Diplomația lu Otto von Bismark în procesul de unificare a Germaniei

Extras din referat Cum descarc?

Introducere
Unificarea Germaniei intr-un stat national integrat politic si administrativ a avut loc oficial la 18 ianuarie 1871 in Sala Oglinzilor de la Palatul Versailles din Franta. Principii statelor germane de pana atunci s-au adunat acolo pentru a-1 proclama pe regele Wilhelm al Prusiei ca Wilhelm , imparat al Imperiului German, in urma capitularii Frantei dupa Razboiul Franco Prusac. Neoficial , tranzitia statelor germanofone inspre o organizare federala s-a desfasurat de-a lungul unui secol de experimente. Unificarea a scos la iveala unele diferente religioase, lingvistice si culturale intre locuitorii noii tari, iar 1871 reprezinta doar un moment din procesul continuu de unificare .
Sfantul Imperiu Roman de Natiune Germana fusese dizolvat neoficial in 1806 dupa abdicarea imparatului Francisc al II-lea in timpul razboaielor napoleoniene. In pofida problemelor legale, administrative si politice cauzate prin destramarea Imperiului romano german, popoarele regiunilor germanofone ale vechiului imperiu aveau o traditie legala, lingvistica si culturala comuna si au trait experiente similar in timpul Razboaielor Revolutionare si Napoleoniene Franceze . Liberalismul european a oferit o baza intelectuala pentru unificare prin contestarea modelelor dinastice si absolutiste de organizare sociala si politica; manifestarea sa in regiunile germane a pus accent pe importanta traditiilor , educatiei si a unitatii lingvistice a popoarelor dintr-o zona geografica. Din punct de vedere economic, infiintarea Zollverein-ului (uniune vamala) prusac in 1818 si expansiunea sa spre includerea altar state din Confederatia Germana a redus competitia dintre state si din cadrul statelor. Aparitia noilor mijloace de transport a facilitat afacerile si turismul , ducand la noi contacte si uneori si la conflicte intre germanofonii din toata Europa Centrala.
Modelul sferelor de influenta creat de Congresul de la Vierra din 1814-1815 dupa Razboaiele Napoleoniene a stabilit dominatia austriaca in Europa Centrala. Totui, negociatorii de la Vierra nu au tinut cont de foqa crescanda a Prusiei in randul statelor germane, neprevazand ca Prusia avea sa conteste suprematia Austriei printre acestea. Acest dualism german a prezentat doua solutii la problema unificarii: aa-numita Kleindeutsche Losung, solutia Germania Mica (Germania fiira Austria), sau Grobdeutsche Losung, solutia Germania Mare (Germania impreuna cu Austria). Istoricii nu au cazut Inca de acord daca Otto von Bismarck, prim-ministrul Prusiei, avea un plan de expansiune a Confederatiei Germane de Nord din 1866 spre a include si restul de state germane intr-un imperiu, sau daca el doar cauta sa extinda puterea Regatului Prusiei. Pe langa forta Realpolitik (politicii realiste, "pragmatice") practicata de Bismarck , si alti factori au determinat mai multe protestate modeme sa-i reorganizeze relatiile politice, economice, militare si diplomatice in secolul al XIX-lea. Reactiile impotriva iredentismului danez si a nationalismului francez au fumizat puncte focale ale unitatii germanilor. Succesele militare in trei razboaie regionale au generat entuziasm si mandrie, pe care politicienii le-au exploatat pentru a promova unificarea. Aceasta experienta a fost ecoul realizarilor comune din timpul Razboaielor Napoleoniene , in deosebi al Razboiului de Eliberare din 1813-1814. Creand o Germanie fiira Austria, unificarea politica si administrativa din 1871 a rezolvat eel putin temporar problema dualismului.
Europa Centralii germanofona
La inceputul anilor 1800, tarile germanofone numarau peste 300 de entitati politice din cadrul Sfantului Imperiu Roman. Dimensiunea lor varia de la cea a teritoriilor mici si complexe ale ramurilor familiei princiare Hohenlohe pana la teritoriile mari i bine definite ale Regatului Bavariei si ale Regatului Prusiei. Modul lor de guvemare varia si el: erau orae imperiale libere, si ele de dimensiuni variate, de la puternicul Augsburg pana la minusculul Weil der Stadt; teritorii ecleziastice, si ele cu influenta si dimensiuni variate, cum ar fi bogata Abatie Reichenau si putemica Arhiepiscopie a Kolnului; si state dinastice cum ar fi Wtirttemberg. Aceste state formau Sfantul Imperiu Roman, si la unele momente numarau peste 1000 de entitati. Din secolul al XV-lea, cu cateva exceptii, principii electori ai Imperiului au ales imparati din Casa de Habsburg. Printre statele germanofone , mecanismele administrative si legale ale Sfantului Imperiu Roman au constituit teren de rezolvare a disputelor intre tarani si nobili , si intre jurisdictii separate. Prin organizarea cercurilor imperiale (Reichskreise ), unele state s-au grupat pentru a promova propriile interese regionale si organizationale, inclusiv cooperarea economica si protectia militara.
Razboiul celei de-a Doua Coalitii (1799-1802) a avut ca rezultat infrangerea fortelor imperiale si aliate in fata lui Napoleon Bonaparte; tratatele de la Luneville (1801) i Amiens (1802) precum si Mediatizatia din 1803 a transferat portiuni mari din Sfantul Imperiu Roman statelor dinastice, a secularizat numeroase teritorii bisericeti si majoritatea oraelor imperiale au disparut din peisajul politic si legal iar populatiile acestor teritorii au devenit supui ai ducilor si regilor. Acest transfer a dus la marirea teritoriilor Wtirttembergului i Badenului . in 1806, dupa o invazie reuita a Prusiei si dupa infrangerea Prusiei i Rusiei la Jena-Auerstedt, Napoleon a dictat un tratat prin care imparatul era obligat sa dizolve Sfantul Imperiu Roman.

