I.	PARTICULARITATI PSIHOLOGICE DE VARSTA ALE SCOLARULUI MIC

I.1	Introducere

I.2	Specificul Dezvoltarii Psihice

II.	CONCEPTUL DE PERSONALITATE SI SPECIFICUL ACESTEIA LA SCOLARII MICI

II.1	Caracteristici Generale Ale Personalitatii

II.2	Componente Structurale Ale Personalitatii

II.2.1

Caracterul

II.2.2

Aptitudinile

II.2.3

Temperamentul

III.	TEMPERAMENTUL IN STRUCTURA PERSONALITATII COPILULUI DE VARSTA SCOLARA MICA

III.1

Temperamentele Clasice

III.2

Modalitati De Investigatie A Temperamentului

IV.	CONCLUZII

V.	BIBLIOGRAFIE

Scolarizarea copilului constituie un eveniment important in viata de familie si mai cu seama in propria-i viata. Sporeste volumul achizitiilor si cel al naturii relatiilor cu alti si cu sime. Aparitia invatatorului, impunerea unui program si ducerea la indeplinire a mai multor sarcini (scrierea temelor, invatarea, confectionarea unor materiale, citirea unor carti, vizionarea unor emisiuni) contribuie la dezvoltarea proceselor psihice insusirilor acestora in congruenta cu nivelul dezvoltarii limbajului, precum si al o anumita restructurare a disponibilitatilor personalitatii, in cadrul careia se accentueaza tendinta de emancipare, de dependenta fata de normele din sanul familiei s. a. Toate acestea si multe altele il fac apt pentru inceperea si desfasurarea organizata si sistematica a activitatii sale principale de acum si pana la tinerete: invatarea. Aceasta este o activitate ce tinde sa devina la aceasta varsta principala, in timp ce jocul trece pe planul al doilea, devenind o activitate subiacenta. Ea concura la dezvoltarea capacitatilor cognitive in vederea crearii posibilitatilor optime de asimilare nu doar a cunostiintelor, ci si a experientelor de viata, concomitent la intelegerea, interpretarea si utilizarea lor. Continutul acestei activitati il constituie caracteristicile, trasaturile si legitatile functionarii intrinseci realitatii, la diferite grade ori niveluri de organizare: fizic, chimic, biologic, psihic, psihosocial, economic, artistic etc. Sensibilitatea perceptiva cunoaste o dezvoltare intensa cognitia directa implica senzatiile, perceptiile si chiar reprezentarile care incepe sa fie concurata de cea indirecta care tinde, din pacate, sa devina primordiala, uneori mult prea devreme. Perceptiile copilului la intrarea in scoala sunt globale, prea putin diferentiate, orientate prioritar de afectivitate. Actiunile subordonate invatarii sunt menite sa-l ajute sa perceapa dirijat si selectiv, adica sa observe. Observatia este posibila datorita nivelurilor atinse in domeniul sensibilitatii discriminative, pragurilor perceptive absolute (minim si maxim). De fapt in domeniile sensibilitatii se ating performante, in perioada prescolara, greu de imaginat: sporeste acuitatea vizuala, sensibilitatea auditiva discriminativa indispensabila insusirii limbajului (copilul ajunge sa distinga consoanele surde de cele sonore, dupa cum si valorile notelor: nota intreaga, doimea, patrimea (mai ales cei care studiaza muzica), dupa cum sensibilitatea discriminitiva vizuala (copilul percepe nuantele, cu atat mai mult cei ce lucreaza cu profesori de desen specialisti), olfactiva si gustativa). Invatarea citit scrisului implica intr-o mare masura nu doar perceptiile, ci si reprezentarile, atentia si calitatile acesteia (concentrarea, stabilitatea, distributivitatea, mobilitatea si volumul). Relevante devin si progresele inregistrate in perceperea si reprezentarea spatiului si timpului, formelor. Asemenea performante si desigur multe altele, permit (...)