I.	CADRU TEORETIC

I.1	Introducere

I.2	Profilul De Varsta Al Batranetii

I.3	Definirea Notiunilor

I.4	Viata Sociala La Varsta A Treia

I.4.1

Teoriile Imbatranirii

I.4.2

Pensionarea

I.4.3

Notiuni De Imbatranire Psihologica

I.4.4

Nevoia De A Comunica Si Imbatranirea

I.4.5

Nevoia De A Trai Conform Propriilor Convingeri Si Imbatranirea

I.4.6

Nevoia De A Avea O Preocupare, De A Se Realiza Si Imbatranirea

I.5	Sindromul De Abandon La Varsta A Treia

I.5.1

Normal Si Patologic In Imbatranire

I.5.2

Starile Depresive

I.5.3

Suicidul

I.5.4

Atitudinea In Fata Mortii Si Doliul

I.5.5

Institutionalizarea Persoanelor Varstnice

II.	METODOLOGIA CERCETARII

II.1	Scopul, Obiectivele Si Ipotezele Cercetarii

II.1.1

Scopul Cercetarii

II.1.2

Obiectivele Cercetarii

II.1.3

Ipotezele Cercetarii

II.2	Metode Si Instrumente Utilizate In Cercetare

II.2.1

Chestionarul Eysenck( E. P. I. )

II.2.2

Scala De Masurare A Starii De Bine Subiective (dupa Derouesne Et Al. , 1989)

II.2.3

Chestionar Ce Masoara Viata Sociala

II.2.4

Chestionar Ce Masoara Sindromul De Abandon

II.3	Metodele Utilizate In Analiza Datelor

II.3.1

Testul "ž T"

II.3.2

Corelatia Pearson

II.4	Cadrul Conceptual Al Cercetarii

III.	REZULTATELE CERCETARII

IV.	PREZENTAREA, ANALIZA SI INTERPRETAREA DATELOR

V.	CONCLUZII SI IMPLICATIIBIBLIOGRAFIE

La adanci batraneti se desfasoara viata cea mai pretioasa, cea mai utila pentru tine si pentru altii. (Lev Nicolaevici Tolstoi) Cu secole in urma, batranetea a preocupat ganditori precum Cicero, Seneca, Schopenhauer. Ea a reprezentat o arie de interes si pentru artisti ca Rembrandt, Michelangelo, Filippino, Delacroix, etc. De aceea, consider ca batranetea este o etapa a vietii care merita studiata si valorificata din plin. Majoritatea oamenilor nu isi dau seama cat de mult au nevoie de batrani. Daca ei nu ar exista, ce s-ar intampla? Unde am mai merge atunci cand ne dorim un sfat? Cine ne-ar mai incuraja in clipele grele? Din pacate foarte putini isi pun aceste intrebari si continua sa-i neglijeze pe cei care i-au ajutat in procesul de evolutie. Ei vad doar firele albe de par. Cineva ar trebui sa-i invete sa vada si sa priveasca aceasta varsta mult mai in profunzime. Dar cine ar putea face asta in lumea in care traim? O lume a agitatiei, a evolutiilor continue, a oamenilor plini de griji. Eu sunt optimista si spun ca totusi acele persoane exista. Noi, tinerii, putem face asta. Pot sa afirm cu toata inima ca mi-am iubit nespus de mult bunicii. De la ei am invatat o mare parte din secretele devenirii unui om cu un sistem de principii si valori riguroase. Undeva am auzit ca acest cuvant bunic, nu a fost ales aleatoriu. El vine de la cuvantul bun; astfel, pana si atunci cand rostim cuvantul bunic, mintea ne zboara la bunatate, altruism, daruire, rabdare si nu in ultimul rand iubire neconditionata. Trebuie sa aratam asta si oamenilor care sunt indiferenti in fata acestui subiect. Trebuie sa aratam oamenilor ca nu trebuie sa priveasca doar firele albe si sa traga o concluzie. Trebuie sa-i ajutam sa vada in ele semnificatia lor. Iar fiecare din aceste fire reprezinta o intamplare, o intamplare placuta sau neplacuta, grea sau usoara, intamplare pe care ei, batranii ne-o arata prin intermediul acelui fir de par alb. Acel fir de par alb, acel rid sau miscare greoaie reprezinta o lectie de viata, de care, cu siguranta vom avea nevoie mai tarziu. In urma cu ceva timp am participat involuntar la o scena care m-a impresionat deosebit de mult. Treceam pe langa casa de batrani din Bacau, orasul meu natal si am auzit o parte din discutia unui domn de pe strada si a unui domn care statea la geamul cladirii. Cel de pe strada se interesa despre cum era acolo si cat de mult costa. M-am intristat pentru ca in mintea mea se derulau niste imagini foarte urate. Nu stiu de ce, dar imi era foarte clar faptul ca nu le era bine acolo unde locuiau. M-am gandit ca la mijloc sigur se afla conflictul dintre generatii. Imi imaginam niste tineri intoleranti care isi certau parintii si nu ii ajutau, imi imaginam niste batranei singuri care stateau toata ziua in compania unui coleg de camera, nefiind vizitati de copiii lor sau fiind lipsiti de orice fel de activitate sociala. Imi imaginam neincredere, nesiguranta, sentimente de inutilitate, izolare. Cred ca si ei simt (...)