Combaterea evaziunii fiscale și a altor infracțiuni economice prin implementarea administrației electronice

CAPITOLUL I. CONCEPTUL DE EVAZIUNI FISCALĂ

„Evaziunea fiscală se poate defini ca fiind totalitatea procedeelor licite sau ilicite prin care cei interesați sustrag în total sau în parte materia lor impozabilă obligațiilor stabilite prin legile fiscale” .

Evaziunea fiscală este în mod primordial rezultatul logic a lacunelor și inadvertențelor unei legislații imperfecte și asimilate negativ, a metodelor defectuase de aplicare a acesteia, a nepriceperii legiutorului, care printr-o fiscalitate excesivă, instigă la evaziune.

Evaziunea în sine, indiferent de cota impozitului, este o formă tipică de egoism omenesc. Această mentalitate poate exista și la indivizii cei mai cinstiți, cărora nici nu le-ar veni vreodată ideea negativă asupra proprietății aproapelui. Aceștia, inevitabil vor găsi metode sau mijloace prin care se vor sustrage de îndatoririle lor față la fisc într-un mod legal sau mai puțin legal. Natura omenească prezintă tendința să pună interesul general în urma interesului particular. Ea este înclinată să perceapă impozitul drept prejudiciu decât ca pe o contribuție legitimă la cheltuielile publice. A înșela fiscul este considerat deseori ca o probă de abilitate, nu o formă de necinste. A achita ceea ce fiscul pretinde este o formă de naivitate, nu de integritate.

Lupta împotriva practicilor evazioniste nu va înceta niciodată, deoarece în mod cert nu se va realiza acel ideal etic al contribuabilului, având conștiința deplină a datoriilor sale către fisc și ca interesul propriu să nu treaca înaintea eticii.

Mijloacele utilizate pentru sustragerea de la obligațiile fiscale se ilustrează sub infinite forme, însă această pot fi prezentate sub forma a două categorii:

- ilicite (evaziunea fiscală considerată frauduloasă);

- licite (evaziunea fiscală considerată legală, mai pe scurt, tolerată).

Se poate realiza în mod cert o distincție între frauda fiscală, care constituie o infracțiune, chiar de natura penală, și evaziunea fiscală propriu-zisă, care nu implică expres fapte care să întrunească elemente infracționale.

Prin evaziune fiscală tolerată (legală) se întelege acțiunea contribuabilului de a evita legea în materie fiscală datorită unor inadvertențe sau erori de reglamentare. Putem aduce în discuție folosirea unor procedee de natură juridică privind evitarea obligațiilor fiscale, fără încălcarea în mod expres a legii, de unde și denumirea de evaziune fiscală legală. Prin urmare, acest tip de fraude se situează la limita legalității, fiind folosite mijloacele pentru „a trece cu ușurință pe deasupra legii” .

Ca urmare, contribuabilii găsesc anumite procedee prin care se sustrag în tot sau în parte plății impozitelor și, speculând tocmai imperfecțiunile și insuficiențele legislației , se folosesc în mod legal de prevederile de natură fiscală, sustrăgându-se în mod direct de la achitarea impozitelor, tocmai datorită acestor erori sau insuficiențe legislative.

Procedând întocmai, contribuabilii rămân la graniță strictă a drepturilor lor și fiscul nu se poate apăra decât prin intermediul unei legislații bine studiate, clare, precise, științifice.

În concepția autorilor N. Hoanță, D. D. Șaguna, evitarea impozitului poate avea loc prin următoarele modalități :

- legea de natură fiscală asigură ea însăși evaziunea prin intermediul unui regim fiscal favorabil;

- evitarea contribuabilului de a desfășura (îndeplini) activitatea supusă impozitării;

- utilizarea lacunelor sistemului fiscal.

Prin urmare, profesorul D. D. Șaguna este de părere că cele mai răspândite cazuri de evaziune fiscală, în care se profită de interpretarea favorabilă a legislației de natură fiscală în practica statelor cu economie de piață, sunt catalogate drept următoarele:

- constituirea de fonduri de rezervă sau de armonizare, într-un cuantum mai mare decât cel ce se justifică din puncte de vedere economic, micșorând prin urmare veniturile impozabile;

- practica unor societăți de a investi o parte din profitul realizat, în achiziții de echipamente tehnice și de mașini pentru care statul oferă reduceri ale impozitului pe venit, măsură menită să stimuleze acumularea;

- asocierile familiale, precum și societățile oculte dintre soția și copii întreprinzătorului, precum și acesta; ceea ce rezultă din cadrul acestei manevre este impunerea separată a acestora, repartizând veniturile pe fiecare acosiat, conducând astfel la micșorarea impozitului;

- venitul total al membrilor familiei poate fi divizat în mod egal între aceștia, indiferent de contribuția fiecăruia, în acest mod obținându-se o diminuare a cuantumului impozitului pe venit care este datorat fiscului;

- constituirea unor depozite de administrare și păstrare de către tutore a unor fonduri în favoarea minorului;

- utilizarea în anumite limite a legislației de natură fiscală cu privire la donațiile filantropice, indiferent dacă acestea s-au consumat sau nu;

- unui contribuabil îi este permis să opteze fie pentru impozitul pe venit atribuit persoanelor fizice, fie pentru un sistem de impunere aplicabil veniturilor realizare de o societate;

- atribuirea unor facilități legale cu privire la excluderea din masa impozabilă a cheltuielilor privind „munca vie”, cu practica și pregătirea profesională în producție, a sumelor achitate pentru contractele de cercetare ce prezintă ca obiect programe prioritare de interes național;

- scăderea din venitul impozabil a cheltuielilor de publicitare, reclamă sau protocop, indiferent dacă acestea au fost sau nu consumate;

- interpretarea în mod favorabil a prevederilor legale, care vizează facilități importante pentru contribuțiile la sprijinirea activităților culturale, sociale, sportive și științifice.