I.	ORIGINEA SI EVOLUTIA INSTITUTIEI PRIMARULUI IN ROMANIA

II.	INCEPUTUL INSTITUTIEI PRIMARULUI IN ROMANIA

II.1	Istoria Constitutionala Si Legala A Institutiei Primarului

II.1.1

In Perioada Constitutiei Din L866 Pana La Primul Razboi Mondial

II.1.2

Institutia Primarului In Perioada Interbelica

II.1.3

In Perioada Socialista Si A Statului Totalitar

II.1.4

In Perioada Statului De Drept

III.	STATUTUL PRIMARULUI

III.1

Consideratii Generale

III.2

Statutul Primarului Ca Autoritate Ce Reprezinta Puterea Statala

III.3

Statutul Primarului Ca Autoritate Care Reprezinta Colectivitatea Locala Care L - A Ales

IV.	ALEGEREA PRIMARULUI

IV.1	Consideratii Preliminare

IV.2	Desfasurarea Alegerilor

IV.3	Stabilirea Rezultatului Alegerilor

IV.4	Validarea Mandatului De Primar

IV.5	Depunerea Juramantului

V.	MANDATUL PRIMARULUI

V.1	Exercitarea Mandatului De Primar

V.2	Situatiile In Care Se Prelungeste Mandatul Primarului

V.3	Cazurile Si Imprejurarile In Care Inceteaza Mandatul Primarului Inainte De Termen

VI.	ATRIBUTIILE PRIMARULUI

VI.1	Atributiile Primarului Prevazute In Legea Nr. 215/2001, Legea Administratiei Publice Locale

VI.1.1

Prezentare Generala A Atributiilor Primarului

VI.1.2

Atributiile Primarului In Calitate De Agent Al Statului

VI.1.3

Atributiile Primarului In Calitate De Agent Al Colectivitatii

VI.2	Atributiile Primarului Prevazute De Alte Legi

VI.2.1

Atributiile Primarului Prevazute De Legea Nr. 50/199119) Privind Autorizarea Executarii Constructiilor Si Unele Masuri Pentru Realizarea Locuintelor

VI.2.2

Atributiile Primarului Prevazute De Legile Fondului Funciar

VI.2.3

Atributiile Primarului Prevazute De Dreptul Familiei

VII.	DELEGAREA ATRIBUTIILOR PRIMARULUI

VIII.	ACTELE PRIMARULUI

IX.	RASPUNDEREA PRIMARULUI

X.	CONCLUZII SI PROPUNERI DE LEGE FERENDA

XI.	BIBLIOGRAFIE

conditiilor social-istorice de dezvoltare a poporului roman, a aspiratiilor sale de libertate, aceasta institutie fiind una de traditie in administratia romaneasca. In tara noastra, autonomia locala si conducerea comunitatilor locale de catre reprezentantii proprii au cunoscut forme incipiente, specifice, inca din secolele XIV XV. O institutie specifica de conducere a diferitelor tipuri de comunitati a fost sfatul batranilor care reunea oamenii cei mai respectabili si cu autoritate si care aveau un cuvant greu de spus in deciziile esentiale ale acestora. In Romania ideea de descentralizare a aparut pentru prima data, intr-o forma timida, este adevarat, in Regulamentele Organice, si se referea la impartirea judetelor in comune, iar comunele erau de doua feluri: sate si orase. Aceasta idee a fost primita cu incredere si a devenit unul din idealurile politice inscrise in actele miscarilor revolutionare din 1848. In Moldova ea este pentru prima data prevazuta in Dorintele Partidei Nationale, iar in Muntenia este sustinuta de catre Proclamatiunea Revolutiei din 1848. Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris din 1864, denumit Statutul lui Cuza, care este prima Constitutie a Principatelor Unite, a prevazut-o in art. 46, iar Programul politic din l863 al Partidului National Liberal i-a dat o formula completa. Aceste aspecte, ramase doar la faza de idealuri politice, au fost transformate in principii consacrate juridic in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, care a reprezentat o era de regenerare politica si publica in istoria poporului roman prin Legea comunelor din 1 aprilie 1864, care pentru prima data in tara noastra prin art. 83 a introdus si reglementat functia de primar, primarul functionand ca organ executiv in comunele rurale si urbane si Legea pentru infiintarea consiliilor judetene din 2 aprilie l864, care a introdus functia de prefect, legi care cu mici modificari au ramas in vigoare pana dupa primul razboi mondial. In aceasta perioada, primarul din comunele rurale se alegea de alegatorii comunei, concomitent cu membrii consiliului si se aproba de catre prefect pe cand, in comunele urbane se numea de Domn, dintre primii trei consilieri care obtineau cele mai multe sufragii in alegeri si avea o dubla calitate: de sef al administratiei publice locale si de reprezentant al Guvernului in comuna. In calitate de sef al administratiei publice locale, primarul avea ca atributii administrarea si apararea proprietatii comunei, se ocupa de aprovizionarea acesteia, intocmea bugetul comunei, verifica aparatul administrativ al comunei si supraveghea intreprinderile si societatile din comuna. In postura sa de reprezentant al Guvernului primarul veghea la executarea legilor si regulamentelor generale, era ofiterul starii civile si seful politiei locale, avand totodata si dreptul de a emite ordonante si regulamente de politie in situatii deosebite (revolte, miscari). Primarul avea rolul de a supraveghea legalitatea actelor consiliului si de (...)