I.	INTRODUCERE

II.	PREZENTAREA ANATOMO - FIZIOLOGICA SI MICROBIOLOGICA A PERITONEULUI

II.1	Histologia Peritoneului

II.2	Functia Peritoneului

II.3	Particularitati Morfofiziopatologice Ale Peritoneului

III.	ETIOLOGIA INFECTIILOR PERITONEALE

III.1

Etiopatogenia Infectiilor Peritoneale

III.2

Prezentarea Speciilor Mai Frecvent Izolate Din Lichidul Peritoneal

III.2.1

Familia Enterobacteriaceae

III.2.2

Familia Pseudomonadaceae

III.2.3

Bacterii Gram Pozitive

III.3

Particularitati Ale Infectiilor Peritoneale

III.3.1

Germeni Implicati In Aparitia Peritonitelor La Bolnavii Cu Dializa Peritoneala Cronica

III.3.2

Particularitati Ale Peritonitelor Spontane Microbiene Aparute La Pacientii Cu Ciroza Hepatica

III.3.3

Germeni Implicati In Aparitia Peritonitei Bacteriene La Bolnavii Imunodeprimati

III.3.4

Particularitati Ale Peritonitelor Aparute La Copii

IV.	DIAGNOSTICUL DE LABORATOR AL INFECTIILOR PERITONEALE

IV.1	Recoltarea Si Transportul Produselor Biologice

IV.2	Examenul De Laborator Al Lichidului Peritoneal

IV.2.1

Examenul Macroscopic

IV.2.2

Examenul Fizio - Chimic

IV.2.3

Examenul Microscopic

IV.2.4

Cultivarea Lichidului Peritoneal

IV.3	Caracteristici De Laborator Ale Lichidului Peritoneal Recoltat De La Pacientii Cu Infectii Peritoneale

IV.4	Prelucrarea Lichidului Peritoneal In Functie De Cantitatea Recoltata

V.	SENSIBILITATEA LA ANTIBIOTICE A GERMENILOR IZOLATI DIN LICHIDUL PERITONEAL

V.1	Capacitatea Unor Chimioterapice De A Se Concentra In Lichidul Peritoneal

V.2	Principalele Grupe De Antibiotice Folosite In Tratamentul Infectiilor Peritoneale

V.2.1

Penicilinele

V.2.2

Cefalosporinele

V.2.3

Carbapenemii Si Monobactamii

V.2.4

Aminiglicozide

V.2.5

Tetracicline Si Cloramfenicolul

V.2.6

Macrolide

V.2.7

Sulfamide Antibacteriene

V.2.8

Chinolone Antibacteriene

V.2.9

Fluorochinolone

V.3	Alegerea Chimioterapicelor Active Fata De Diferitele Organisme Izolate Din Lichidul Peritoneal Contributii Personale

V.4	Obiectivele Lucrarii

V.5	Materialele Utilizate In Studiul Statistic

V.6	Metode Utilizate

V.7	Recoltarea Produselor Patologice

V.8	Examenul Bacteriologic Al Lichidului Peritoneal

V.9	Antibiograma Difuzimetrica Standardizata

VI.	REZULTATELE OBTINUTE SI DISCUTII

VI.1	Analiza Rezultatelor In Functie De Sex

VI.2	Analiza Rezultatelor In Functie De Varsta

VI.3	Analiza Rezultatelor In Functie De Numarul Zilelor De Spitalizare

VI.4	Analiza Rezultatelor In Functie De Modul De Recoltare Al Lichidului Peritoneal

VI.5	Analiza Rezultatelor In Functie De Afectiunea Clinica De Baza

VI.6	Analiza Rezultatelor In Functie De Germenii Izolati

VI.7	Analiza Rezultatelor Obtinute La Antibiograma

VII.	CONCLUZII

VIII.	BIBLIOGRAFIE

Infectia cavitatilor organismului care normal sunt sterile se asociaza cu o rata mare de mortalitate si morbiditate de aceea examenul microbiologic rapid in vederea depistarii etiologiei infectiei este foarte important pentru tratarea cu succes a bolnavilor. Orice microorganism gasit in cavitatea peritoneala care normal este sterila trebuie luat in considerare si orice izolare a sa trebuie raportata. Antibioterapia in mod corect trebuie condusa dupa sensibilitatea germenilor izolati testata in culturi; deoarece testarea sensibilitatii necesita timp, antibioterapia in cazul infectiilor peritoneale se instituie dupa anumite principii care se bazeaza pe studiile microbiologice facute pe loturi mari de bolnavi care au condus la anumite concluzii asupra germenilor mai frecvent implicati in etiologia acestor infectii: 1. peritonitele secundare sunt determinate de o asociere microbiana reprezentata in marea majoritate a cazurilor de germeni aerobi- dintre care Escherichia coli in peste trei sferturi din cazuri- si anaerobi. La aproximativ un sfert din cazuri s-a izolat Klebsiella, bacilul Proteus- dintre aerobi si streptococi anaerobi. 2. dintre antibioticele la care acesti germeni sunt in general sensibili si care realizeaza concentratii bactericide in peritoneu sunt cefalosporinele (pentru flora aeroba) si metronidazol pentru cea anaeroba. Aplicand aceste concluzii rezulta ca antibioterapia se instituie indata ce diagnosticul de peritonita a fost stabilit, atat in cazurile de peritonita primitiva cat si in cazurile de peritonita secundara. Pentru peritonitele primitive tratamentul cu antibiotice impreuna cu celelalte masuri de tratament medical raman singura metoda de tratament. In cazul peritonitelor secundare, urmeaza la scurt timp tratamentul chirurgical. In timpul interventiei se efectueaza prelevari bacteriologice si in 24-48 ore tratamentul este ajustat in functie de sensibilitatea germenilor testata in laborator. Se prefera sa se recolteze probe cu seringa sterila fara aer supernatant si sa se trimita ca atare seringa la laborator; folosirea compreselor sau a tampoanelor imbibate este nerecomandata. Acest mod de recoltare permite insamantarea pe medii aerobe si anaerobe. Patogenia peritonitelor secundare a fost stabilita prin experiente pe animale ca depinde de flora normala intestinala. Multe bacterii care colonizeaza tractul digestiv sunt anaerobe. Cea mai mare concentratie se gaseste in colon-1011bacterii/ml. Ileonul este o zona de tranzitie cu 108germeni/ml. In tractul gastro-intestinal superior bacteriile aerobe sunt in numar egal cu cele anaerobe, distributia anatomica a bacteriilor explicand morbiditatea in perforatiile de colon. Incidenta mare a microorganismelor anaerobe si natura polimicrobiana a infectiilor este caracteristica a infectiilor peritoneale datorate perforatiei intestinului gros. In ciuda multiplelor bacterii izolate din infectiile peritoneale acestea sunt doar o mica parte din aria mare a bacteriilor ce colonizeaza (...)