Fisiere in arhiva (1):

 Diplomatia lu Otto von Bismark in procesul de unificare a Germaniei.docx

Bibliografie

1. James Allen Vann, The Swabian Kreis: Institutional Growth in the Holy Roman Empire 1648-1715. Vol. LII, Studies Presented to International Commission for the History of Representative and Parliamentary Institutions. Bruxelles, 1975. Mack Walker. German home towns: community, state, and general estate, 1648-1871. Ithaca, 1998.
2. Robert A. Kann. History of the Habsburg Empire: 1526-1918,Los Angeles, 1974, p. 221. In actul de abdicare, Francisc a eliberat fostele posesiuni de datoriile i obligatiile fata de el, i i-a pastrat doar titlul de Rege al Austriei, infiintat din 1804. Golo Mann, Deutsche Geschichte des 19. und 20. Jahrhunderts, Frankfurt am Main, 2002, p. 70.
3. Johann Gottlieb Fichte, Address to the German Nation, 1808, Accesat la 3 mai 2017 ,ora 20.10
4. James Sheehan, German History, 1780-1866, Oxford, 1989, p. 434.
5. Jakob Walter si Marc Raeff. The diary of a Napoleonic foot soldier. Princeton , N.J., 1996.
6. David Blackboum , and Geoff Eley. The peculiarities of German history: bourgeois society and politics in nineteenth-century Germany. Oxford & New York, 1984, part 1; Thomas Nipperdey , German History From Napoleon to Bismarck, 1800-1871, New York, Oxford, 1983. Chapter 1.1.
7. Hamish Scott, The Birth of a Great Power System, 1740-1815, US, 2006, p. 329-361.
8. Adam Zamoyski , Rites of Peace: The Fall of Napoleon and the Congress of Vienna, New York, 2007, p. 98-115, 239-40.
9. L.B. Namier , (1952) Avenues of History. London, ONT, 1952, p. 34.
10. Holt, Alexander W. The History of Europe from 1862-1914: From the Accession of Bismarck to the Outbreak of the Great War. New York: MacMillan , 1917. OCLC 300969997
11. https ://www.historia .ro/sectiune/portret/articol/viata-lui-bismarck , accesat pe 02.05.2017,ora 19.00
12. Blackboum , David. Marpingen: apparitions of the Virgin Mary in Bismarckian Germany. New York: Knopf, 1994. ISBN 0-679-41843-1
13. http://www.istoriacontemporana.info /2012/04/unificarea-germaniei.html , accesat pe 03.05.2017, ora 19.06
14. Hollyday, F. B. M. Bismarck. New Jersey, Prentice Hall, 1970. ISBN 978-0-13-077362-3
15.http://germanhistorydocs.ghi- dc.org/sub_document.cfm?document_id=250&language=german , accesat pe 3.05.2017 , Ora 20.27