Egalitatea de tratament și interzicerea discriminării

Rezumat: Dincolo de realitatea globalizării, de tendința epocii moderne de a uniformiza societatea umană și a impune aceleași valori la scară mondială continuă să persiste dorința de netăgăduit a existenței conștiinței naționale, a identității și apartenenței la o anumită comunitate umană, indiferent de elementului de legătură care o formează, fie el religios, lingvistic sau național. Dreptul la libera circulație recâștigat o dată cu deschiderea „cortinei de fier”, a dus și duce încă la migrarea unui numar foarte mare de oameni dintr-o regiune în alta sau chiar dintr-o parte în alta a globului, sărăcia și mirajul occidentului, de asemenea, nu fac decât să accentueze această realitate. Formarea de noi comunități etnice, religioase, lingvistice în paralel sau chiar în cadrul celor vechi, este o realitate de necontestat a ultimului secol, iar aceste comunități devin tot mai conștiente de identitatea lor, în raport cu majoritatea.

Cuvinte cheie: discriminare, rasism, etnie, migrare

I. Scurt istoric

Înainte de 1940 fiecare stat națiune era liber să hotarască cine putea intra pe teritoriul în care își exercita suveranitatea și cine dintre străini putea deveni un conațional.

Istoria politicii de imigrație arăta că în două momente istorice Franța a fost pe punctul de a alege politici de preferință etnică explicită.

După cel de-al doilea Război Mondial ca reacție la nazism, toate democrațiile liberale acceptau să își supună politicile de imigrație la noile norme de drept internațional, astfel ele excludeau orice selecție a imigrației pe cota etnică sau națională.

Se consideră că în ultimii două sute de ani, Franța, dintre toate statele europene a primit cei mai mulți imigranți. Mai mult, în 1930, procentul de străini din populația franceză era mai mare decât cel al Statelor Unite.

Franța a început să primească tot mai puțini imigranți din țările europene și tot mai mulți de la fostele sale colonii din Africa de Nord și de Sud și din Asia de Sud-Est. Colonialismul a creat cel mai eficient canal pentru mișcările de migrație în Franța. Potențial major de forță de muncă s-a găsit în Maghreb, Senegal, Indochina, Martinica, Guyana Franceză, Insula Reunion. De la mijlocul anilor 1950, maghrebienii au fost cel mai semnificativ grup de imigranți în Franța.

Pentru a vorbi de minoritatile etnice si drepturile acestora este necesara o definiție a conceptelor, astfel conceptul de ,,etnie” utilizat masiv în antropologie și etnologie, este unul recent. Potrivit lui Richard Molard: „etnia este o comunitate de limbă, de obiceiuri, de credințe, de valori, suprapusă peste criteriul spațial (spațiu teritorial delimitat)” .

Etnia definește acei indivizi care sunt considerați de alții ca împărtășind caracteristici comune care îi diferențiază de alte colectivități dintr-o societate în cadrul căreia dezvoltă un comportament distinct. Termenul a fost introdus pentru a stabili o distincție fată de rasă , întrucât, deși un grup etnic poate fi indentificabil în termeni de trăsături rasiale, el poate împărtăși și alte caracteristici comune precum religia, ocupația, limba sau politica .

În Franța se evidențiază printre cele mai importante grupuri etnice: latini ,slavi, africani (in special din Africa de nord), indochinezi, negrii, mulatrii, est indieni, chinezi, amerindieni.