De la sistemele bănești naționale la sistemul monetar național

Introducere

Dezvoltarea economică din ultimele secole au făcut ca relațiile financiar-monetare internaționale să cunoască o explozie puternică mai ales în cea de-a doua parte a secolului XX. Gradul tot mai ridicat de integrare al piețelor financiare internaționale își pune amprenta din plin asupra modului de derulare și de orientare a fluxurilor financiare internaționale. Globalizarea financiară este un proces ireversibil care produce modificări structurale și funcționale în ansamblul economiei mondiale. În aceste condiții, înțelegerea modului de funcționare a pieței financiare internaționale, a mecanismelor și instrumentelor specifice acesteia, constituie o condiție de bază a dezvoltării economice și al progresului general.

În prezent, orice operațiune comercială internațională, indiferent de gradul său de complexitate, nu se mai poate derula fără accesul direct la piața financiară internațională, cunoașterea acesteia de către operatorii economici interesați de o dezvoltare a afacerilor lor în plan internațional devine obligatorie.

Din punct de vedere istoric, globalizarea financiară nu este un fenomen nou, însă amploarea sa actuală este fără precedent. Fluxurile de capital există de multă vreme. Doctrina semnalează numeroase studii ce demonstrează că fluxurile de capital de acum o suta de ani sunt comparabile cu cele din ziua de azi, însă doar un număr limitat de țări și sectoare participau la așa numita globalizare financiară.

1. Sistemele bănești naționale

În decursul evoluției societății omenești, odată cu apariția diviziunii sociale a muncii și trecerea de la producția pentru nevoile proprii la producția pentru schimb, ceea ce a determinat o sporire cantitativă a schimburilor și o diversificare a mărfurilor destinate acestuia, a apărut necesitatea interpunerii în schimb a unei mărfi, cu anumite caracteristici, care să joace rolul de echivalent general al tuturor celorlalte mărfuri. Acest rol a fost îndeplinit de principalele metale prețioase: bronzul, argintul și aurul, prin baterea acestora sub formă de monede .

Apariția sistemelor monetare este plasată în antichitate. Odată cu formarea statelor independente, acestea au început să-și asume roluri monetare, adică rolul de a defini unitatea monetară națională și de a stabili paritatea .

Politica monetară a unui stat, determinată de condițiile aparte din țara respectivă, impune existența unui sistem monetar național unic. Prin urmare, sistemele monetare naționale au anumite trasături generale, dar se și particularizează în funcție de specificul național, de condițiile de dezvoltare și de perioada parcursă. Sistemul bănesc național reprezintă ansamblul normelor și instalațiilor care reglementează și organizează relațiile bănești interne. Aceste norme și instituții servesc la realizarea obiectivelor politicii economice, financiare și de credit urmărite de fiecare țară, sprijinind dezvoltarea economiei proprii, sporirea competitivității producției naționale în schimburile economice cu străinătatea, crearea condițiilor pentru ocuparea unui loc cât mai bun în circuitul economic mondial .

Evoluția sistemelor monetare a avut următoarele componente:

1. Unitatea monetară:

- denumirea unității monetare și a subdiviziunilor sale: leu - bani; dolar SUA - cenți, euro - cenți etc. Prin reglementari internaționale (ISO) s-a convenit uniformizarea modului de simbolizare prin trei litere a unităților monetare ale statelor lumii, primele două litere reprezentând denumirea prescurtată a țării (în limba engleză) și a treia literă, prima literă din denumirea monedei (în limba naționala). De exemplu: ROL - Ro/manian L/eu; USD - U/nited S/tate D/ollar; GDP - G/reate B/ritain P/ound etc.).

- structura pe cupiuri și raportul dintre bancnote și bani divizionari. În cadrul fiecărei țări se stabilește o serie valorică a bancnotelor, de exemplu bancnote/cupiuri de 5.000 u.m., 10.000 u.m., 50.000 u.m., 100.000 u.m., fiecare cupiura fiind emisa si pusa in circulatie intr-un numar prestabilit si diferentiat. Astfel, bancnotele de valori mici sunt puse in circulatie intr-un numar mai mare decat bancnotele de valori mari. Similar, intre bancnote si moneda divizionara exista un raport, spre exemplu, moneda divizionara pusa in circulatie nu poate depasi 2% din valoarea bancnotelor.

2. Etalonul monetar: Functia de etalon a fost indeplinita la inceput de marfuri obisnuite, pentru ca treptat aceasta pozitie sa fie cucerita de metalele pretioase (aur, argint), locul lor fiind luat apoi de valute si devize. În prezent se afirma un nou tip de etalon, cel al puterii de cumparare.

Etalonul monetar a variat de la o tara la alta si de la o perioada la alta, fiind adoptat si dimensionat prin legea monetara a fiecarei tari. În functie de continutul etalonului monetar s-au consacrat mai multe tipuri de sisteme monetare:

- sisteme monetare avand drept etalon metalul monetar, existand sisteme monetare bimetaliste (aur si argint) si monometaliste (aur sau argint);

- sisteme monetare bazate pe etalonul aur: aur-moneda, aur-lingouri, aur-devize.

- sisteme monetare bazate pe etalonul putere de cumparare.

Rolul de etalon in definirea valorii paritare a unei monede a fost indeplinit, de-a lungul anilor, de:

- cantitate de metal (aur, argint);

- o valuta (dolar SUA, franc francez, lira sterlina etc.);

- DST.