I.	NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND PROTECTIA PATRIMONIULUI

I.1	Istoricul Incriminarii

I.2	Aspecte De Ordin Criminologic

II.	ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE INFRACTIUNII

II.1

Definitie

II.2	Obiectul Juridic Special

II.3	Obiectul Material

II.4	Subiect Activ

II.5	Subiect Pasiv

II.6	Latura Obiectiva

II.7	Latura Subiectiva

II.8

Tentativa

II.9	Consumarea

II.10

Sanctiunea

III.	INSELACIUNEA IN CONVENTII

IV.	INSELACIUNEA PRIN CECURI

V.	FORMA AGRAVATA

VI.	ASEMANARI SI DEOSEBIRI INTRE INSELACIUNE SI ALTE INFRACTIUNI

VII.	ELEMENTE DE DREPT COMPARAT

VIII.	BIBLIOGRAFIE

Manifestarile pagubitoare patrimoniului au fost reprimate in toate (vremile) timpurile, deosebirile de reglementare si tratament datorandu-se perioadei istorice si particularitatilor proprii dintre care nu in ultimul rand traditiilor religioase si juridice a unei societati sau alta. Legiuirile penale din cele mai vechi timpuri au incriminat si sanctionat sever faptele savarsite impotriva patrimoniului. In perioada sclavagista erau pedepsite cu asprime furtul, talharia, jaful; mai putin cunoscute erau alte forme de atingere a proprietatii, cum ar fi inselaciunea, abuzul de incredere, gestiunea frauduloasa, care erau considerate delicte civile. In perioada feudala s-a extins treptat represiunea penala cuprinzand in sfera sa toate faptele prin care se puteau aduce vatamari patrimoniului. Majoritatea cutumelor si legiuirile care au guvernat epocile amintite, statorniceau in privinta sanctiunilor expiatiuni aspre corporale, privative de libertate si nu arareori eliminatorii. Legislatiile penale moderne au temperat, in anumita masura, excesele de tratament anterioare, dar au mentinut totusi un regim sanctionator sever pentru anumite forme de activitate infractionala indreptate inpotriva patrimoniului. In vechiul drept romanesc existau reglementari detaliate referitoare la aceste infractiuni. Astfel pravilele lui Vasile Lupu (Cartea pentru invataturi din 1646) si Matei Basarab (Indreptarea legii din 1652), Codicele penale ale lui Alexandru Sturza (1826) in Moldova si a lui Barbu Stirbei (1850) in Muntenia, contineau dispozitii cu privire la infractiunile contra patrimoniului. Codul penal roman din 1864, compilat aproape in intregime dupa Codul penal francez, continea un capitol privitor la: Crime si delicte contra proprietatii, capitol mentinut intr-o conceptie si redactare superioara in Codul penal din 1936 sub titlul Crime si delicte contra patrimoniului. In paralel cu reglementarile din acest din urma cod, faptele impotriva patrimoniului au mai fost incriminate si prin unele legi speciale Codul justitiei militare, Codul silvic, Codul marinei comerciale. Odata cu introducerea conceptelor si categoriilor obstesc si avut obstesc prin Decretul nr. 192/1950, Codului penal din 1936 i s-a atasat un capitol nou, denumit: Unele infractiuni contra avutului obstesc, capitol ce avea sa fie preluat in Codul penal din 1969, in titlul IV sub denumirea de: Infractiuni contra avutului obstesc. In prezent, ca urmare a completarilor si modificarilor aduse, codul penal prin Legea nr. 140/1996, Titlul III a primit denumirea: Infractiuni contra patrimoniului, iar Titlul IV, care reglementa infractiunile contra avutului obstesc, a fost abrogat. Constitutia Romaniei, adoptata la 21 noiembrie 1991, referindu-se la roprietate, arata in art. 135 alin 2, ca aceasta este publica sau privata, iar in art. 41 alin 2, ca proprietatea privata este ocrotita in mod egal de lege indiferent de titular. Luand in considerare aceasta acceptiune (...)