioada 1923 – 1989, fiind intr-un final consacrat in 1991.

Ideile constitutionale stabilite in prima faza a evoulutiei constitutionalismului, dar si pe parcursul acesteia, au condus la o Romanie integrata in Uniunea Europeana, cu valori si principii foarte bine stabilite, o cultura juridical ce a urmat o traditie anterioara si in ziua de azi la o identitate constitutionala romaneasca intangibila.