Administrația publică - Consiliul local

Considerații generale

Administrația publică, ca și categorie de autorități reprezentând puterea executivă este un subsistem în cadrul autorităților statului și prin urmare și o componentă a sistemului social global. Ea reprezintă o reunire de elemente dispuse într-o anumită structură și supuse unor interacțiuni atât între părțile care o compun, cât și între ansamblul propriu-zis raportat la mediile social, politic și juridic în care acesta se integrează.

Administrația publică are un rol important în societatea contemporană, ca expresie a intervenției multiple și diferențiate a puterii executive în asigurarea organizării și desfașurării normale a raporturilor sociale în cele mai diverse domenii de activitate.

Autoritățile administrației publice centrale de specialitate sunt în exclusivitate autorități ale administrației de stat, în timp ce autoritățile administrației publice din unitățile administrativ-teritorial se împart în: servicii publice ale autorităților administrației publice de specialitate deconcentrate în unitățile administrativ-teritoriale și autorități administrative autonome ale comunelor, orașelor și județelor.

Principiile administrației publice locale

Actualul cadru legislativ al organizării și funcționării autorităților administrației publice locale, Legea administrației publice locale nr. 215/2001, adaugă celor trei principii constituționale alte trei principii. Astfel, alături de principiul autonomiei, de principiul legalității și de principiul descentralizării serviciilor publice, Legea nr. 215/2001, privind administrația publică locală adaugă principiul eligibilității autorităților administrației publice locale și principiul consultării cetățenilor în problemele locale de interes deosebit.

Dacă ne raportăm la principiile contemporane de organizare a administrației publice locale, vom reține că, organizarea administrației publice locale din România, potrivit actualei Constituții, se bazează pe aplicarea principiilor fundamentale dominante în prezent, nu doar în Europa, ci în întreaga lume.

Inițial, centralizarea și descentralizarea nu au fost noțiuni juridice, se apreciază în doctrina administrativă actuală1, ci ele exprimau tendințele politice administrative, legate de istorie, de regimul constituțional, de cerințele practice. Ca orice tendințe, ele comportă grade și modalități. Prin dreptul administrativ, centralizarea și descentralizarea au luat forme prin care se concretizează.

Prin aplicarea acestor principii se încearcă rezolvarea celor două tendințe care se manifestă în guvernarea oricărei țări, și anume: tendința la unitate (centralizarea) și tendința la diversitate (descentralizarea).

- Centralizarea concentrează ansamblul sarcinilor administrative din teritoriul național, la nivelul statului, sarcini a căror îndeplinire și-o asumă printr-o administrație ierarhizată și unificată.

- Deconcentrarea constituie o masură intermediară în procesul descentralizării, fiind privită ca transfer de atribuții de la centru la agenții puterii centrale aflați la conducerea diferitelor organisme locale.

- Descentralizarea, însă, nu reprezintă opusul centralizării ci micșorarea ei, diminuarea concentrării puterilor.

Natura juridică, locul și caracterele consiliilor locale în sistemul administrației publice

Potrivit art. 3 din Constituție și art. 18 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, în cadrul statului nostru, "Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, orașe, și județe. Unele orașe, în condițiile legii, putând fi declarate municipii." Municipiile pot avea subdiviziuni administrativ-teritoriale a căror delimitare și organizare se stabilește de asemenea prin lege. În cadrul acestora se pot constitui autorități ale administrației publice locale. Comunele pot fi formate din unul sau mai multe sate sau cătune.

Prin "organizare administrativă a teritoriului" se înțelege delimitarea acestuia în "unități administrativ-teritoriale", în scopul situării autorităților administrației publice locale și județene în cadrul unui teritoriu, precum și a instanțelor judecătorești, ca și în scopul aplicării principiului autonomiei locale și al descentralizării serviciilor publice. Ordinea nominalizării unităților administrativ-teritoriale nu este întâmplătoare, comuna și orașul constituind unitățile de bază.

Unitățile administrativ-teritoriale au personalitate juridică și organe proprii de conducere care se ocupă de soluționarea problemelor de interes local, acestea fiind consiliile locale și primarii. În fiecare unitate administrativ-teritorială funcționează câte un consiliu local. Consiliile locale sunt autorități deliberative, iar primarii sunt autorități executive, însă atât consiliile locale cât și primarii sunt autorități ale administrației autonome.

O definiție mai clară și mai complexă o dă Constituția în art. 120. Conform acesteia, consiliile locale sunt autorități ale administrației publice deliberative prin care se realizează autonomia locală, având rolul de a rezolva treburile publice din comune și orașe, în condițiile prevăzute de lege. Consiliile locale sunt autorități reprezentative ale administrației publice locale cu caracter eligibil, colegial și deliberativ exercitând o competență generală în baza autonomiei locale de care dispun, hotărând în condițiile legii, în treburile publice vizând interesele colectivităților pe care le reprezintă.