Condiția femeii și a copilului în Islam

INTRODUCERE

Într-o lume aflată în continuă dezvoltare, în care conceptul de globalizare este tot mai larg răspândit, există anumite țări care reușesc să evite acest trend, de care este legată și emanciparea femeii. Rolul tradițional al femeii era acela de soție. Ca soție, ea trebuia să se ocupe de creșterea și educația copiilor, de bunul mers al gospodăriei (curațenie, mâncare) și, de asemenea, de bunăstarea soțului său.

Probabil că aceste îndatoriri nu sună atât de rău, însă ele erau doar simple responsabilități înglobate în obligația supremă: supunere totală. Astăzi, rolul femeii în societate crește progresiv în țările occidentale, iar, odată cu asta, cresc și presiunile asupra altor țări, precum țările arabe, de a acorda mai multe drepturi femeilor și de a schimba tradiții în viața de familie.

Disputa stârnită între aceste societăți are rădăcinile bine înfipte în religie, este o dispută între creștinism și islamism, iar o părere obiectivă este foarte greu de găsit, dar în urma mai multor consultări ale diferitelor articole și publicații voi încerca să fac o paralelă și să încerc apoi să-mi asum un punct de vedere.

Dacă e să urmărim istoria creștinilor, evreilor și cea a musulmanilor privind rolurile femeii în familie și societate și drepturile acesteia, nu aș putea lua apărarea nimănui, deoarece trecutul este oarecum comun și plin de obiceiuri și preconcepții care nu puneau femeia într-o poziție favorabilă în societate, fiind considerată o unealtă a bărbaților. Spre exemplu, în Grecia antică, femeile erau considerate ființe inferioare, cu un nivel de inteligență puțin mai ridicat decât cel al copiilor. Filosofii credeau că femeile aveau emoții puternice și minți slabe. Din acest motiv, ele trebuiau protejate de ele însele. De cele mai multe ori, căsătoria nu era alegerea femeii, ci era mai degrabă determinată de voința părinților. În legislația romană, după casătorie, femeia trecea de la autoritatea tatălui la cea a soțului.

Azi, datorită evoluției umane, industriale și politice, femeia are un rol mai important și mai respectabil din punctul meu de vedere, cu o libertate fără precedent și cu putere de decizie asupra destinului ei, în majoritatea țărilor cu un nivel de trai de la mediu în sus, dar problemele apar în țările de religie majoritar musulmană, precum Israel, Iran, Irak, Egipt, Libia, Liban, Arabia Saudita, Afganistan, Pakistan, Turcia, Iordania, Siria (plus alte țări cu procent minoritar al religiei islamice), care au reușit prin intermediul religiei și al culturii naționale să păstreze tradiții ce sunt acum blamate în occident. Arabii reprezinta doar 15% din populatia islamica a lumii. De fapt, Orientul Mijlociu este pe locul trei, Asia de Est fiind în top, cu 69% și Africa, cu 27%. O concepție greșită este că toți arabii sunt musulmani. Cei mai mulți arabi chiar sunt (75%), dar există și mulți arabi creștini și iudei.

CONDIȚIA FEMEII ȘI A COPILULUI ÎN ISLAM

Statutul femeii în islam este unul dintre cele mai controversate subiecte. Pe de o parte există concepția că sunt oprimate și persecutate, iar pe de alta există argumente cu privire la autenticitatea culturală, la drepturile femeilor de a se afirma în moduri care diferă de modelele de autoafirmare feminină din societățile occidentale. Complexitatea subiectului reiese din interacțiunea dintre istorie, religie, cultură și politică.

1. Scurt istoric

Din punct de vedere istoric, familia patriarhală s-a dovedit a fi cea mai durabilă structură socială din societățile musulmane, mult mai durabilă decât structurile construite în jurul asocierii profesionale sau al interesului de clasă. Legea islamică privilegiază familia față de alte instituții. Legile de moștenire, care favorizează bărbații, sunt înscrise în Coran alături de alte prevederi discriminatorii, precum inferioritatea testamentară a femeilor în cadrul anumitor proceduri juridice.

Totuși, legea nu este aplicată cu strictețe întotdeauna în practica socială reală: sclavia și concubinajul, practicate la scară largă în perioada precolonială, reprezintă de asemenea subiectul unor prevederi juridice detaliate și, deși permise în conformitate cu Șaria, au dispărut din societățile musulmane. Spre deosebire de hijab, nu se află în rândul obiceiurilor asupra cărora insistă musulmanii de astăzi.

Protejarea familiei patriarhale și a simbolismului pe care îl deține virtutea feminină este puternic înrădăcinată în semantica islamului: cuvântul haram (sacru, interzis, tabu) are aceeași rădăcină ca și harim - partea de locuință rezervată femeilor - și mahram - grupul de rude cu care relațiile sexuale ale unei femei sunt interzise prin lege și cu care ea este liberă să se întovărășească.

În general, restricțiile impuse femeilor sunt legate de concepția asupra sacralității. Onoarea personală și familială este deseori identificată cu controlul exercitat asupra sexualității femeilor, parte esențială pentru identitatea publică și socială a bărbaților.

Există puncte de vedere conform cărora textele islamice și valorile pe care le promovează se fac responsabile pentru tipurile de comportament care susțin supremația masculină. În același timp, nu poate exista nicio îndoială că rolul public și simbolic al femeilor se află în miezul discursului islamist. În polemici numeroase, autorii islamici pun în contrast femeia musulmană virtuoasă cu omoloaga ei occidentală sau occidentalizată - dezgolită, lipsită de virtute și coruptă, potențială sursă de fitna - rivalitate.