Democrația

Democraţia

Organizarea şi conducerea societăţii, metodele şi metodologiile guvernării cunosc anumite perfecţionări. Democraţia este unul dintre cele mai remarcabile elemente ale politicului în lumea contemporană.

De fapt democraţia presupune conducerea poporului pe sine însuşi, fapt ce dovedeşte că nu toţi pot fi la guvernare. În acest context vorbim despre guvernaţi şi guvernanţi.

Conform Dicţionarului sociologic, democraţia reprezintă o modalitate de conducere a uni sistem social caracterizat, prin participarea, în diferite forme, a membrilor respectivului sistem, la procesul de conducere. Aşadar democraţia presupune ,, conducerea poporului de către popor” , ideologic vorbind democraţia este de fapt puterea poporului.

Dicţionarele politologice, pun accentul pe pe faptul că dmeocraţia reprezintă guvernarea întregului popor şi nu a unei singure clase, unui grup sau unei persoane.

Despre democraţie vorbim încă din Grecia Antică, atunci exista o limitare a drepturilor şi libertăţilor politice la cetăţeni. De asemenea, sclavii în număr foarte mare erau lipsiţi de drepturi.

Democraţia modernă se conturează în secolul al XIX- lea şi are la bază câteva principii, după cum urmează: parlament reprezentativ, legea primează, principiul separaţiei puterilor în stat. Revoluţia franceză 1789, lansează principiile: liberte, egalite, fraternite, principii care vor să evidenţieze egalitatea cetăţenilor într-o societate.

Aşadar democraţia presupune existenţa unei clase politice, a unui corp electoral, a unor partide politice, dar mai ales existenţa echilibrului puterilor, teorie abordată de Montesquieu în lucrarea ,, Spiritul legilor”. Aceasta din urmă evidenţiază faptul că cele trei puteri: legislativă, executivă şi respectiv judecătorească trebuie să colaboreze, niciuna nu i se subordonează alteia.

Democraţia îmbracă două forme şi anume, democraţia directă care este o formă de viitor şi presupune capacitatea cetăţenilor de a participa direct la adoptarea deciziilor în cadrul societăţii şi democraţia indirectă, adică cetăţenii îşi exercită puterea prin reprezentanţi.

De-a lungul vremii au existat mai multe păreri cu privire la la ceea ce presupune democraţia, aşadar Abraham Lincoln susţine că ,, nimeni nu este îndeajuns de vrednic încât să-şi guverneze semenii fără consimţământul acestora”. Expertul britanic, Ernest Barkner consideră că ,, democraţia nu este un fenomen electoral....ci o dezbatere obştească la care participă toţi în scopul de a obţine un rezultat care urmează să fie acceptat de majoritatea”.

Aşadar opiniile sus prezentate, pornesc de la aceleaşi principii, însă modalitatea de conturare a aceleiaşi idei diferă de la o persoana la alta, scopul fiind satisfacerea şi apărarea intereselor generale ale societăţii.

În secolul XX vorbim despre trei versiuni ale democraţiei după cum urmează: democraţia liberală care analizează drepturile şi libertăţile individului, această formă de democraţie caracterizează cele mai multe dintre statele occidentale. Social-democraţia este a altă formă de guvernământ, care face apel la redistribuirea bogăţiei şi promovarea egalităţii. Cea de-a treia formă democraţia populară a fost dominantă în ţările comuniste. Aşadar toate aceste trei forme reprezintă principalele viziuni ale idealului democratic în lumea modernă.

De amintit este şi faptul că democraţia prezintă atât dezavantaje cât şi avantaje. Primele ar fi consumarea timpului în dezbaterea unei probleme, blocarea decizie care se dovedeşte a nu fi în conformitate cu anumite cerinţe, sau chiar exprimarea unor conflicte lente. Avantajele sunt date de superioritatea gândirii, care duce la soluţionarea tuturor problemelor, indiferent de complexitatea lor, mai apoi lucrul în echipă care duce la eficienţă, participarea activă a cetăţenilor la viaţa societăţii care este obligatorie, dar şi controlul eficace, realizat de întreaga colectivitate asupra exercitării conducerii societăţii din care fac parte indivizii.

Aşadar exersarea unui drept înseamnă într-un anumit mod a-ţi afirma existenţa în societate. A îndeplini o datorie presupune a subscrie unei morale, a îmbrăca haina cetăţeanului virtuos.

Regimuri politice democratice

În ceea ce priveşte noţiunea de "regim politic", putem spune că acest termen nu este sinonim cu cel de "sistem politic".

Şi totuşi, multă vreme noţiunea de regim politic a fost şi este încă, redusă la instituţiile de guvernare care formează baza instituţională a sistemului politic.

Viaţa politică, fenomenele politice se desfăşoară într-un anumit mediu social şi politic, sunt configurate de factori politici, economici, geografici, etnici. Mediul fizic, nivelul de dezvoltare economică, de cultură şi civilizaţie, mediul biologic, cel social, psihologic şi politic îşi pun puternic amprenta asupra regimului politic. Cum aceşti factori diferă de la o ţară la alta, regimurile lor politice vor fi diferite. De aici survine dificultatea analizei lor categoriale. În plus, trebuie făcute delimitări cât mai clare între sistemele politice şi regimurile politice, iar acest lucru se realizează mai uşor apelând la teoria sistemelor.

Atât sistemele politice, cât şi regimurile politice sunt subsisteme, care se intersectează, ale sistemului social global. Dacă sistemul politic indică modul de organizare şi exercitare a puterii politice de către autorităţile statale în concordanţă cu un set de valori şi idei, programe ale partidelor politice, regimul politic pune în evidenţă metodele de exercitare a puterii folosite de instituţiile publice ale statului. Cu privire la aceste lucruri, din punctul meu de vedere putem spune că sistemul politic îşi poate modifica configuraţia, fără ca regimul politic să se schimbe.

Dificultatea definirii clare a unui regim politic constă în faptul că noţiunea sau conceptul respectiv nu se aplică unei entităţi abstracte, ci unui regim politic concret, existent într-un stat şi într-o anumită etapă de dezvoltare a acestuia. Cum, fiecărui stat îi sunt proprii anumite elemente de natură politică, economică, socială ce-i caracterizează regimul politic, conceptul respectiv tinde să cuprindă sau să reflecte aceste elemente. Dacă conceptul teoretic de regim politic este însă construit pe baza unor criterii metodologice rigide, şablonarde şi aplicat fără discernământ unor realităţi politice dinamice, există riscul ca unele caracteristici ale regimului respectiv să se piardă. Interpretarea unui regim politic într-o astfel de manieră va fi mai mult sau mai puţin eronată.