I.	INTRODUCERE

II.	HIPERTENSIUNEA ARTERIALA

II.1	Hipertensiunea Arteriala Esentiala

II.2	Patogenia Hipertensiunii Arteriale Esentiale

III.	BLOCANTELE CANALELLOR DE CALCIU

III.1

Canalele De Calciu

III.1.1

Efecte Generale Ale Blocantilor Canalelor De Calciu

III.2

Dihidropiridine De Generatia A Iii - A

III.3

Propietati Farmacodinamice

III.4

Proprietati Farmacocinetice

III.5

Selectivitate

III.6

Efect Antihipertensiv Eficient

III.7

Propietati Antiischemice

IV.	OBIECTIVELE LUCRARII

IV.1	Material Si Metoda

IV.2	Metoda De Lucru

IV.3

Rezultate

IV.4

Discutii

IV.5

Concluzii

V.	BIBLIOGRAFIE

Lercanidipina un nou blocant al canalelor de calciu din clasa dihidropiridinelor, cu propietati lipofilice si vasculare selective, este un nou antihipertensiv eficient la doze de 10 mg administrat o data pe zi la majoritatea pacientilor cu hipertensiune arteriala esentiala usoara sau moderata, mergand pana la 20 mg o data pe zi. Are o durata lunga de actiune, si selectivitate vasculara mare. Se distribuietial in membrana celulelor musculare netede, avand o cinetica controlata care ii confera o lunga durata de actiune. Studiile clinice au aratat ca in doza de 10 -20 mg pe zi prezinta un efect antihipertensiv timp de 24 ore, actiunea se instaleaza treptat, nu influenteazaa frecventa cardiaca, tahicardia reflexa reprezentand un eveniment rar si tranzitor. In ce priveste siguranta administrarii de la lansarea ei in 1977 si pana in prezent nu au fost constatate efecte adverse importante, acest lucru fiind sustinut de analiza datelor din 20 de studii clinice dublu-orb controlate in care incidenta efectelor adverse a fost similara cu placebo. In ultimii ani s-a ridicat problema unui posibil efect negativ al dihidropiridinelor cu actiune de scurta durata, pe mortalitatea cardio-vasculara, datorat faptului ca scaderea tensiunii arteriale ar determina o activare simpatica reflexa, cu tahicardie, cresterea necesarului de oxigen si consecutiv ischemie miocardica si/sau aritmii ventriculare, acest lucru nefiind confirmat in cazul dihidropiridinelor cu actiune de lunga durata. Hipertensiunea arteriala este afectiunea cardiovasculara cea mai raspandita si totodata una din problemele majore de sanatate publica. Incidenta ei este in continua crestere datorita modificarii criteriilor de diagnostic si cresterii populatiei cu risc hipertensiv in special populatiei de varsta a treia. Criteriile de clasificare ale hipertensiunii arteriale I criteriul etiologic esentiala fara o cauza cunoscuta secundara de cauza cunoscuta II criteriul patogenetic hipertensiune arteriala cu debit crescut hipertensiune arteriala de rezistenta III criteriul evolutiv hipertensiunea arteriala benigna caracterizata printr-o evolutie indelungata cu trecerea treptata dintr-un stadiu evolutiv in altul, cu interesarea progresiva a organelor tinta tensiunea arteriala maligna caracterizata printr-o evolutie rapida, interesarea orghiperanelor tinta fiind de asemenea rapida evolueaza frecvent spre uremie tensiunea arteriala diastolica depasind 140 mm Hg (31) IV criteriul clinic hipertensiunea arteriala sistolica hipertensiunea arteriala diastolica hipertensiunea arteriala sistolo-distolica V criteriul cantitativ clasifica hipertensiunea arteriala in functie de severitatea sa. Al V-lea raport al JNC din 1993 propune o clasificare a hipertensiunii arteriale bazata si pe impactul tensiunii arteriale si pe organele tinta. (31, 37) in practica se foloseste frecvent o clasificare bazata pe valorile tensiunii arteriale diastolice. (31, 37) Stadializarea evolutiei HTA Potrivit datelor (...)