Constituția din 1923

1.Constituțiile României

Ca lege fundamentală a unui stat, Constituţia - conform unei sumare definiţii larg răspândite - reflectă stadiul de dezvoltare socială, economică și politică a acestuia la un moment dat, stabilind forma de guvernământ și organizarea statală, precum și drepturile și obligaţiile cetăţenilor.

Efortul intens de modernizare declanşat în prima jumătate a sec. al XIX-lea, ce viza integrarea politică, economică și culturală a României într-o Europă a aspiraţiilor naţionale, trebuia să-şi găsească împlinirea pornind, mai întâi, de la crearea unor forme noi politico-juridice de organizare a structurii statului. În acest sens, legii și îndeosebi Constituţiei îi revenea un rol esenţial și românii au manifestat de la început un mare interes pentru elaborarea unor proiecte de Constituţie, care să le ofere temelia politico-juridică, stabilitate și trăinicie, pentru instituţia statală și, în acelaşi timp, să-i asigure dezvoltarea în concordanţă cu cerinţele vremii.

Proiectele constituţionale care au precedat elaborarea și adoptarea aşezământului fundamental din 1866, reflectă cu prisosinţă rădăcinile și tradiţiile adânci ale unui sistem constituţional cu forme caracteristice regimurilor parlamentare europene, care au căpătat în mod treptat un conţinut propriu, specific realităţilor din societatea românească.

Primele Constituții ale statului modern român au fost precedate de acte cu caracter constituțional:

1. Declarații de principii (“Cererile norodului românesc”, redactate în 1821, în timpul revoluției conduse de Tudor Vladimirescu)

2. Declarații de drepturi (“Proclamația de la Islaz”, ca de altfel și celelalte programe revoluționare de la 1848)

3. Proiecte de reformă (“Constituția cărvunarilor” redactată de Ionică Tăutu în 1822 și “Osăbitul act de numire a suveranului românilor” redactat de Ion Câmpineanu în 1838)

4. Rezoluțiile Adunărilor ad-hoc din Moldova și Țara Românească din 1857

Inlăturarea lui Al. I. Cuza şi aducerea prinţului străin - a urgentat elaborarea unei noi legi fundameniale a statului.

1.1. CONSTITUŢIILE ROMÂNIEI CARE AU PROMOVAT PRINCIPII DEMOCRATICE

1. Constituţia din 1866

A avut ca model Constituţia belgiană din 1831 - considerată atunci cea mai liberală din Europa, adaptată condiţiilor româneşti. Adunarea Constituantă (aleasa în aprilie 1866) - adoptă noua Constituţie (8 titluri şi 133 articole), care este promulgate de domn la 1 iulie 1866.

Principii:

- suveranitatea naţională;

- guvernarea reprezentativă şi responsabilă;

- separarea puterilor în stat;

- responsabilitate ministerială;

- monarhia ereditară;

- libertăţi şi drepturi cetăţeneşti (libertatea conştiinţei, libertatea învăţământului, libertatea presei, libertatea întrunirilor şi asocierilor).

2. Constituţia din 1923

Infăptuirea statului naţional unitar român în 1918 reclama unificarea organizării de stat si a legislaţiei menite să favorizeze progresul întregii naţiuni. Proiectul acestei constituţii a aparţinut Partidului Naţional Liberal şi a fost promulgată la 28 martie 1923.

Principii:

1. principiul suveranităţii naţionale (Regatul României era declarat stat naţional unitar şi indivizibil, teritoriul sau fiind inalienabil (art. 1 şi 2); puterea în statul român aparţine naţiunii).

2. proprietatea are funcţie socială (funcţia socială a proprietăţii este exprimată prin faptul că se admite pentru cauze de utilitate publică. Deci, interesele generale ale comunităţi sunt prioritare în faţa celor individuale, dar dreptul de proprietate este garantat (art. 17).

3. conform Constituţiei din 1923 - regimul politic consacrat era un regim democratic.

4. separaţia puterilor în stat: legislativă, executivă, judecătorească

3. Constitutia din 1991

Prabuşirea regimului comunist în România şi revenirea la un regim democratic după 1989 a impus necesitatea elaborării unei noi Constituţii Constitutia din 1991 - adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991 şi revizuită în 2003.