Evoluții și tendințe în politici public

INTRODUCERE

POLITICI PUBLICE. DEFINIŢIE

La modul general, politicile publice reprezintă totalitatea activităţilor desfăşurate de administraţia publică centrală de specialitate în scopul soluţionării problemelor de politici publice identificate. „O anumită soluţie poate fi implementată prin intermediul unuia sau mai multor acte normative”, conform Art. 4 lit. a, HG 775/2005.

SĂNĂTATEA PUBLICĂ. DEFINIŢIE

Sănătatea publică este ramura medicinei care se ocupă de evaluarea şi de supravegherea sănătăţii populaţiei, de identificarea nevoilor de sănătate ale acesteia, de definirea și de implementarea strategiilor și politicilor publice din domeniul sănătății şi de evaluarea serviciilor de sănătate.

„Noua Sănătate Publică se ocupă cu identificarea nevoilor de sănătate şi organizarea de servicii de sănătate comprehensive la nivel populaţional, incluzând astfel procesul de informare, în vederea caracterizării stării de sănătate a populaţiei şi mobilizarea resurselor necesare pentru a interveni asupra acestei stări. Deoarece esenţa sănătăţii publice este starea de sănătate a populaţiei, aceasta include organizarea personalului şi a unităţilor medicale în vederea furnizării tuturor serviciilor de sănătate necesare pentru promovarea sănătăţii, prevenirea bolilor, diagnosticare şi tratamentul bolilor, precum şi reabilitarea fizică, socială şi profesională”.

CUPRINS

TRATATELE INIŢIALE. CARACTERISTICI GENERALE

Cel puţin, la începutul procesului de integrare europeană, politica de sănătate a avut o

importanţă secundară. Tratatele iniţiale (Tratatul instituind Comunitatea Europeană a

Cărbunelui şi Oţelului, 1952; Tratatul Euratom, 1957 şi Tratatul de la Roma instituind

Comunitatea Europeană, 1958) conţineau puţine prevederi care aveau legătură cu sănătatea,

referindu-se doar la cercetarea şi cooperarea între statele membre pentru siguranţa şi

sănătatea muncitorilor din industria cărbunelui şi oţelului (articolul 55 al Tratatului de la

Paris, 1952), protecţia populaţiei împotriva radiaţiilor ionice (Euratom, 1957) etc. Primele

dispoziţii ale Tratatului instituind Comunitatea Europeană se refereau şi la sănătate, însă

numai în legătură cu scopul instaurării pieţei interne. De exemplu, articolul 36 al acestui

Tratat permitea statelor membre să limiteze libera circulaţie a mărfurilor dacă această măsură

se justifica din punct de vedere al protecţiei sănătăţii şi vieţii persoanelor şi animalelor.

Sănătatea publică nu apărea ca un capitol separat, ci era parte integrantă a domeniului sănătăţii şi siguranţei la locul de muncă. De asemenea nu exista nicio bază juridică referitoare la acest domeniu de politică publică europeană, si anume, sănătatea.

ACTUL UNIC EUROPEAN. CARACTERISTICI GENERALE

Totuşi, datorită modificărilor tratatelor s-a ajuns ca prima apariţie să existe odată cu Actul Unic European (1987). El a avut drept rezultat extinderea competenţelor de acţiune ale Comunităţii în domeniul sănătăţii şi siguranţei ocupaţionale sau a protecţiei mediului şi a consumatorilor (mai ales în ceea ce priveşte alimentaţia, produsele farmaceutice şi aşa numitele „substanţe periculoase”). El stabilea si o bază legală pentru Piaţa Unică ce avea ca scop protecţia sănătăţii consumatorilor. Un alt scop al acestui tratat a fost recunoaşterea mutuală a calificării profesionale ale medicilor, dentiştilor, personalului paramedical şi al asistentelor din cadrul Comunităţii. Două dintre cele mai importante strategiiale acestui tratat au fost: dezvoltarea unor programe de sănătate europene precum „Europa împotriva cancerului” şi „Europa împotriva SIDA”.

TRATATUL DE LA MAASTRICHT. CARACTERISTICI GENERALE

În 1993, Tratatul de la Maastricht îi oferă tratatului constitutiv titlul de „Sănătate publică”. Astfel, au apărut doua mari reglementeri în acest domeniu, art. 3 (o) care permite Comunităţii să contribuie la realizarea unui nivel ridicat de protecţie a sănătăţii pentru cetăţenii săi şi art 129.care indică faptul că „cererile pentru protecţia sănătăţii trebuie să reprezinte o parte constituentă a altor politici ale Comunităţii” (altfel spus, în momentul elaborării altor politici, UE este obligată să ţină cont de consecinţele pe care acestea le-ar avea asupra sănătăţii publice). El conturează, în acelaşi timp, câteva domenii prin intermediul cărora se îndeplineşte acest obiectiv: „prevenirea bolilor, măsurile care trebuie luate pentru a avea o stare de sănătate cât mai bună, dependenţa de medicamente”. Mijloacele permise pentru realizarea acestor obiective sunt „încurajarea cercetării cauzelor de boală şi a modalităţilor de transmisie”, „educaţia pentru sănătate” şi „încurajarea cooperării între statele membre, iar dacă este necesar, oferirea de suport pentru acţiunile lor”. Totodată, Consiliului European îi este recunoscut dreptul de a lua „măsuri de încurajare” sau de a emite, cu majoritate calificată a voturilor, recomandări (necontrasemnate).

În afară de cele doua articole, articolul 3 (s) avea în vedere întărirea protecţiei consumatorului, articolul 30, 34 şi 36 încuraja restricţiile importurilor şi exporturilor între statele member cu scopul protejării sănătăţii şi vieţii oamenilor, a animalelor şi a plantelor, articolul 43 era bazat pe agricultură, 48-51, prevedea libera circulaţie a lucrătorilor, 52-58 (drepturile de rezidenţă), 59-66 (libera circulaţie a serviciilor, incluzând asigurările), 75 (1) (necesitatea de a introduce măsuri de îmbunătăţire a siguranţei transportului), 118 (prevenirea accidentelor profesionale şi a bolilor; măsurile de igienă la locul de muncă), 129 (a) (protecţia consumatorului), 130 (r) (protecţia mediului şi a sănătăţii umane).

Prevederile Tratatului au condus la apariţia primei strategii europene privind sănătatea

publică. Ea sublinia opt arii de acţiune prioritară a Comunităţii: cancerul; SIDA şi alte boli

transmisibile; promovarea sănătăţii, a informării şi educaţiei sanitare; dependenţa de droguri;

datele şi indicatorii privind starea de sănătate a populaţiei şi monitorizarea şi supravegherea

bolilor; afecţiunile legate de poluare; accidentele şi leziunile; bolile rare. Unul dintre

principalele rezultate pozitive l-a constituit dezvoltarea unui număr crescut de politici

europene de prevenire şi control, în special a bolilor transmisibile.